Never Think

fic by Eve

Capitolul 29 – My Turn

Imediat după ce am plecat de pe acoperiş, m-am răzgândit.  Nu voiam să mă întorc la petrecere. Tot ce voiam era să mai rămân cu Rob, măcar puţin, şi nu conta unde, atâta timp cât eram singuri. Luam în considerare chiar şi varianta de a ne întoarce afară, în ploaie.

– Hai înapoi pe acoperiş, i-am zis lui Rob încă din clipa în care a închis uşa în urma noastră.

El a râs, crezând că glumesc, şi nu mi-a luat propunerea în serios

N-am mai insistat.

Am coborât încet pe scările cufundate în întuneric, ţinându-ne unul de altul. Nici de data asta nu vedeam pe unde călcam, aşa că fiecare pas era o adevărată aventură cu risc ridicat de accidentare.

– Emily, vreau să mă laşi să-ţi spun cât de rău îmi pare.

Eram atât de concentrată la scări, încât nu mi-a venit să cred când l-am auzit pe Rob spunând asta. Chiar era momentul să se gândească la altceva înafară de o modalitate de a ajunge la capătul treptelor fără să ne rupem gâturile?

– Acum? am întrebat confuză, gata să alunec din cauza lui.

– Păi, de fiecare dată când încerc, nu mă laşi să continui…, m-a acuzat el pe bună dreptate.

Dar dacă observase refuzul meu de a-mi aminti anumite lucruri, de ce nu trăgea nicio concluzie din asta?

– Şi vreau să mă şi crezi când îţi spun asta, a subliniat el.

– Te cred! am zis tare, ca să închei subiectul. Deci nu e nevoie să mai aduci vorba despre asta, ok?

N-a mai spus nimic, lăsându-mă să deduc scepticismul din tăcerea lui.

Nu putea să lase lucrurile aşa, ba chiar să fie recunoscător pentru faza mea de negare? Ar fi preferat reproşuri şi dramă?

În mod miraculos, am ajuns pe ultima treaptă, fără incidente. In faţa mea, Rob orbecăia deja în căutarea clanţei de la uşa de ieşire.

Am realizat că aveam acum o ocazie bună să-i demonstrez lui Rob noul meu principiu de viaţă, care implica trăirea clipei şi ignorarea trecutului…sau ceva de genul acesta.

– Îmi place aici, am spus eu în condiţiile în care nu vedeam absolut nimic în bezna din jur.

Deşi afirmaţia mea era cam lipsită de sens, l-am auzit pe Rob răspunzându-mi cu un zâmbet în glas:

– Şi mie. Specialiştii în design interior s-au întrecut pe ei înşişi când au decorat debaraua asta.

– Da, luminozitatea o pune foarte bine în valoare, am completat cu o seriozitate exagerată.

– Şi cel mai interesant e că te aşteaptă surprize la fiecare pas.

Că tot adusese vorba de surprize, am decis să acţionez, înainte ca glumele cu designul interior să-şi piardă umorul. Aşa că m-am întins în direcţia în care intuiam că e Rob.

Mi-am dat seama după o secundă că nu-i nimerisem buzele şi îl sărutam cu pasiune pe bărbie. Rob n-a spus nimic, dar probabil se întreba ce naiba încercam de fapt să fac.

Noroc că era aşa de întuneric încât nu-mi puteam da seama cum a reacţionat. N-aş fi vrut să-l văd amuzându-se pe seama mea.

Ca să evit să-mi recunosc propria greşeală, n-am dat înapoi, ci m-am prefăcut că bărbia lui Rob era într-adevăr ţinta mea de la bun început. Poate că îmi plac bărbiile, în general. Nimic ciudat în asta.

Apoi am început să cobor săruturile în jos pe gât, într-un mod deloc subtil, încercând să par că am un plan bine pus la punct.

Contrar bănuielii mele, Rob nu era nici pe departe amuzat de iniţiativa mea caraghioasă de seducţie pe nevăzute. De fapt, m-a surprins când a expirat brusc şi zgomotos. Şi-a lăsat capul pe spate, ca şi cum ceea ce făceam eu îi provoca o plăcere imensă.

Şi-a strâns braţele în jurul meu, ca să mă aducă mai aproape.

– Mă ucizi, a şoptit respirând adânc.

Asta mi-a dat un sentiment foarte plăcut de mândrie şi control. Nu mă imaginasem până acum în postura asta.

Chiar dacă nu ştiam ce fac, el zicea că făceam bine. Aşa că am continuat, adăugând şi nişte mângâieri ezitante, plantate total aleatoriu, cam peste tot pe unde aveam acces.

Mişcările îmi erau limitate din cauza îmbrăţişării strânse în care mă cuprinsese Rob, deci nu eram prea sigură ce făceam cu mâinile. Sinceră să fiu, nu ştiam nici măcar dacă aveam ochii deschişi sau închişi în majoritatea timpului. Oricum nu prea conta, având în vedere bezna din jur.

Am realizat că ajunsesem cu mângâierile cam departe, abia când era deja prea târziu să mai dau înapoi. Am auzit un geamăt care era pe o voce prea groasă ca să fie a mea.

Simţeam textura blugilor sub degete, apoi mâna lui Rob peste a mea. Nu-mi dădeam seama dacă prin gestul ăsta voia să mă oprească sau mă încuraja să continui.

Înainte să mă lămuresc, m-a sărutat cu hotărâre, nimerindu-mi din prima încercare buzele.

Mă întrebam cum reuşise asta şi am avut revelaţia că fiecare sărut de-al lui era diferit, dar totuşi perfect adaptat situaţiei. În momentul ăsta se potrivea combinaţia de intensitate şi convingere pe care o arăta, pentru că exact la fel mă simţeam şi eu acum.

Tocmai din excesul ăsta de zel, am reuşit să dărâmăm ceva din preajmă. Nu ştiu exact ce, dar atunci când au căzut pe podea au părut a fi nişte stinghii de lemn după zgomot. Probabil nişte mături sau mopuri.

Incidentul ăsta ne-a făcut şi pe mine şi pe Rob să izbucnim în râs, iar eu am crezut că asta a fost tot. Mi-am rezemat fruntea pe umărul lui Rob, straduindu-mă să-mi recapăt răsuflarea pierdută din cauza râsului.

Dar Rob avea alte planuri.

– E rândul meu, m-a anunţat cu o voce nerăbdătoare.

De parcă jucam şah, ca să fie rândul lui să facă o mutare pe tablă.

Nu mi-am dat seama la ce se referă până când nu l-am simţit dându-mi jos de pe umeri o bretea a rochiei. Cealaltă a căzut imediat de la sine, lăsându-mă pe jumătate dezbrăcată.

Şah mat.

Ce-i drept, aşa ceva s-ar fi putut întâmpla oricând accidental, având în vedere instabilitatea rochiei de pe mine. Deci nu era chiar asa mare lucru…, m-am autoconvins.

Deşi eu fusesem cu ideea de a rămâne aici, totuşi nu mă gândisem cât de departe vor ajunge lucrurile. Nu-mi puteam alunga gândul obsesiv că aşteptasem prea mult momentul ăsta, ca să mă mulţumesc cu o debara de maturi dintr-o clădire, fie ea şi studio de filmări. Nu era genul de locaţie despre care îţi poţi aminti cu plăcere.

Oricum, eram extrem de recunoscătoare pentru avantajul pe care mi-l oferea întunericul în momentul de faţă.

În timp ce prin capul meu se învârteau gânduri încâlcite, lui Rob îi alunecau mâinile de pe umerii mei, în jos, atingându-mi pielea până atunci acoperită. N-aveam cum să nu simt că mă mângâia cam pe ghicite, dar mişcările lui înnebunitor de ezitante reuşeau să îmi taie respiraţia. Îmi imaginam deja cum o să continuie, când s-a oprit brusc şi încordat.

– Ce e?

– Vreau să te văd…, a oftat el cu frustrare.

Se pare ca întunericul era reconfortant doar pentru mine, nu şi pentru Rob.

– Imi pare rău, n-am nicio lanternă la îndemâna, am glumit.

– Nu…oricum nu ar fi fost deajuns o lanterna, a zis el cu regret.

Asta suna destul de ingrijorător. Ce voia? Să mă pună în faţa unor lumini de semnalizat avioanele, neoane industriale şi reflectoare de far?

M-a luat pe nepregătite sărutându-mă din nou, mai intens decât înainte, şi încleştându-şi degetele în părul meu.

Cu riscul de a-l face sa ma urască, de data asta l-am oprit eu.

– Vine cineva, am spus ascultand paşii care se apropiau pe hol.

– Nu vine nimeni, m-a contrazis cu hotarare, intinzandu-se sa ma sarute.

L-am crezut pe cuvant, dar bineinteles ca usa s-a deschis in momentul urmator, expunandu-ne brusc luminii din hol.

– Mai aveţi nevoie de cheia de la acoperiş?

Mi-am ridicat repede bretelele rochiei, fara sa indraznesc sa dau ochii cu paznicul care nu parea constient ca tocmai intrerupsese ceva.

Cât de groaznic…

Rob a căutat prin buzunar şi i-a înapoiat cheia, mulţumindu-i cu jumătate de gură. Apoi a asteptat să plece. Dar paznicul voia sa incuie şi casa scărilor. Ne-a sugerat lipsit de subtilitate că noi eram cei care trebuiau să plece.

Asta era prea de tot. Nu voiam sa cred ca e vreun semn sau că aveam cu adevărat ghinion, dar lucrurile de genul ăsta ni se întâmplau parcă prea des.

Totuşi trebuie să recunosc că, deşi mă enerva foarte tare situaţia, mă simţeam într-o oarecare măsură uşurată. Amânările îmi erau deja familiare, stiam să ma descurc cu frustrarea, dar daca am fi ajuns mai departe, nu eram pregătită pentru ce m-ar fi aşteptat.

L-am tras pe Rob afara de acolo, pentru ca nu arăta deloc ca şi cum avea de gand sa se mişte din loc.

Când a ieşit în sfârşit pe hol, s-a uitat cu duşmănie în urmă, de parcă încerca să-i transmită paznicului ura lui eternă.

Era amuzant.

– Nu e un refuz, e o amânare, l-am consolat râzând.

Rob a zâmbit puţin, semn că sesizase ironia.

– Mă ataci cu propriile arme, a zis relaxându-se şi luându-mă de mâna cu un gest firesc.

Ne-am îndreptat înapoi spre petrecere, iar eu deja retrăiam mental amintirile proaspete, derulându-le in slow-motion şi repeat.

Având în vedere recentele evenimente, nu-mi dădeam seama cum ar fi trebuit să mă comport faţă de Rob în public. Ceea ce tocmai se întâmplase în seara asta, ne aducea automat la stadiul de cuplu?

Oricum, ştiam că Rob o să vrea, ca şi data trecută, să păstreze discreţia. Îmi aminteam reticenţa lui contra manifestărilor de afecţiune în public. Înţelegeam, deci puteam să respect regula fără să mă simt jignită.

Am avut intenţia de a mă îndepărta de Rob atunci când am intrat amândoi în mulţime, ca să nu dăm de bănuit. Am fost văzuţi plecând împreună, iar acum ne întorceam tot împreună, doar că udaţi de ploaie, mai şifonaţi şi mai zâmbitori. Şi ţinându-ne de mână ca doi copii tembeli. Destul de dubios.

În paranoia mea, mi se părea că suntem înconjuraţi de priviri suspicioase, aşa că am încercat să dau drumul mâinii lui Rob.

Dar în loc să mă lase, m-a strâns şi mai tare.

M-am uitat spre el confuză, şi mi-a răspuns cu un zâmbet senin.

– Să înţeleg ca regula discreţiei nu mai e valabilă?

Nu eram sigură că Rob ştia despre ce vorbesc, dar n-am apucat să-l lămuresc pentru că ne-a întrerupt Paul.

– Emily, eşti încă aici?

Am tresărit ca şi cum eram certata. Eram sigură că o să-mi strice de tot seara.

– Ştii că la prima oră trebuie să fiţi la matinalul de pe Sky, nu?

Mi-am dat un search mental cu termenul cheie „matinal”, dar n-am primit niciun rezultat. Nu ştiam nimic despre aşa ceva. Ori a omis să mă anunţe până acum, ori m-a anunţat, dar eu, furată de peisaj, am uitat complet.

În orice caz, am ales să mă prefac că îmi aduceam aminte despre respectiva emisiune la care era invitată trupa, bazându-mă pe faptul că o să aflu despre ce e vorba cât de curând.

– Nu ştii unde sunt băieţii? Vreau să mă asigur că n-or să fie mahmuri mâine dimineaţă.

Managerul îşi rotea privirea în căutarea lui Theo şi Bill, părând extrem de nefericit în rolul lui dădacă de serviciu.

M-am oferit să-l ajut să-i caute, dar din păcate asta însemna că trebuie să-mi iau la revedere de la Rob.

– Ne mai vedem…? am zis nesigură, prea intimidată de prezenţa lui Paul lângă noi ca să pot să adopt o atitudine mai apropiată decât atât.

– Mâine? m-a completat Rob pe un ton la fel de vag.

– După emisiune?

– Mă anunţi când termini?

Tocmai purtam o foarte stranie conversaţie exclusiv interogativă.

– Unde ne vedem?

– Cred că e mai bine să te las pe tine să alegi…, a zis Rob gânditor, întrerupând astfel şirul de întrebări.După cum am observat, planurile mele par a fi predispuse la eşec.

Din contră, aş zice. Dar nu-mi displăcea nici ideea de a organiza o întâlnire exact aşa cum mi-o doream eu.

Deja îmi enumeram câteva posibile locaţii în minte, când Rob s-a aplecat spre mine. Fără să pară că-i pasă de lumea din jur, m-a sărutat scurt pe buze, in semn de la revedere, şi mi-a şoptit cu o voce încărcată de subînţeles:

– Aduc şi o lanternă.

Anunțuri

36 răspunsuri to “Capitolul 29 – My Turn”

  1. Superb, un capitol nemaipomenit, astept cu nerabdare urmatorul. Spor la treaba si bravo inca o data.

    • Eve said

      Mersi mult:)

  2. vercov said

    Bravo un capitol care merita sa fie asteptat!!!

  3. LUCY said

    wow….minunat capitolul!!!il astept cu nerabdare pe urmatorul!!:)):-*

  4. mulishhh said

    foarte tare,ca de obicei! 😀

    good job!

  5. mulishhh said

    cat asteptam pana la urmatorul capitol??

    • Eve said

      Promit ca nu foarte mult…
      Multumesc pt comment! >:D<

  6. annabellalove said

    ti-am mai zis, dar iti repet, a iesit foarte bine acest capitol!
    spor la scris :*

  7. Zoey said

    Un capitol excelent, ca de obicei! Nici nu putea fi altfel… 😀
    Abia astept urmatorul capitol!

  8. Ana-Maria said

    Wow! Sexy! :))) Pacat ca n-au continuat…
    Sa inteleg ca urmatorul capitol o sa fie si mai si? ;;) Abia astept!
    Mi-au placut foarte mult replicile si faza cu lanterna…
    Felicitari!

  9. BibbyEllen said

    Cât am aşteptat ca măcar unul din ei să nu mai lase ascunsă relaţia. Ce delicios ai terminat capitolul! Cinste lui Rob pentru mişcarea inteligentă! :X
    Mulţumim, un capitol foarte plăcut! :*

    • Eve said

      Eu multumesc! Ma bucur ca ti-a placut:)

  10. Stefi said

    genial ^^ ❤

  11. lillu said

    – Aduc si o lanterna.

    :)) geniala faza.

  12. simo said

    Hey!
    Felicitari pentru capitol! e noul meu capitol preferat din Never think (don’t worry fiecare capitol devine noul meu capitol preferat)

    dupa cum m-am obisnuit prima data cand vad pe twitter ca ai postat un capitol nou nu ma pot abtine sa nu-l citesc chiar de pe telefon indiferent de locul unde sunt. cand ajung acasa primul lucru pe care il fac e sa deschid calculatorul si sa recitesc.
    aaa ca sa nu ma dezmint trebiue sa spun ca e Genial!!!

    faza cu sahul si cu lanterna au fost superbe si partea in care ai revenit la replica celebra (care m-a facut sa „salivez” in primele capitole), dar de aceasta data spusa de emily „Nu e un refuz, e o amânare” wow!!!
    Bravo!!! spor la scris!!!
    cheers

    • Eve said

      Hey Simo
      Cititul pe mobil e destul de incomod, deci apreciez ca te chinui asa…:)) Multumesc pentru comentarii si urari! Inseamna mult pentru mine!
      Sper ca si urmatorul capitol sa se ridice la nivelul de „capitolul tau preferat”.

    • LUCY said

      heeey XD

  13. Anna said

    Mi-a trebuit un timp sa ma opresc din ras dupa ce am citit ultima propozitie din capitol.
    Intreg capitolul este genial! Astept continuarea.

  14. Beky said

    Ca de obicei , capitolul este exceptional ! Imi place asa de mult modul lui Emily de a fi…adica zapacita , amuzanta si aeriana…Parca ma vad pe mine in unele situatii…NU , nici chiar eu nu sunt asa de nubunatica :D.Astept cu nerabdare capitolul vitor :*:*

    • Eve said

      Te regasesti?:)) Asta se poate interpreta…
      Mersi pt comment >:D<

  15. luca said

    Sa zic ca e „BESTIAL” ar fi prea putin!!!!!
    Nu mi s-a mai intamplat demult sa rad singura in casa!!!
    Bravo ,splendid!!!1

  16. just mee said

    mia placut capitolul :>

  17. Lori said

    Am citit ficul tau de la cap la coada si am asteptat cu nerabdare fiecare capitol. Am fost cumplit de dezamagita cand te-ai optit la un moment dat, crezand ca ai decis sa lasi ca finalul sa fie acela. Dar acum ma bucur din tot sufletul ca ai continuat. Pentru ca ai un stil plin de originalitate, pentru ca personajele tale sunt atat de bine conturate si atat de unice, incat de fiecare data cand scrii, le revad cu aceeasi ochi! Imi place stilul autoironic la lui Emily si imi place umorul ei. Imi place povestea dintre ei si imi place cum merg lucrurile. Eu sunt fan happy-end si imi doresc sa aiba parte de asa ceva si ei! Si mai imi doresc sa ajung la ultima pagina din acest fic! La final, sa te felicit inca o data pentru povestea minunata! Iti doresc spor la scris, multa inspiratie si sa ne „vedem” curand! Lori

    • Eve said

      Hey Lori
      Ma bucur mult ca ai continuat sa citesti, cu toate pauzele si intreruperile care au fost…Chiar e ceva si apreciez ca ai urmarit ficul de la inceput. Multumesc!
      Si eu vreau sa ajung la ultima pagina, dar nu inca.
      Ne „vedem” pe aici:)

  18. dulceatza amara:)) said

    ah..am asteptat atat de mult capitolul asta dar a meritat tot chinul prin care am trecut :D.
    woow…e absolt uimitor
    bafta in continuare si spor la scris:*

    • Eve said

      >:D< Thanks!

  19. deyna said

    super tare capitolul,scurt,dar frumos!! cat despre locatia intalnirii din cao 30 as spune la ea acasa ca sa stinga focul nu? aaa si imi place noua emily,mai indrazneata si inconstient mai sigura pe ea,cred ca toate ar trebuii sa fim putin ca ea…te pup si sunt sigura ca si urm capitol va fi bestial……..

    • Eve said

      Hm…buna sugestie.Mersi 😀

  20. twi said

    cand?

    • Eve said

      :)) Scurt si la obiect.
      Nu stiu sa-ti zic sigur. Pana la sfarsitul saptamanii care vine, probabil…

      • twi said

        nu mi-o lua in nume de rau. am 30 de ani si fic-ul tau e ceva lejer de citit intr-un sf de saptamana. tot. si eu? ce fac? stau ca la 14-15 ani si verific daca s-a mai postat ceva. ti-am mai zis (acu ceva timp) ca as prefera sa-l vad cap-coada. asa ca… inspiratie buna (in continuare si din nou)

  21. Dyana said

    Finally I’m here … did somebody miss me ? :))
    Capitolul e incarcat , de fapt mai bine zis e acea senzatie cand ti totul in tine si apoi dintr-o data te exteriorizezi si zici lumii cum te simti 🙂 . Nelipsita intrerupere era inevitabila si stresant de punctuala . E rutina unei relatii stangace , pana cand totul se defineste si nu mai devine jenant 🙂 . Optimist sfarsitul , continuarea cred ca te-ai prins ca o asteptam cu drag ;;) .
    Sorry ‘cause I didn’t let a comm at every chapter …

    Kisses !!!
    Dyana :*>:D<

  22. In the end… here…
    Nota 10**** pentru sfârşit -cred că te-ai prins că şi pentru capitol, fic, tot ce scri:D-
    hmm… cum să spun? ,,Delicios” capitol…. o bombă şi de data aceasta termenul se potriveşte ca o mănuşă-comparaţe lipsită de originalitate, ştiu-
    phh… cum aş putea descrie capitolul?Gata, ştiu… ca un gin tonic! sau orice altă băutură alcoolică… nu ştiu de ce îmi aminteşte de alcool. un alcool… hmm… sofisticat -dacă se poate spune aşa- : whiskey sau ceva semănător… mda, deja aberez 😀

    te aştept cu următorul şi sper -ştiu- că va fi la fel de grozav -sau mai grozav- ca acesta 🙂

  23. Krisz said

    Stiam ca vom avea parte de ceva picant in acest capitol, si nu m-am inselat :)) Emily e dulce si neindemanatica. La partea cu sarutatul barbiei eram pe jos de ras :)). Dar cel mai mult m-a umplut de bucurie sfarsitul si initiativa lui Rob de a face publica relatia. Mai degraba trec la cap. 30 ca acolo am mai multe observatii de facut. :*:*

  24. Deny said

    M-a amuzat ultima fraza. Aduce si o lanterna. Ce grijuliu. :-j :))

    Mi-a placut scena din debara, nu in sensul pervers. Mai mult m-a facut sa izbucnesc in ras. :)) 😀

    Super. 😀

  25. Cathy said

    in sfarsit am ajuns sa citesc continuarea:x
    genial de ingenios:))
    m-a amuzat foarte tare cand au fost deranjati, bineinteles ca mi-ar fi placut sa continue insa nenea paznicul impertinent de bagacios a fost o portie de ras demna de savurat:))
    umorul tau nu ne dezamageste niciodata…foarte buna treaba ai facut cu capitolul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: