Never Think

fic by Eve

Capitolul 24 – Before Sunset

S-a creat un moment de panică în mijlocul echipei de filmare, într-o agitaţie generală care exagera considerabil proporţiile micului incident.

Rob a repetat tuturor, de cel puţin zece ori, că n-a păţit nimic şi şi-a cerut de tot atâtea ori scuze pentru neatenţie. În acelaşi timp încerca să adune de pe jos ce rămăsese din bolul de floricele spart. Le făcea concurenţă celor câteva mături şi făraşe apărute deja la faţa locului ca să strângă cioburile.

I-aş fi ajutat şi eu dacă n-ar fi intervenit prostul meu obicei de a avea flashback-uri din senin. Scena asta îmi amintea de sticla de bere spartă de Rob în maşină, în seara când ne-am cunoscut.

Era chiar absurd, pentru că singurele elemente comune între cele două situaţii erau cioburile…şi Rob. M-am abţinut să devin nostalgică, pentru că în stilul ăsta urma să ajung mi se declanşeze amintirile la fiecare câteva secunde, prin asocieri din ce în ce mai îndepărtate, din cauza oricărui amănunt banal. Doar n-o să oftez toată viaţa de acum încolo, de fiecare dată când beau limonada, mă descalţ sau când văd un ciob.

Îmi interzic complet să mai am flashback-uri ! mi-am impus. Trebuie doar să trec de ziua de azi, pentru că e clar că apropierea de Rob nu-mi prieşte deloc.

M-am uitat spre regizor, aşteptând să-l aud spunându-ne să continuăm de unde am rămas.

Nimeni nu fusese rănit, se făcuse curat, Rob terminase toată gama de scuze posibile … deci acum puteam să ne întoarcem la filmări. Abia aşteptam să se termine. Mi se părea că stătusem pe canapea o veşnicie. Amorţisem.

– Ajunge , a zis regizorul intalnindu-mi privirea nerăbdătoare.

Parcă trebuia să zică « Acţiune ! ».

A încurcat cumva cuvintele ? Amândouă încep cu A…

– Ce ajunge? a întrebat Rob de lângă mine. N-am filmat…mai nimic!

Nu ştiu dacă a fost involuntar sau nu, dar a spus-o pe un ton acuzator. De parcă nu realiza că nu filmasem « mai nimic » tocmai din cauza lui şi a pauzelor mult mai lungi decât filmările propriu-zise.

Eu m-aş fi bucurat să ne oprim aici cu scena asta. Nu-mi făcuse deloc plăcere până acum. Şi nu înţelegeam de ce era Rob atât de indignat, mai ales având în vedere că nu se afla într-o postură care să-i permită să protesteze.

Mă enerva şi aş fi vrut să tacă. Adică, în loc să fie mulţumit că printr-un noroc nesperat scăpa de chin, el voia să-l prelungească ? Ce era în capul lui ?

– E ok…nu-ţi face griji, i-a răspuns regizorul vag. Şi oricum, dacă n-o să avem destul material, o să filmăm mai mult mâine.

– Păi…eu nu am de filmat mâine ! a evidenţiat Rob fără să înţeleagă.

Regizorul a părut precaut în alegerea următoarelor cuvinte. Mi-am dat seama că nu voia să pară ofensator prin ceea ce urma să spună:

– Nu cu tine, Robert. Am vrut să zic că o să completăm lipsurile cu filmările Anonimului…de mâine.

Hm. Aşa ceva n-avea cum să nu sune jignitor, oricum ar fi spus-o.

L-a lăsat pe Rob complet descumpănit.

Confuzia pe care o vedeam pe faţa lui era aproape înduioşătoare. Dar asta nu însemna că mi-era cumva milă de el. Mi se părea doar trist că îi fusese rănit orgoliul actoricesc. Nu doar rănit, ci lovit din plin!

Regizorul se uita preocupat la ceas, prefăcându-se că nu observă expresia lui Rob.

– Haide să ne grăbim, a zis el ridicându-se din spatele camerelor.

Probabil că ora târzie îi confirmase bănuiala că nu ne mai încadram în grafic.

– Dacă nu plecăm acum, o să pierdem apusul şi parcă văd că ratăm şi scena de pe câmpie! s-a adresat el echipei. Hai să strângem aici.

“O să pierdem apusul”. Ce haios. În fine, se presupune că nu trebuie să fie haios, ci romantic. N-am pic de sensibilitate…

Rob s-a încruntat din nou, probabil din cauza formulării “o să ratăm şi scena…”, care implica aluzia că ratasem deja scena cu canapeaua. Era o cauză pierdută, regizorul se resemnase şi la fel trebuia să facem şi noi. Lucru evident, de altfel, deci nu ştiam de ce era Rob aşa surprins.

Membrii echipei de filmare s-au risipit în direcţii diferite, fiecare părând să ştie deja ce avea de făcut. Oameni organizaţi.

Eu mă bucuram doar pentru că scăpam, pentru moment, de stresul de a sta în faţa camerelor.

Dar tocmai când îmi luasem avânt să mă ridic, cu o mişcare elaborată care să nu-mi mişte rochia din echilibrul ei precar, Rob m-a prins de mână, trăgându-mă înapoi lângă el.

N-am apucat să reacţionez, pentru că imediat m-am prăbuşit la loc pe canapea, cu o forţă care nu-mi complimenta deloc greutatea.

– Mai încercăm o dată, i-a zis Rob regizorului pe un ton categoric.

Nu-mi dăduse încă drumul la mână.

– N-o să dureze mult. Şi fără întreruperi de data asta, a promis el cu o voce plină de siguranţă.

Cameramanii rămaşi îndeajuns de aproape încât să-l audă, s-au oprit din strâns aparatura şi acum se uitau întrebător spre regizor.

– Nu, nu mai încercăm, a răspuns regizorul calm.

– De ce nu ? a insistat Rob, foarte surprins de refuz.

Eu mă uitam de la unul la altul de parcă urmăream un meci de pingpong cu lovituri foarte rapide de minge. Cineva urma să cedeze curând.

Nu ştiam încă cine o să câştige, dar ştiam cu cine ţin.

Nu cu Rob.

– Pentru că am filmat deja strictul necesar şi nu avem timp pentru mai mult, a explicat regizorul cât putea de clar şi apăsat.

După o clipă a continuat cu părere de rău, de parcă îi era dintr-o dată teamă că refuzul lui a părut prea dur:

– Îmi pare rău, Robert, dar chiar suntem în criză de timp…

Câştigător detaşat – regizorul.

Victoria lui a condus spre un nou moment de tăcere tensionată. Avusesem parte de mult prea multe momente asemănătoare astăzi. Şi nu mai suportam încă unul. Simţeam nevoia să destind cumva atmosfera, dar habar n-aveam cum să fac asta, sau dacă sunt măcar în stare, fără să înrăutăţesc şi mai situaţia.

– Asta e ! am spus eu cu seninătate, prefăcându-mă că nici nu existase vreodată o problemă. Deci, cum ajungem acolo…pe câmpie ?

Sau de-a dreptul “pe câmpii”. Pentru că într-acolo mă îndreptam dacă nu se termina mai repede ziua asta nesfârşită de filmare.

– Vă aşteaptă maşina în faţă, mi-a răspuns regizorul vizibil fericit că am schimbat subiectul. Ne vedem acolo, ok?

– Sigur, i-am zâmbit.

Regizorul s-a întors spre Rob aşteptându-l şi pe el să confirme.

Dar Rob îl privea încruntat, şi nu părea deloc să fie de acord, cu nimic din ce a spus sau va spune vreodată regizorul.

Îmi venea să mă duc la el să-i scutur capul, în faţa şi-n spate, în semn de aprobare.

Într-un final, Rob a ridicat vag din umeri, iar regizorul s-a mulţumit cu asta. Ne-a spus că trebuie să se asigure că plecarea spre locaţie de filmare se desfăşura cum trebuie, apoi ne-a lăsat singuri.

Aş fi vrut să plec şi eu, dar Rob îmi ţinea încă mâna încleştată într-a lui şi părea adâncit în gânduri.

– Mergem? l-am întrebat cu ochii fixaţi pe strânsoarea mâinii lui.

Urmărindu-mă privirea, Rob mi-a dat drumul repede, ca şi cum abia acum realiza că mă ţinuse tot timpul ăsta.

– Scuze, a murmurat.

M-am prefăcut nepăsătoare, m-am ridicat de pe canapea şi m-am îndreptat spre ieşirea din studio, atentă să nu mă împiedic în fire. Rob m-a urmat.

– E total aiurea, l-am auzit spunând din spatele meu.

Mi-am verificat panicata rochia, crezând că remarca avea legătură cu deplasarea materialului în momentul în care mă ridicasem. Abia în momentul următor mi-am dat seama că se referea la regizor, nu la rochia mea.

– Nu e normal să renunţe la scena asta aşa uşor ! a continuat Rob pornit. Trebuia să insiste, să vrea să iasă bine! Să ceară duble până când era absolut convins că totul a ieşit perfect!

M-am uitat la el contrariată. De ce era aşa revoltat?

Am încercat să-l temperez pe un ton amuzat :

– Eh, e vorba doar de un amărât de videoclip, nu de vreun lungmetraj cu buget de milioane.

Rob a clătinat din cap, ca şi cum ăsta nu era un argument relevant.

– Un regizor bun ar trebui să fie la fel de dedicat în ambele cazuri, a replicat el cu seriozitate.

Era nedrept. Mie regizorul mi se păruse foarte “dedicat” ! Deşi nu prea mă puteam lăuda că aveam termen de comparaţie, el fiind primul şi singurul regizor pe care îl cunoşteam… Dar chiar părea că ştie ce face şi îmi inspira încredere. In plus, îi suportase toate toanele şi întreruperile lui Rob, iar acum era acuzat tocmai de el de lipsă de profesionalism sau ceva de genul ăsta…

Fusese destul de clar că nu era o problemă de “dedicaţie” faţă de muncă, ci doar o lipsă de timp. Iar asta nu era aşa grav dacă puteam să recuperăm la filmările de mâine, aşa cum a spus.

Deşi voiam să-i iau apărarea regizorului draguţ, am preferat să nu pornesc o conversaţie în contradictoriu cu Rob. Aşa că în schimb, am încercat să par iar amuzantă :

– Cred că de fapt te deranjează că Anonimul are un rol mai drăguţ decât tine, l-am tachinat eu pe Rob fără să mă opresc din mers.

Şanse egale : ori îl enervez şi mai tare, ori îl fac să râdă.

– Trebuie să recunoşti că în scenariu are decoruri mai interesante…la petrecere, în maşina decapotabilă…, am continuat în joacă.

Rob m-a privit cu o expresie absolut deloc amuzată.

Nu era tocmai reacţia pe care o aşteptam. Cred că şansele să-l fi enervat erau destul de sigure acum.

Am încercat să râd eu în locul lui, ca să-i arăt că glumeam în caz că nu s-a prins, dar nu mi-a ieşit decât un sunet caraghios şi forţat din gât.

– Adică sunt gelos pe un personaj a cărui faţă nici măcar nu se vede în videoclip, a concluzionat Rob ridicându-şi sprâncenele spre mine.

Stai. Cine a zis ceva despre gelozie ? Eu n-am spus nimic în sensul ăsta. A înţeles greşit. E o diferenţă între gelozie şi invidie…Ce legătură are una cu alta?

Mi-am amintit brusc de sărutul prevăzut în scenariu, între mine şi Anonim.

– Nu…n-am zis “gelos”…, am subliniat, renunţând să mai dezvolt subiectul.

N-am îndrăznit să mă uit la Rob. Noroc că aveam o scuză bună să-mi rotesc privirea împrejur : ajunsesem afară, şi din şirul nesfârşit de maşini, microbuze şi rulote parcate în faţa studiourilor de filmări, n-aveam idee în care anume trebuia să ne urcăm.

După momentul de mai devreme, speram să nu fim singuri în maşină, ca să nu fiu nevoită să stabilesc contact vizual cu Rob prea curând.

În timp ce eu evaluam opţiunile de transport oferite de fiecare maşină din apropiere, Rob l-a zărit de la distanţa pe Paul, care se îndrepta spre jeepul lui.

I s-a părut o idee bună să-l strige şi să-l întrebe dacă n-are două locuri libere în maşină.

Din păcate avea.

Eu şi Rob am ajuns în acelaşi timp la portierele din spate ale maşinii lui Paul, iar eu deja vizualizam cu groază întregul drum ca pe o copie fidelă a scenei canapelei. Totuşi Rob a părut să se răzgândească în ultimul moment, şi s-a aşezat în faţă, lângă manager.

Paul a aşteptat să plece prima maşină cu aparatură, apoi a pornit în urma ei, ca să-i poată imita traseul prin oraş.

Mi-am petrecut tot drumul ascultând parţial discuţia dintre Rob şi Paul. N-au vorbit despre videoclip, ci despre tot felul de cunoştinţe comune despre care eu habar n-aveam. De câteva ori, Rob a făcut nişte încercări forţate de a mă include şi pe mine în conversaţie. Fără succes însă. Preferăm să mă rezum la privitul pe geam.

De la un moment dat, imaginile care mi se derulau în faţa ochilor mi se păreau straniu de familiare şi nu-mi puteam da seama de unde cunoşteam zona.

Abia când am văzut blocul meu, în toata splendoarea lui, am realizat că tocmai treceam prin propriul cartier.

Şi imediat am bănuit locaţia filmării : la ieşirea din oraş era o porţiune de pădure şi un lac înconjurat de verdeaţă. Nu-mi venea să cred că nu mă gândisem mai devreme la asta, pentru că nu exista un alt loc mai potrivit în apropiere .

Totuşi perspectiva de a merge undeva atât de familiar, nu mă încânta deloc. Obişnuiam să mă duc des acolo, dar de acum înainte ştiam că va deveni doar un alt loc pe care îl evit pentru că îl asociez cu Rob.

Când Paul a parcat maşina, mi s-a confirmat că avusesem dreptate. Chiar era zona de verdeaţă pe care o ştiam.

Am coborât direct pe iarbă şi m-am uitat spre lac. Într-adevăr, soarele stătea să apună. Ne mai rămăsese cel mult o oră până să se insereze.

M-am dus automat la locul meu preferat de pe mal şi m-am aşezat în iarbă.

Am simţit că mă apucă din senin o stare groaznică de tristeţe. Era prostesc din partea mea, dar senzaţia că spaţiul meu secret de evadare nu va mai fi niciodată la fel, mă copleşea. Aş fi vrut să fiu aici singură. Pur şi simplu mă îngrozea gândul că momentele următoare or să distrugă imaginea pe care o aveam asupra locului ăstuia, şi or să mă împiedice să mai vin aici cu plăcere.

Nu ştiu cât am stat acolo, pierdută în nostalgia mea fără noimă, dar a trebuit să-mi revin cât am putut de repede atunci când l-am văzut pe regizor apropiindu-se.

În spatele lui venea Rob, într-un ritm mai lent, de parcă nu voia să meargă în acelaşi pas cu regizorul care, din punctul lui de vedere, nu era îndeajuns de «dedicat » scopului nobil de a crea un videoclip perfect.

Am sperat totuşi că nu va mai trebui să asist la vreo discuţie în contradictoriu între ei.

Regizorul l-a pus pe Rob să stea pe malul lacului în locul meu, iar pe mine m-a trimis la câţiva metri în spate, ca să fiu filmată alergând.

Mi-am făcut curaj să-i spun că nu mă prea avantajează alergatul, nici în general, şi cu atât mai puţin acum, în vestimentaţia sumară în care eram. A râs înţelegător şi mi-a zis că pot să nu alerg deloc, dacă prefer aşa.

Da. Mult mai bine.

Deci, având camerele pe urmele mele, am mers (nu alergat) prin iarba umedă până la Rob, m-am aşezat cât am putut de graţios lângă el şi mi-am strâns genunchii la piept. Adică m-am trântit pe pământ ca un butuc, am turtit toată iarba din jur şi m-am ghemuit strâns ca un arici paranoic.

Mi-am imaginat cum va arăta la finalul zilei rochia pe care o purtam : şifonată, plină de ulei de floricele, iar acum adăugându-se şi petele de pământ şi iarba. Oare ar trebui s-o iau acasă, s-o spăl ?

Încă mă întrebam în gând dacă mai aveam detergent în dulap, când am fost luată prin surprindere. M-am simţit dintr-o dată, fără nicio avertizare, cuprinsă de umeri şi trasă în spate de Rob, până am ajuns într-o poziţie în care îmi lăsam toată greutatea pe el.  S-a întâmplat în mai putin de o secundă. Asta da iniţiativă.

Rob se sprijinea într-o mână, iar cu cealaltă a început să mă mângâie încet pe umăr.

Am rămas nemişcată, aşteptând să îmi revin cât de cât din şoc.

A trebuit să-mi reamintesc mental, în mod repetat, că nu era nimic adevărat. Totul era doar pentru camere. Nu puteam să mă ambalez . Rob era pur şi simplu hotărât să compenseze în scena asta lipsurile celei de dinainte, ca să nu repete eşecul . Trebuia să fiu conştientă de asta în fiecare moment.

– Stai comod ? m-a întrebat Rob pentru a doua oară în aceeaşi zi.

Îi auzeam vocea deasupra capului meu, dar o simţeam vibrându-i şi în piept, din cauza felului în care stăteam rezemata.

– Mmhm, am zis dezarticulat.

De fapt eram îngrijorată ca nu cumva să stau prea comod şi să uit că Rob juca un rol.

Mi-am fixat ochii asupra apusului, sperând că nu arătam pe atât de agitată şi confuză pe cât mă simţeam. Dar cine se mai putea concentra pe admiratul peisajului ? Oricât de incredibile erau nuanţele de roz şi portocaliu ale cerului, puţin îmi păsa de ele.

Situaţia s-a înrăutăţit într-un ritm alarmant. Am simţit mâna lui Rob coborându-mi de pe umăr, urmându-mi linia venelor, trasându-mi încheietura şi ajungând în cele din urmă pe piciorul pe care îl ţineam strâns la piept.

L-am dat naibii de apus, şi mi-am îndreptat privirea şi întreaga atenţie asupra mâinii care acum îmi mângâia genunchiul.

Ceea ce intensifica toată gama de senzaţii, era faptul că îi vedeam doar mâna, nu şi expresia feţei, expresie care ar fi putut foarte bine să fie una de plictiseală, chin sau dezgust. Nici nu voiam să ştiu.

L-am urmărit cum mi-a descleştat cu grijă degetele cu care îmi strângeam genunchiul, unul cate unul, iar eu l-am lăsat fără niciun fel de împotrivire.

Cred că în momentul ăsta eram oricum deschisă pentru orice fel de idei avea.

S-a oprit abia după ce mi-a trasat de câteva ori linia gambei, încet, în sus şi-n jos. M-a luat pe nepregătite cuprinzandu-mi genunchiul cu toată palma. L-a strâns uşor.

Gestul ăsta avea în el ceva atât de intens, încât m-a lăsat la propriu fără aer.

Apoi unul din degete m-a apăsat cu presiune în zona interioară a genunchiului, provocându-mi o asociere mentală cu o altă zonă interioară. Imaginaţia îmi oferea deja prea multe detalii vizuale. Am tresărit puternic, fără să vreau.

Simţindu-mi reacţia, Rob şi-a luat imediat mâna de pe genunchiul meu, care rămăsese absolut paralizat de şocul atingerii.

M-am străduit să nu expir zgomotos sau să scot vreun geamăt jenant, şi m-am ridicat să mă uit la Rob, temându-mă că momentul de dinainte se petrecuse doar în mintea mea.

Am văzut că mă privea ciudat.  Observam cel puţin că nu era dezgustat sau plictisit cum mi-l închipuisem, dar nu puteam să-i citesc starea exactă. Am avut totuşi o presimţire că voia  să se comporte ca şi cum nu se întâmplase nimic.

– Scuze…era o furnica…, mi-a spus el pe un ton inocent.

„O furnica”…Mi-a venit să râd.

Fusese o furnica foarte agilă dacă o urmărise atâta timp până s-o prindă.

– Da, Emily…foarte bine, râzi ca şi cum Rob ţi-a spus o glumă bună ! am auzit vocea regizorului de undeva din spate.

Ah, iar am uitat că filmam.

– Chiar mi-a spus o glumă bună ! am râs eu tare, fără să mă abţin.

Rob a zâmbit, părând un pic nesigur.

I-am luat mâna într-a mea şi i-am întors-o pe toate părţile în căutarea furnicii fantomă.

– S-a vaporizat, am zis amuzată.

Încă ţinându-l pe Rob de mână, mi-am lăsat capul pe spate, cuprinsă de un nou val de râsete de nestăpânit. Nu-mi aminteam când mă apucase ultima dată o criză de râs atât de puternică. Nu mi întâmpla des, aşa că mă bucuram de moment. Era atât de plăcut să nu încerc să mă mai controlez, după ce toată ziua fusesem atât de obsedată de păstrarea aparenţelor.

Înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, l-am văzut pe Rob respirând adânc şi aplecându-se spre mine cu o expresie care lăsa să se înţeleagă foarte clar intenţia.

M-am retras instinctiv, brusc, oprindu-mă din râs în aceeaşi clipă. Ce-a fost asta?

Cred că tocmai am evitat un sărut care cu siguranţă nu era prevăzut în scenariu.

Anunțuri

33 răspunsuri to “Capitolul 24 – Before Sunset”

  1. Krisz said

    Nuu.. de ce s-a ferit Emily ? 😦 Sad. Dar presupun ca sarutul lor , cand va fi acesta, va trebui sa se desfasoare intr-un cadru intim, in care ambii sa se poata bucura cu adevarat de el, nu in fata a cateva camere si o multime de oameni curiosi si indiscreti.
    Am o vaga presimtire ca nu ii va fi deloc bine bietului Anonim, si ca Rob isi va face simtita prezenta si atunci la filmari :)) Dar vom vedea ce se va intampla. Great job, as always :X

    Kisses!

  2. annabellalove said

    OH, deci e super…imi place la nebunie :X

    cica, o furnica :))

    ma tot tii pe jar cu intrebarea:cine va fi anonimul

    vreau sa stiu =))

    succes la urmatorul capitol!

  3. Twi_Fan said

    Super… mai ales „nenorocita” de furnica… :))
    Foarte misto capitolul… tine-o tot asa…
    A… si felicitari pentru cea mai recenta realizare. Multa bafta la master!

    • Eve said

      Multumesc >:D<

  4. Dede said

    Furnica e criminala=))
    Dc a evitat sarutul?=((

  5. Cathy said

    foarte tare furnica:))…daca pentru a o salva de o furnica este necesar atat de multe atingeri…ar trebui sa folosesti ceva mai mare ca sa o atace pe Emily, nu d’alta dar ca sa treaca peste atingeri si sa ajung la alt capitol:> :))
    si eu vreau sa stiu cine e anonimul..

    foarte bun capitol 😡 si felicitari pentru examenul luat, si desigur multa bafta in continuare in tot ce vrei sa faci 🙂

    • Eve said

      Mersi mult Cathy!
      P.S: Foarte reusita continuarea pe care mi-ai trimis-o!

  6. bychriss said

    Nuuuuuu:(( de ce s-a ferit? Te rog spune-mi ca Rob o sa incerce din nou:D … Spune-mi ca e perseverent??? Sau ca o pupa pe obraz… sau pe gat:X. Foartefrumos capitolul. Te descurci super;)). Nici nu stii cat ma bucur ca te-ai decis sa continui. In ca nu imi vine sa cred;)). Apropo?? Cum e in vacanta?? Pupiiiiccii si spor la scris!!

    • Eve said

      Eh, eu ma consider intr-o permanenta vacanta, chiar si atunci cand nu e cazul.
      Ma bucur ca ti-a placut capitolul asta, sper sa-ti placa si continuarea.

  7. Ana-Maria said

    Woh :)) abia astept sa vad cum se fastaceste Rob sau sa-si ceara scuze, sau poate nu?:> Desi nu prea cred ca o sa continuie, ci o sa fie o alta pauza :)). E tare momentul cand o prinde de mana pe canapea, desi e un gest cam tribal, nu de om al pesterii si spune tare si clar „Proprietatea mea” :)).
    Eh hai ca astept[am] cu nerabdare urmatorul capitol. 😀

    • Eve said

      „Proprietatea mea” – bine spus.
      Mersi de comment!

  8. simina said

    nice, very nice!!!! abia astept restul….

  9. dulceatza amara:)) said

    super tare!!!
    sincer, dupa fiecare capitol incerc sa ghicesc c se va mai intampla dar de fiecare data ma iei prin surprindere 😀
    felicitari pt admitere…ma gandeam eu k esti studenta la litere…se vede asta din modul in care scrii..
    bafta in continuare…pupici

    • Eve said

      Mersi >:D<

  10. Gaby said

    ah..ce pacat ca s-a ferit de el:|
    ce „furnica”=))
    si felicitari pentru examen:X

  11. hermelina said

    N-am avut rabdarea citesc capitolul pana la final. Nu mi-a atras atentia, plictisitor. E scris bine oricum. Felicitari!

    • Eve said

      Daca ar fi fost scris bine, nu te plictisea.

  12. byalunelu said

    pur si simplu perfect :X

    e superb ;;)

    abia ast sa vad ce se intampla incontinuare :>

    >:D< spor la scris :*:* 🙂 😀

  13. emutza said

    ohhhh haide!! trebuia sa il lase sa o sarute!!! e super tare!! abia ast continuarea!!! emily si robert trebuie sa ramana impreuna!!!! nu-i asa?? 😀

  14. Dee said

    Vreau sa-ti spun ca scrii foarte frumos,iar poveste e dea dreptul captivanta:D!eu sunt la inceput,am o groaza de ideei dar niciodata nu le termin:))

    Felicitari si spor la scris in continuare!:)

    • Eve said

      E important ca ai idei, restul vine de la sine:)

      • Dee said

        Da…am inceput sa scriu din nou.Poate de data asta o sa pot sa-mi duc ideea pana la capat:)

  15. Dora said

    Bine ca regizorul l-a pus la punct pe Edward!Astfel de oameni de tin cu picioarele pe pamant ca sa nu ti se urce la cap celebritatea.
    Furnica invizibila era sa duca la o mare catastrofa.Sper sa nu il ierte atat de repede.

    Bafta la scris!

    • Eve said

      hemhem…vrei sa spui „Rob” :))

      • Dora said

        Da scuze,Rob…Citisem un articol despre Edward Westwick si mi-a ramas mintea la el.
        :)sorry Rob!

  16. julymarie said

    before sunset este si un film foarte dragut, partea a doua dupa before sunrise. merita sa la vedeti pe amandoua 🙂

  17. Deny said

    Doamne, si aici am ras. Incercarea esuata a lui Rob sa o mangaie. :))
    De ce s – a retras? 😦
    Eu vroiam sarutul. 😡 😡 :>

  18. Eh, daca era si Rob mai rapid, dar soarta… Totusi ma macina ceva… Cine e Anonimul? Ma intreb daca e vre-un actor important sau… ummm, mai bine trec la urmatorul…:D
    Bestial capitol ca de obicei 🙂

    • Stai. Nu mai pot sa trec la urmatorul… Asta e 24:((

  19. Simona said

    azi am reusit sa nu spun genial:) am gasit ceva mai bun in vocabularul meu: increbidil, ametitor, superb, nemaipomenit…am motive sa astept cu sufletul la gura continuarea. mi-a placut foarte mult capitolul asta, a fost unul foarte frumos. Bravo!!!felititari!!!

  20. Iolanda said

    =))))) Dak mai pui multe scene din astea cu furnici ajung si eu „pe campii” Genial. FElicitari. (era sa zic succes la urmatorul dar am uitat ca urmeaza sa il citesc :)) ) :*:*:*

  21. BibbyEllen said

    În orice caz, s-au descurcat mai bine sub „efetele” apusului decât în simpla încăpere:)). Mi-a plăcut clipa aceea tensionată pentru Emily. Măi să fie. Dar chiar că era o furnică sportivă aceea! Se dădea cu rolele pe piciorul ei, poate…::X:X:X:X Rob minte haios:))
    Evident c-a evitat sărutul! Adică, eu eram sigură de asta…Pf.
    Genial! O treabă excelentă xD.

  22. Just_Mee said

    frumos :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: