Never Think

fic by Eve

Capitolul 20 – Damn wine!

L-am văzut de cum a păşit înăuntru.

Ca să fiu sinceră, ar fi fost chiar greu să ratez momentul, având în vedere că mă holbasem la toată lumea care intrase sau ieşise din club încă de la începutul serii. Aş fi putut să mă angajez bodyguard la intrare, atât de bine monitorizasem fiecare mişcare. Acum, că se terminase concertul, nu rămăsese prea multă lume prin jur, şi oricum cei care rămăseseră erau probabil deja prea beţi ca să le pese, aşa că venirea lui   Rob a trecut aproape neobservată.

Mi se mai păruse de câteva ori că îl văd, doar ca să realizez după o clipă că nu era el. Dar de data asta nu mai exista loc pentru dubii.

Chiar dacă îl aşteptam şi mă pregătisem psihic să-l văd, obişnuindu-mă cu ideea că urma să joace în videoclip fie că îmi plăcea, fie că nu, tot am fost copleşită de moment. Nu vreau să-mi imaginez cum aş fi reacţionat dacă n-aş fi ştiut că vine în seara asta, şi m-aş fi trezit dintr-o dată faţă în faţă cu el.

Rob a aruncat o singură privire rapidă împrejur, m-a văzut şi s-a îndreptat fix spre mine, fără nicio ezitare, cu mersul lui plin de siguranţă. Mâinile în buzunare şi gluga pe cap.

Primul lucru la care m-am gândit în timp ce-l urmăream cum se apropia a fost că i s-ar fi potrivit foarte bine o coloană sonoră pe fundalul acestei intrări glorioase în scenă. Ceva gen “I’m too sexy”.

Da, obişnuiesc să-mi imaginez viaţa ca pe un film.

Mi s-a părut că lui Rob îi ia o veşnicie să parcurgă distanţa dintre noi, mai ales pentru că în montajul meu mental păşea în slow-motion, cu o adiere care îi răvăşea părul ca într-o reclamă la balsam. În plus, imaginea a fost completată de capetele celor câteva persoane care tocmai treceau în sens opus, spre ieşire, şi care s-au întors să privească după el.

Mi s-a făcut rău.

M-am gândit serios la opţiunea de a mă ridica de pe treapta pe care stăteam şi de a fugi cât mai departe, dar am rămas să mă uit în continuare la el cum vine din ce în ce mai aproape. Însoţit de efectele speciale şi coloanele sonore adăugate de imaginaţia mea bogată, bineînţeles.

– Bună.

Piesa de fundal din capul meu s-a oprit ca un disc zgâriat.

Auzindu-i vocea, m-a izbit revelaţia că lui trebuia să-i fie teamă de reîntâlnirea cu mine, nu invers. De ce să mă simt aşa intimidată? Doar nu eram vinovată. Odată ce am înţeles un lucru atât de evident, parcă totul s-a schimbat.

– Bună, i-am răspuns calmă.

Asta e vocea mea? M-am surprins singură prin tonul liniştit.Eram mândră de mine. Şi, cu intenţia de a respecta în continuare scenariul pe care mi-l făcusem mai devreme, deşi îmi lipsea ţigara şi atitudinea de vampa, l-am întrebat:

– Ce mai zici?

Era din nou rândul lui să spună ceva, aşa că am aşteptat. Şi am aşteptat…

El se uita la mine gânditor. Atât de gânditor încât am crezut că urmează să-şi ridice o sprânceană, să îşi mângâie bărbia meditativ şi să îmi împărtăşească vreo ipoteză filozofică pe care tocmai a deliberat-o.

Într-un târziu mi-a răspuns răguşit:

– Nu prea ştiu cu ce să încep.

Nu suna foarte filozofic.

Poate trebuia să-i explic că întrebarea “Ce mai zici” nu este o invitaţie să îmi povestească toată viaţa lui de zi cu zi de când nu ne-am mai văzut şi până acum. Chiar n-aş vrea să ştiu amănunte despre el şi blonda lui isterică. Ar putea să răspundă simplu cu “nimic nou” sau ceva de genul ăsta. Aşa cum mint eu când răspund la “ce mai faci” cu “bine”.

– De ce? Ai aşa multe de zis? am zâmbit încercând să glumesc.

– Da, chiar am, mi-a replicat Rob serios. Am…multe să-ţi spun.

De ce face asta? Eu încerc să aduc conversaţia la statutul de schimb amabil de replici, fără vreun subiect anume. Iar el nu mă lasă!

– Atunci mă duc să-l chem pe Paul. Şi el are multe de zis despre videoclip.

Îl zărisem pe manager discutând cu Theo, Bill şi un tip bărbos la bar, aşa că m-am dus spre ei poate un pic cam prea grăbită.

Rob a venit după mine, insistând cu încăpăţânare să redirecţioneze discuţia spre zone periculoase:

– Emily, nu vorbeam despre videoclip.

M-a făcut să mă opresc şi să mă întorc spre el. Înafară de faptul că nu voia să înţeleagă că nu era deloc necesar să aducă vorba despre ce se întâmplase, cel mai tare m-a enervat că îmi pronunţase numele. Pur şi simplu. Amănuntul ăsta m-a călcat pe nervi.

– Da. Ştiu! i-am spus mai tare decât intenţionam.

N-am vrut să strig dar măcar cu ocazia asta i-am atras atenţia lui Paul, care ne-a văzut şi a venit să ne întâmpine. Mă rog, să-l întâmpine pe Rob, nu pe mine.

– Mulţumesc că ai venit, a spus Paul protocolar în timp ce dădea mâna cu el.

Apoi l-a luat să-l prezinte bărbosului de la bar, a cărui identitatea îmi era necunoscută, iar eu am răsuflat uşurată că am scăpat de stresul de a-i face faţă singură lui Rob.Pentru că eram convinsă că ce a fost mai rău a trecut. Ne-am văzut, am fost politicoşi unul cu altul, el a înţeles, sper, că nu am resentimente şi nu mai contează ce a fost. De acum o să ne putem comporta ca şi cum abia dacă ne cunoaştem.

A urmat un lung moment de politeţuri între cei patru de la bar, iar eu m-am apropiat chiar la timp ca să-l aud pe Rob spunând:

– Am rezervat o masă pentru toţi la Spago. Putem să mergem acolo, dacă vreţi.

Toată lumea a aprobat, spre disperarea mea.

Nu.Seara asta nu se poate prelungi mai mult decât e necesar, m-am gândit panicată. O masă la restaurant înseamnă să conversez, să fiu zâmbitoare şi prietenoasă, să comand, să mănânc, să-l aud vorbind şi să-l văd pe Rob pentru mai bine de o oră. Ce să mai zic de drumul până acolo.

Nu mă simţeam capabilă de un asemenea efort. Eram deja epuizată după doar un minut în apropierea lui.

– Eu nu pot să vin, am spus mai mult spre Paul decât spre Rob, cel care făcuse invitaţia.

Nu-mi venea nicio scuză bună în minte, având în vedere că era o oră mult prea târzie pentru obligaţii familiale, programări la doctor sau la coafor. Aşa că am continuat cu un aer evaziv:

– Am alte planuri.

Paul s-a uitat la mine ca şi cum credea că am luat-o razna, reacţie de aşteptat din partea lui, pentru că în general nu concepea să existe ceva mai important decât planurile trupei. Ceilalţi mi-au aruncat nişte priviri cam sceptice. Am încercat să nu mă simt jignită de faptul că li se părea ciudat că aş putea avea şi eu o viaţă personală.

– Te aşteptăm.Dacă poţi să vii mai târziu…, a început Rob.

Mi-a venit ideea să-i răspund că am toată noaptea ocupată. Extrem de ocupată. S-ar fi înţeles cu ce. Dar deja aş fi întins coarda. Oricum planurile mele nu erau problema lui.

– Sunt sigur că poţi să amâni orice treabă importantă ai, mi-a zis Paul cu un zâmbet forţat, punand accentul pe “sunt sigur”.

Se vedea că e pe punctul de a se enerva.

Incapabilă să-mi susţin punctul de vedere, ca de obicei, m-am dat bătută. Nu prea aveam de ales dacă nu voiam să-l calc pe nervi pe Paul. Şi nu voiam.

Am oftat tristă, apoi mi-am scos mobilul ca şi cum aveam de gând să-i anunţ pe prietenii mei imaginari că o să întârzii. Jocul teatral era pentru Rob, pe care îl simţeam privindu-mă. Dar de fapt nici nu ştiu de ce mă chinuiam atâta să-mi susţin minciuna până la sfârşit. Cui îi pasă dacă aveam sau nu planuri cu adevărat?

Am început să tastez concentrată, dar tot ce am scris a fost “ajutor! ajutor! ajutor!” repetat de vreo 10 ori. Nu aveam idee ce să mai fac cu mobilul în mână, dar voiam să trag de timp, aşa că am trimis mesajul la propriul meu număr de telefon.

Şi chiar l-am primit, o secundă mai târziu.

Interesant. Nu credeam că funcţionează.

Am apăsat pe butonul care închidea soneria de alertă şi am mai stat câteva secunde cu ochii pe ecran, prefăcându-mă că citesc ce răspuns primisem. Îmi ceream mie însămi ajutorul. Haha. Păcat că nu eram în stare să mi-l ofer.

Ştiam că Rob se uita la mine în continuare, dar nu eram sigură dacă o făcea din pură curiozitate sau pentru că se prinsese că îmi trimit sms-uri de una singură ca o nebună.

Speram că era prima variantă.

Mi-am ridicat într-un final privirea spre el, fiindu-mi teamă că o să găsesc o expresie neîncrezătoare pe faţa lui. Dar spre mirarea mea, Rob arata de parcă îl durea ceva.

Pentru un moment m-am gândit cât de mult mi-ar fi plăcea ca asta să aibă legătură cu mine: să însemne ceva. Gelozie, regret…sau un sentiment asemanator. Cât de mult aş fi vrut ca el să creadă că planurile mele constau într-un iubit care abia aşteaptă să mă vadă în seara asta…

Mi-am oprit şirul gândurilor aberante. Ar fi însemnat să fiu de-a dreptul naivă să sper asta. De ce să fie gelos, când el o are pe blonda lui psihopată?

Deci am tras concluzia că probabil îl durea vreo măsea.

Am plecat spre Spago în maşini separate, eu în golf-ul lui Theo.

Pe drum m-am liniştit. Cât de rău poate să fie? O să dau din cap cât ceilalţi discută despre videoclip. Şi mai repede decât mă aştept, o să fiu acasă.

– Arată scump, am zis uitându-mă la ferestrele luminate ale restaurantului în timp ce coboram din maşină.

– Ai fi preferat un Mcdonalds? a glumit Theo.

Păi, da. Şi nu mi-am schimbat părerea nici după ce am intrat în holul luxos şi am fost conduşi la masă la care ne aşteptau deja Paul şi Bill. Prea părea genul de local cu multe tacâmuri.

Imediat după noi a venit Rob, însoţit în mod inexplicabil de bărbosul de la bar. Dar nimeni nu l-a întrebat ce caută aici cu noi.

– Scuze pentru întârziere, probleme cu orientarea, a zis Rob aşezându-se pe scaunul liber de lângă mine .

Am oftat. Nu încerca deloc să-mi facă situaţia mai uşoară. Mă străduiam să fiu toleranta şi relaxată, dar de ce mă împingea la limită? De parcă nu era de ajuns ce făcuse, continua şi acum să mă chinuie.

Voiam să-i explic că apropierea de el nu-mi face bine. Îmi aducea aminte de lucruri pe care aş fi preferat să le uit.

Mi-am tras scaunul puţin mai în spate ca să evit orice posibilă atingere întâmplătoare în timp ce el se aşeza.

– Aţi comandat deja? ne-a întrebat bărbosul deschizând grăbit meniul din faţa lui.

Evident, profitorul venise aici doar ca să mănânce. Cine e? De ce nu îl alungă nimeni?

Şi ca să-mi susţină parcă impresia, în momentul imediat următor, bărbosul a luat iniţiativa de a chema un chelner. A început să facă semne disperate ca şi cum voia să semnalizeze aterizarea avioanelor, fluturând meniul prin aer ca să atragă atenţia cuiva.

– Auzi, ce caută tipul ăsta bărbos aici? l-am întrebat în şoaptă pe Theo, în timp ce vreo cinci chelneri veneau alergând din sensuri diferite spre masa noastră.

Dar răspunsul n-a venit de la Theo.

– Tipul bărbos e regizorul, l-am auzit pe Rob şoptindu-mi.

M-am întors spre el şi l-am văzut cum încearcă să-şi ascundă amuzamentul evident.

– Regizorul videoclipului vostru, a completat aplecându-se mult prea aproape de urechea mea.

Nu era nevoie să facă pe deşteptul. De unde era să ştiu? Tipul arata ca un homeless, nu cum îmi imaginam eu că trebuie să arate un regizor….adică cu bereta pe cap şi cu…un megafon în mână. Şi neapărat să stea pe un scaun pe care scrie “regizor”.

– Aha, am zis fără intonaţie.

Fără să audă schimbul nostru de replici, Paul începuse deja să ne vorbească. Dar nu spunea mare lucru. Nu făcea decât să-l linguşească pe Rob şi pe regizorul-care-nu-arata-a-regizor. Îi lauda aşa frumos încât atunci când a terminat, aproape că îmi părea rău că n-a spus ceva drăguţ şi despre mine.

– Să vă spun cam ce ne dorim noi de la acest videoclip, primul din cariera trupei, a continuat Paul însufleţit.

Ajunsese în sfârşit la subiect. Dar atenţia îmi era distrasă de vinul care tocmai ni se turna în pahare. L-am dat pe gât mult mai repede decât permitea codul bunelor maniere.

Theo s-a uitat mirat la mine când m-a văzut că întind mâna după sticlă, cu intenţia de a-mi mai turna un pahar. L-am ignorat.

– Nu cred că am reţinut…cum se numeşte piesa? a întrebat Rob întrerupându-l pe Paul din monolog.

– “Guilty Smile” , i-a răspuns Bill cu mândrie.Eu i-am dat titlul.

– Dar am compus-o împreună, a adăugat Theo ca să-i mai tempereze din egocentrism lui Bill.

Deşi ştiam de mult ca asta era piesa pe care o alesesem ca prim single, abia în momentul când l-am auzit pe Rob punând întrebarea mi-am dat seama de o coincidenţă cam tristă, care îmi scăpase.

– Despre ce e? a întrebat Rob din nou, părând sincer interesat.

Nu m-am gândit prea mult înainte de a-mi auzii propria voce răspunzându-i. De fapt nu m-am gândit deloc. Cred că pur şi simplu nu m-am putut abţine.

– Despre trădare.

Având în vedere că eu nu spusesem mai nimic până la momentul ăsta, probabil uitaseră că sunt prezentă la masă, altfel nu-mi explic de ce m-au privit toţi aşa surprinşi.

I-am zâmbit rece lui Rob şi am făcut o pauză pentru ca replica mea inteligenta să-şi facă efectul. Eram cam ameţită de la vin deja, aşa că mă simţeam foarte deşteaptă şi interesantă cu aura mea dramatică.

Rob mă privea ciudat, ca şi cum nu înţelegea , aşa că am explicat:

– Ştii tu, el o înşeală pe ea…trădare.

Aş fi adăugat şi “ironic,nu?”. Dar nu eram chiar atât de beată încât să fiu excesiv de curajoasă.

Şi oricum, n-am mai fost în stare să spun nimic după ce am văzut că pe faţa lui Rob revenise expresia de durere de măsea pe care o avusese şi mai devreme.

– Dar ar putea să fie şi “ea îl înşeală pe el”…versurile nu sunt foarte clare în privinţa asta, a râs Paul tare şi spart, ca să întrerupă tăcerea penibilă care se lăsase între noi.

– Sigur, sigur, a confirmat bărbosul. Chiar am câteva idei despre cum am putea să folosim mesajul piesei. M-am gândit la un scenariu….

Rob continua să se uite la mine, fără să spună nimic.

Devenea vizibil pentru toată lumea că ceva nu e în regulă.

– Scenariu, aici intervii tu, i-am zis lui Rob făcându-i semn să fie atent la ce zicea bărbosul şi sperând că în felul ăsta o să înceteze să mă mai fixeze pe mine cu privirea aia suferindă.

Deja regretam mica mea ieşire.

Mă contraziceam singură, pentru că tocmai îmi propusesem să mă comport ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat iar acum, din senin, făceam aluzii jignitoare. Teoretic n-am făcut decât să evidenţiez un fapt adevărat: chiar este vorba de trădare în piesa aia! E tema principală, n-ai cum s-o ratezi. Dar nu trebuia să i-o spun eu lui Rob. Şi nu pe tonul ăla. Numai vinul e de vină.

Într-un final Rob şi-a mutat privirea de pe mine, dar tot nu părea să asculte cu prea mult interes povestea videoclipului. Din câte spunea bărbosul, trebuia să fie vorba de un cuplu cu probleme. Mersi, asta aş fi putut să bănuiesc şi eu, chiar fără să vin la această întâlnire utilă, informativă şi deloc tensionată.

– Şi noi când apărem? a întrebat Bill direct, punând punctul pe i.

Probabil luat pe nepregătite de întrebarea bruscă, bărbosul a început să râdă, surprinzându-mă că avea simţul umorului .

– Nu-ţi face griji, apăreţi destul, a zis el convingător. În paralel cu povestea o să arătăm imagini cu voi cântând. În câteva decoruri diferite.

Am răsuflat uşurată aflând că asta însemna că filmăm separat de Rob. Cu cât îl vedeam mai puţin, cu atât mai bine. Dar m-am bucurat prea devreme, pentru că partea cea mai proastă abia acum urma:

– În plus mă întrebam dacă Emily…

Am tresărit auzindu-mi numele. Nici nu mă gândeam că bărbosul ştie cum mă cheamă.

-…ar vrea să joace rolul partenerei din scenariu?

Mi-au trebuit câteva secunde ca să fiu sigură că am înţeles bine, şi am mai aşteptat alte câteva secunde ca să văd dacă nu cumva glumeşte. Dar nu, regizorul bărbos nu râdea, ci voia un răspuns de la mine.

Nici măcar n-am îndrăznit să privesc în jur, ştiind că devenisem centrul atenţiei pentru a doua oară în seara asta.

M-am blocat. Dar nu pentru că nu ştiam ce să răspund, ci pentru că nu găseam nişte cuvinte care să exprime cât mai bine refuzul meu categoric. Aşa ceva era de neconceput…Să joc rolul iubitei lui Rob? Iubitei înşelate? Doar nu eram masochistă. Îmi ajunsese prima dată, nu era nevoie să retrăiesc aşa ceva.

Totuşi nu voiam să par nerecunoscătoare faţă de regizorul care se gândise la mine şi eram pe punctul de a spune un politicos “Nu, mulţumesc”, când l-am auzit pe Rob răspunzând în locul meu:

– Nu cred că e o idee bună…

Nu mi-a venit să cred. M-a frapat atât de tare tupeul lui, încât m-am trezit spunând:

– Poftim? De ce nu e o idee bună? l-am provocat.
Rob s-a uitat la mine de-a dreptul speriat, deschizând şi închizând gura dar nereuşind să spună altceva decât începuturi neterminate de propoziţii.

– Păi…credeam că…nu ştiu….

Bineînţeles că nu era o idee bună, o ştiam foarte bine amândoi, deci de ce îi mai ceream explicaţii inutile? Era clar că n-o să recunoască de faţă cu toată lumea exact de ce nu e o idee bună. Dar mi-ar fi plăcut să-l văd încercând. Ce era cu mine? Nu mă mai simţisem niciodată atât de nervoasă şi răzbunătoare. Simţeam nevoia să-l contrazic, orice ar fi spus. Dacă el credea că e nu e o idee bună, voiam s-o fac doar ca să-l enervez.

L-am aşteptat cu toţii pe Rob să îmi răspundă dar n-a părut să găsească nimic de spus, cel puţin nimic inteligibil. Iar mie mi-a plăcut neaşteptat de mult să-l văd atât de pierdut.

Într-un final a dat din umeri lăsându-se păgubaş.

Aşa că m-am întors spre bărbos şi i-am zis pe o voce plină de o siguranţă de sine care nu mă caracteriza absolut deloc:

– Da, mi-ar plăcea.

Numai vinul e de vină.

24 răspunsuri to “Capitolul 20 – Damn wine!”

  1. krisz said

    minunat capitol ! ti-a revenit dexteritatea de a scrie cu brio ! :*

  2. Annabella said

    OMG!!!
    e genial! bestial! fenomenal!!!

    Hey, abia astept urmatorul capitol!
    spor la scris!
    si succes la licentaaaa!!!!

  3. maya said

    i loveeee it!!!!!!nu ma pot satura..mai vreau sa citesc
    you rock!!!

  4. Amalia said

    vai, cat de frumos poate sa fie… atat am ras de mult, superb ;))
    asa plin de umor si ironie..exact pe gustul meu.. mi-ai facut ziua ce sa mai.

    take your time for the next one.. iar noi asteptam nerabdatoare(-ri) continuarea, care stiu de pe acum ca va fi extraordinara ca fiecare capitol de pana acum 🙂

    welcome back 😉
    si felicitari pentru talent si imaginatie >:D<

  5. catalina said

    super!!!

  6. Crissy said

    Cat ii de tare…abea astept capitolul urmator..;))

  7. Dyana said

    off cat de tare :X:X:X , nici nu sti cata placere imi face sa citesc din nou Never think 8-> … desi un capitol lung nu mi-a ajuns si , ca sa te citez „Ironic,nu?” :)) … spor la scris and I’m waiting for the next :X … Kisses ! :*:*>:D:D<

  8. ioanamihali said

    Cat de tare!
    Nu pot sa cred ca cineva poate scrie ca tine…
    Esti minunata!
    Succes in continuare!
    >:d<

  9. Mariana said

    Super! Mi-a placut capitolul:X. Defapt nu cred ca e capitol care sa nu-mi fi placut. M-a amuzat foarte tare faza cu mersul lui Rob :))) Cu vantul in par si muzica si apoi scartaitul de disc :)))). Spor la scris! Pupici!!!

  10. Andreea C. said

    OMG!!! Cat de super a fost :)) si amuzant!!! Emily e asa de comica si … naiva uneori :X dar imi place de ea. Chiar ai talent:x Te felicit! Un capitol minunat!!! Spor la scris !!!! Te pup :*:*:*:*!!!!!

  11. Ioana said

    vaai :X este superb! ma bucur ca ai inceput din nou. ma amuza foarte tare situatia lui emily cu rob.

  12. Raluca said

    Din nou vreau sa iti spun ca ma bucur ca ai revenit!!:X
    Si bine ca ai revenit ca ai revenit in mari forte cu idei soooper:X:X:X

  13. anca said

    yes, yess, yesssssssss…………!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  14. Cathy said

    ce-mi place cand „vorbeste” mai mult vinul decat em:)))
    bineinteles ca mi-ar place si mie ca em si rob sa se impace 8->…dar nu ar strica si daca pentru un pret de cateva momente, zile(nu conteaza) ar trece prin flacarile iadului…nu de alta dar merita, asa putin:)))
    inca un capitol la fel de bun cum ne-ai obisnuit:x multa inspiratie pentru cat mai multe capitole:*

  15. ada said

    yupyyyyyyyy
    nu ai idee cat de mult ma bucur ca ai revenit!
    bafta cu licenta!

  16. Maddie said

    Uau .. capitolul ăsta e demenţial!Imi place la nebunie atitudinea lui Emily şi modul de a face faţă provocărilor.

  17. Gaby said

    al naibii vin:))
    ma bucur ca l-a infuntat, macar putin:))
    abia astept sa vad ce fac la videoclip:X

  18. me said

    super tare ….. cand apare si cap 21 si 22 si celelalte :D:D:D:D…….

  19. Pukka said

    pe cand cap 21 ???
    curiozitatea asta nu ma lasa in pace :))))

    scrii sooper :X:X:X
    succes in continuare 😀
    kisses :*:*:*

  20. Andreea said

    Foarte tare cap,ma bucur mult ca ai reveni.Am ras intr-una,o ador pe Emily ;))
    Kisses

  21. Deny said

    ” Vorbeste vinul pentru mine .” :)) Merge melodia.
    Deci, va fi iubita lui in videoclip. :>
    Supeeeerrrr. 😡

  22. la fel de genial ca si precedentul…:)

  23. Simo said

    par cam toanta ca la fiecare capitol spun ca e genial, dar asta e adevarul:) daca s-ar putea ca acest fanfic sa aiaba mii de capitole as fi foarte bucuroasa.
    un capitol superb.
    felicitari

  24. Just_Mee said

    frumos…sa vedem ce face emily mai departe :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: