Never Think

fic by Eve

Capitol experimental

Pentru că pe 8 august ficul NT a împlinit un an de la prima postare, am propus ideea unui capitol format din variantele voastre de continuări.

Multumesc celor care au scris! Toate variantele au fost pline de umor şi idei bune, deci autorii merită felicitări.  Sunt curioasă ce părere aveţi despre continuări, aşa că aştept să lăsaţi un comment şi să votaţi în sondaj.

Va amintesc, capitolul anterior s-a terminat cu fraza: „Cred că tocmai am evitat un sărut care cu siguranţă nu era prevăzut în scenariu.”

Iata continuările alese :


Cristina

*Cristina este autoarea ficului The DayDreamers

M-am ridicat de pe iarba deodata cu Rob care se uita fix in ochii mei. Ma simteam ca intr-un cliseu de filme de dragoste in care ei se uita unul in ochii celuilalt si regasesc dragostea demult pierduta.Dar eu nu o regaseam…defapt nici nu eram sigura ca fusese vreodata dragoste.
Ne-am reluat locurile pe iarba: eu cu genunchii stransi la piept, el langa mine copiindu-mi pozitia fara sa isi ia ochii de pe mine.
Ma gandeam la tot felul de lucruri.Imagini fara contur se plimbau prin capul meu incercand sa se ataseze de o voce. Imi aminteam de acea seara in parc, de cat de vinovata ma simtisem ca ma folosisem de imaginea lui pentru a aduce succes trupei noastre, de apartamentul lui si…acea valiza.Apoi gandurile prindeau viteza, alergand prin capul meu nedeslusite, lasand o urma de confuzie in mine. Eu asteptand, un fotoliu, televizor, canal de stiri, intrebari si ipoteze, griji, el venind in zori, el vinovat spunandu-mi ca s-a culcat cu ea. „Ea e… ca un drog pentru mine”. Asta imi repeta vocea din capul meu ca un CD stricat care s-a blocat pe acelasi vers al unei melodii. Nu reuseam sa trec la urmatoarele versuri. La versurile in care eu simteam tradare si durere, la versurile in care ma gandeam cat am fost de proasta.

The signs were clear
I was blind but now I know,
You made me become
A sad, wretched shadow.

A sad, wretched shadow. Exact… am oftat eu in sinea mea melancolica.
A sad, wretchded shadow? Ce? Stai putin….Mi-a luat cateva secunde sa imi dau seama unde eram si ce faceam acolo, dar apoi mi-am amintit. Videoclip, filmari, eu…Rob.Versurile melodiei imi intrasera cumva in subconstient si m-au trezit la realitate
M-am uitat la Rob, iar el mi-a zambit.Nu era acel zambet prietenos, era un zambet….ca in vremurile bune. Ca in vremurile in care…
Gandurile mi-au fost intrerupte de o privire. Aceasi privire care ma facea sa ma pierd si sa nu mai stiu de mine candva. Apoi privirea se apropia de mine mai mult…si mai mult. Mana sa mi-a luat o suvita si mi-a pus-o bland dupa ureche, apoi privirea a inceput sa se apropie din nou. Si…amintirile mele au inceput sa se deruleze din nou setate pe fast foward.
ROB.BLONDA AGATATA DE GATUL LUI. ABSENTA LUI ROB SI…
„Ea e… ca un drog pentru mine”
„Ea e… ca un drog pentru mine”
” Ea e… ca un drog pentru mine”
STOOOOOOOOOPPPPP!!!!
M-am ridicat exact cand fetele noastre erau pe punctul de a se intalni. Nu ma interesa daca nenorocita aia de rochie se ridica, sau se rupea, sau… Mergeam apasat si repede….sau cel putin incercam. Amintirea tradarii lui se rasucea in mine ca un cutit. Voiam sa ii las balta pe toti si sa ii dau…
– Bravooo!! se auzi un exclamat.
Poftim?
– A fost minunat! continua regizorul entuziasmat. Rob, ti-ai spalat rusinea scenei trecute, iar tu Emily, zise el intorcandu-se catre mine, ah! Ai talent!
Ma prinse intr-o imbratisare de urs, apoi cand imi dadu drumul se uita in ochii mei mandru ca un parinte de copilul care a luat o nota buna.
– Dar, nu inteleg…ingaima Rob derutat.
Se pare ca eram doi…
– Pai… e adevarat ca scenariul nu era asa, ca trebuia sa va sarutati si sa fiti fericiti, dar asta a iesit chiar mai bine. Sunteti pe punctul de a va saruta, dar Emily isi aminteste de cealalta viata a ei si pleaca grabita in timp ce tu ramai derutat in urma ei. Genial, Emily! Absolut genial!
Deci…sa recapitulam. Monologul meu interior si toate acele flashback-uri au facut cumva ca scena sa iasa mai bine decat initial?
Mda…Absolut genial!


Gabrielle

*Gabrielle este autoarea ficurilor Spini şi Un scenariu nou. Le gasiti pe blogul ei.

– Daa!
Il vad vag pe regizor cu un zambet imens pe fata ca si cand ar fi descoperit utilitatea ketchup-ului pentru burger, intr-o stare generala de euforie de necontrolat.
Are cumva un orgasm?
– Jucati-va putin!
Ok, are un orgasm.
Simplul gand mi-a readus zambetul pe buze si nu a durat mult pana cand criza de ras s-a manifestat din nou.
In fata mea, insa, se afla un personaj cu o infatisare dezolanta. Acaparam intreaga scena, cu rasul care pana la urma mi se pare isteric chiar si mie (but what the hell? n-a zis nimeni „stop”), iar lui sa inceapa sa ii tremure mana. Nervi?
Ok, prea mult e prea mult. Istericalele s-au oprit ca si cand ai fi apasat pe un buton, dar nu imi puteam stapani nici surasul.
– Continuati asa!…
Asa cum?
Eu rad ca o isterica. El tremura. Cred cumva ca a intrat prea mult in pielea persoanjului, alta explicatie e greu sa gasesc in situatia in care ma vad ca intr-un labirint de unde nu pot scapa, incercand din rasputeri sa smulg de pe fata mea zambetul care nu vrea sa plece si sa incerc sa fiu si eu ceva mai rezonabila, mai implicata in filmarea scenelor.
– Foarte bine!…
Foarte bine deci.
– Ai putea sa o saruti acum!…
Am inghitit in sec. Putea fi o intrebare, dar a fost ca o indicatie. El a ezitat, iar mana a inceput sa ii tremure mai tare. Mai tare decat mine nu insa.
– Ai putea zambi in continuare, mi-a zis incet printre dinti.
Telecomanda a actionat din nou si eu am ramas cu un zambet cretin pe fata. De fapt cu acelasi zambet. Doamne, cat de cretina am fost pana acum! Ma vedeam in reflexia ochilor lui.

– Em…
Mi-a spus numele in soapta, dar ca si cand ar fi facut cunostiinta abia acum cu mine, si apropiindu-se, inchide usor ochii, ca si cand si-ar fi imaginat ca nu era nimic imprejur. Mi-a amintit un citat: „nu trebuie sa joci personajul, ci sa fii personajul”. Nu pot fi personajul. Personajul meu trebuie sa zambeasca, sa vrea sa fie in starea asta, sa iubeasca, sa insele. Eu nu stiu de ce anume sunt in stare.
Simplul gand m-a facut sa ma indepartez din calea buzelor lui.
A doua eschiva. Ma simteam ca la box. Primeam totusi lovituri din toate directiile. Fara.ganduri.coerente.
Brain.damaaaage!
Simtindu-l incruntandu-se din nou, mi-a auzit din nou numele, si mai incet ca inainte, ca si cand ar fi fost ultimul cuvant spus cu ultima suflare.
– Em…
– Ce e?
– Te iubesc, stii?

Ultima lovitura nu a lasat nici macar loc de eschiva, si uite cum toata munca mea de catva timp incoace, de ma-joc-cu-tine-ca-sa-sufari-dar-sufer-si-eu avea un fel de punct culminant, din care nu puteam insa trage macar o concluzie pentru mine personal.
O oarecare cale de scapare, de a ma transforma subtil in furnica mai sus amintita era chiar imposibil, dar lacul era aproape si daca intr-adevar tindeam spre sinucidere, puteam sa ma arunc, sa ma chinui sa nu inot ca sa ma salvez. Solutia perfecta cu posibilitatile la indemana.
Aveam in gand sa il rog sa repete.
As putea amana putin macar sinuciderea? Ca sa imi revin. Dupa ce Rob era destul de ascultator si indicatiile erau sfante pentru el. Parea pactul perfect, deci, sa nu mai prelungim suferinta.
(Cumva ma puteam opune? Aveam doua maini ce imi cuprinsesera fata…plus o doza de paralizie, o groaza de contradictii pe care pana la urma le puteam ignora. O luam razna.)
Uitasem cum se simte un sarut al lui. Flashback? Nu din nou. Incep sa am dureri destul de puternice in piept si de data asta nu prea le pot evita – sunt in cadrul perfect, la momentul perfect.

– Taiati! Daaa! Bravo! In sfarsit.
A zis sfarsit.
Rob? A zis sfarsit.
Scoateti actorul din priza.
A durat cateva secunde pana ca el sa isi dea seama ca inca imi mai atingea buzele, ca lasase tremuratul in grija mea si il alimenta discret cu cate o doza de parfum personal, delicat, de care nu ma putusem dezobisnui.
Ar fi de preferat sa fiu si eu scoasa din priza.
Momentul de panica a trecut. La fel si sarutul.
Imi venea sa plang. Las-o dracu’ de emotie, nu m-a emotionat (ei, poate doar putin), dar atatea camere imprejur m-au adus la realitate. Mult prea multe camere.
Regizorul arunca deoparte cateva foi si spune cu acelasi ton orgasmic:
– La naiba cu scenariul! Asta e! Da!
Scenariu.
Scenariu.
Scenariu.
Stop!
A spus cumva ca sa para mai artistic?
Ramasesem ca doi prosti uitandu-ne pe lac.
Vreau la toaleta. M-am miscat asa brusc, in incercarea de a ma ridica in picioare, incat Rob a si tresarit. In miscarea mea gratioasa, rochia, care suportase destule pe ziua respectiva a cedat, ca si cand urla la mine: „tu chiar crezi ca sunt indestructibila??” Trebuia sa gandesc, sa aud ce gandeste, sa il intreb de ce a zis ce-a zis, sa ii mai scot ochii, sa il bat cu palma peste fata sa nu mai spuna asta vreodata. Si acest gand m-a facut sa ma asez, pardon, sa strivesc iarba la fel ca si inainte, sa imi analizez ruptura rochiei in zona coapsei, si sa vad mai ales cum o ascund…:
– Am vorbit serios. Si ma gandesc de atat de mult timp cum sa iti spun, mai ales ce sa iti spun, incat totul s-a transformat într-un amalgam in capul meu…
Imi intaresc promisiunea ca in locul acesta nu ma mai intorc vreodata.
– Imi pare rau…atat de rau… nu pot spune cat de rau. Em, zi ceva, te rog.

Daca macar as fi in stare. Nu stiu ce imi provoaca acum strangerea de mana la care ma supune: alergie ori blocaj mental.
Am fost in stare sa zic doar ca vreau la baie.
Dupa aceea, mi-am aratat isprava regizorului, bineinteles, in limitele decentei, nici nu as fi fost in stare de mai mult, iar ziua de filmare nu se inchia. Fusesera atatea camere imprejur care sa filmeze din toate unghiurile, iar regizorul nostru era atat de preocupat sa analizeze toate imaginile incat a mai cerut doar cateva cadre cu fiecare, apoi cu noi doi indepartandu-ne de mal.
A spus ca nu mai avea nevoie de nimic. Putea totusi sa ma rupa in doua si nu mai eram in stare de nimic.
Am trecut incet pe langa colegii mei de trupa care ma priveau cu oarecare compasiune. Ma puteam opri in fata lor si puteam sa ii intreb: „CE?”, dar nu aveam curaj.
Bill m-a dus acasa. Nu am spus nimic tot drumul.
Sa vedem cum adorm. Nici macar somnifere nu am in dulap, doar pastile de stomac.


Cathy

*Cathy este autoarea ficurilor Almost Lover şi Ruleta Destinului. Le gasiţi pe blogul ei.

El încă se afla în aceiaşi poziţie, doar că acum avea ochii inchişi şi câteva cute între sprâncene. Şi faţa lui mai exprima ceva, nu ştiu ce, dar ceva. Poate era din cauză că a fost respins, sau că ceva nu îi ieşea cum vroia el. Oricare ar fi fost motivul el tot perfect rămânea.
L-am vazut cum încet se desprindea din acea stare şi se îndepărta. Eu încă eram în stare de şoc. Un şoc care m-a împins la un gest disperat. Mi-am aruncat braţele pe după gâtul lui, şi mi-am lipit buzele cu putere de ale lui.
Surprinderea lui nu a întârziat să apară, dar el a fost mai rapid, în câteva secunde m-a îmbraţişat si el si mi-a întors sărutul înzecit. Cu mai multă pasiune şi ardoare faţă de cum o făcusem eu. Deja nu mai aveam aer şi eram sigura că nici el, dar tot nu îmi dădea drumul.
– Tăiaţi! L-am auzit pe regizor când a spus asta, şi sunt sigură că şi Rob, chiar şi când şi-a dres gâtul, dar el continua să mă sărute, şi nu mă supăram că o facea, nu îmi displăcea de nicio culoare.

M-am dezlipit de el şi mi-a dat şi el drumu, fiind nevoit de mâinile mele care îl împingeau cu toată forţa mea, aia care nu o aveam.. Se uita la mine ca şi cum eram un fel de mâncare, ochii îi scanteiau şi parcă spuneau „mai vreau”. Sau mă confunda cu o ciumă şi vroia să plec pe cât de repede şi posibil de lângă el.
Instantaneu mi-a cuprins mâna într-a lui. Varianta cu ciuma pica. Mă simţeam bine. Mult prea bine. Asta însemna că urmează ceva rău, rău pentru mine. Aşa a fost mereu, nu trebuia să fie acum o excepţie.
Regizorul se îndrepta înspre noi. Mă aşteptam la o scena îngrozitoare de morală şi critică cu tunete şi fulgere, însă ne-a felicitat pentru originalitate, pentru improvizaţie, mai ales pe mine pentru că mă aruncasem aproape deasupra lui, spunând că facem o echipă grozavă.

Rob încă mă ţinea de mână. Şi eu trebuia să scap de strânsoarea lui, nu ştiam unde o să mă duc ca el să nu mă găsească, dar trebuia să reflectez asupra „nfractiuni”pe care o făcusem. Trebuia să fiu închisă la balamuc. De parcă nu îmi fusese suficient de greu să încerc să îl uit, acum cu siguranţă nu mai reuşeam, îi permisesem să se lipeăscă prea mult de mine.
– Trebuie să mă duc să îmi schimb, tentativa de rochie. Inventasem o scuză stupidă ca să îmi dea drumu la mână. A trebuit să mă uit destul de insistent la mana lui ca să îşi dea seama că nu vreau să vină să mă ajute la dat rochia jos. La cum se uita după mine cred că ar fi vrut să îmi pună o brăţară cuplată la GPS ca să mă monitorizeze.

Acasă nu puteam să mă duc, avea să mă caute acolo. Singura persoană care mi-a venit în minte a fost Darra. Era posibil ca ea să fie supărată pe mine, dar avea să mă ajute să scap de golul imens care mi se crease în stomac.
Impuls stupid. Încă îi simţeam gustul buzelor şi era mai delicios decât îmi aminteam. Reuşisem să mă furişez şi să ajung in faţa apartamentului Darrei, speram că nu mă văzuse in timp ce plecam.
– Ce vrei? Nu credeam că o să îmi deschidă uşa. Şi asta a fost suficient. Mai mult ca sigur aveam o faţa de copil mic care a facut o boacănă şi nu ştia cum să o ascundă.
– Intra!
Se auzea pe fundal o melodie lentă şi trista, d’aia de îţi vine sa boceşti. Asta în caz că ai pentru ce să bocesti. Eu aveam, partial.
– Poţi să opreşti muzica? Imi provoacă un gol şi mai mare.
– Ai o tenie in stomac? Tonul ei era amuzant, stiam ca ea mă poate vindeca…pentru moment.


Dora

*Dora este autoarea ficului Jasper’s Decode – Armura

-Taiati!striga regizorul.
Viata e dificila.Acesta este un mare adevar,unul dintre cele mai mari adevaruri.Este un mare adevar,pentru ca,odata ce ne dam seama de el,odata ce stim cu adevarat ca viata e dificila,odata ce am inteles si acceptat cu adevarat acest lucru,viata nu mai e dificila.Pentru ca odata acceptat,faptul ca viata e dificila nu mai conteaza.
L-am privit pe Rob,apoi m-am uitat la regizor.Dezamagirea lui m-a intristat.Am avut impresia ca ochii mi s-au umput de lacrimi.Mi-am aruncat privirea in pamant cuprinzandu-mi un brat cu celelalt.Am auzit din nou vocea clara a regizorului:
– Gata,pauza de cinci minute!
Am simtit o mana pe umar.
-Ne-a facut semn sa mergem la el.
Ne-am asezat in fata lui.Nu puteam sa nu ma gandesc la reprosurile ce urmau sa vina.Si chiar daca ar fi facute pe buna dreptate nu ma puteam gandi la nici un lucru care sa ma imbarbateze.

-Copii,am aproape cincizeci de ani.O varsta care inseamna lucruri diferite pentru oameni diferiti.Pentru mine,a avea cincizeci de ani inseamna ca e timpul sa pun ordine in anumite lucuri.Mi se pare potrivit ca la aceasta varsta sa ma preocupe promovarea unor idei mai vechi,atata timp cat mai am putere sa o fac.Cu acest gand am ales sa fac acest videoclip.Pentru cei mai multi „vocatia”inseamna ceva ce faci ca sa te intretii,adica ocupatia sau cariera.Insa pentru mine vocatia inseamna chemare.
A facut pauza pentru cateva clipe apoi s-a uitat pe rand la mine si la Rob.
-Gata,toata lumea sa isi ocupe locurile!
In timp ce am inceput sa fac primipasi m-am intors si l-am rugat sa sa opreasca.
-Uite ce e,ar trebui sa lucram impreuna.
S-a incruntat si parca se pregatea sa spuna ceva ce m-ar fi enervat pe mine.M-am uitat la el, aşteptând să-l aud cum imi spune ca el asta incerca sa faca decand au inceput filmarile.
-Inainte sa spui ceva…Sunt sigura ca si tu te simti la fel de vinovat ca si mine.Te rog doar…sa incercam sa facem ceva cum trebuie.
-Actiune!

Soarele isi arunca ultimele raze asupra noastra.Mi-am pus capul pe umarul lui Rob, inchizand ochii. Mi-ar fi placut sa ma port aşa, de parcă n-as avea nevoie de nimeni, ci, dimpotrivă, toată lumea ar avea nevoie de mine. Insa m-as fin simtit mizerabil.Era exact o zi de felul celor care ma deprimau, chiar dacă ma trezeam dimineaţa cu bună dispoziţie. Impresia dezastrului iminent se accentuase astăzi, pe măsură ce temperatura urca vertiginos şi aerul umed şi fierbinte mi se înfăşura ca o haină prea strânsă pe corp. Aveam un vag sentiment de panică, care ma înşfăcase în ghearele lui încă de la sculare. Am stat cateva minute asa, fara sa spun nimic, asteptand reacti din afara.Nu ma puteam gandi decat la cuvintele regizorului,la cum ar fi daca cineva m-ar impiedica sa fac un lucru cu adevarat important pentru mine.Poate ca am fost egoista,poate ca am gresit ca am ignorat sentimentele tuturor oamenilor care lucrau pentru ca acest lucru sa se transforme in ceva spectaculos,poate ca am pus mandria mea pe primul loc. Poate ca am gresit…
– Hei…
Un sunet clar, l-am auzit destul de bine.Am deschis ochii si am fost rasplatita cu un intuneric deplin.
Sunt oarba?
Simteam aerul rece in gat si in plamani insa corpul sau era cald. Statea nemiscat,respira adanc.Si-a ridicat fruntea de pe a mea si am putut sa il privesc mai bine.
– Hei,esti bine?m-a intrebat.
Mi-am pus capul sub gatul sau strangand bratele la piept.
– Rob,imbratiseaza-ma!
A ezitat,insa si-a pus mainile in jurul meu strangandu-ma usor.
Acesta era un moment care imi umplea sufletul de un sentiment straniu, asemanator fericirii dar mult mai coplesitor. O mandrie nevinovata, multumirea pe care o faci ajutand pe altcineva, dorinta de a striga cat de tare poti ca esti atat de mandru de ceeace ai facut.
Am inceput sa ii simt bataile inimi si am inceput, fara sa vreau, sa le numar. Una,doua,trei,patru…Pareau niste sunete fara viata,lente,de parca aerul ce umplea campia refuza sa il inunde si pe el.Ma intrebam daca isi tinea respiratia.
– Nu-mi spune ca ai adormit.
Desi ma straduiam sa ignor comentariile lui rautacioase voiam sa ii spun cat de mult imi displacea faptul ca isi arata coltii.Isi trecea mana prin parul meu iar fiecare miscare parea sa dureze de o vesnicie.
– Sa nu faci vreo prostie.
M-am simtit obligata sa ii spun aceste cuvinte cand i-am vazut zambetul imens ce ii inflorea fata.Insa e ca si cum ai striga „bomba” intr-un aeroport.
– Ma bucur ca ne-am rezolvat problemele.
Acum era randul meu sa zambesc prosteste.Ochii ii licareau intr-un fel straniu.Isi cobori mana pe spatele meu pilmnad-o usor de sus in jos.
– Stii, lucrul acesta intra in categoria prostie.
Am incercat sa imi distrag atentia gandindu-ma la orice altceva.Nu a mers.
– Acum razi de mine?!?
A inceput sa rada usor asteptand raspunsul meu.Mi-am pus mainile pe umerii lui si am oftat usurata.Regizorul strigase cuvantul magic. Rob parea ca se cearta cu cineva, ori cu el, cu Dumnezeu sau cu regizorul.Oricum,paream destul de sigura caniciunul nu era dispus sa il asculte.M-am aplecat usor sper el si i-am soptit:
-Multumesc!


Iulia

*Iulia este autoarea ficurilor Love Story şi Eclipse dpdv Edward

Lumina din camera mea deveni brusc foarte deranjanta, iar eu as fi vrut sa raman pentru totdeauna intre acei patru pereti. Nu era placut, bineinteles, dar senzatia se apropia macar putin de normal. Nu voiam sa ma gandesc la ce avea sa urmeze, asa că incercam sa aman cat puteam de mult.
Televizorul, din cate puteam auzi din camera cealalta, era inca pornit pe un post de muzica. In mintea mea era un haos total, asa cum era de obicei in fiecare dimineată. Mi se parea ceva diferit, totusi.

Constienta ca nu prea mai puteam sa stau asa pentru prea mult timp, m-am ridicat resemnata din patul meu cel confortabil si am început sa bantui prin bucatarie in cautare de ceva mancare.
In sufragerie nu era deloc aerisit, lucru care imi amintea de faptul ca nu prea mai statusem pe acasa in ultima vreme cu toata tevatura asta cu videoclipul.
Ah, la dracu. Videoclipul.

Asta mi se parea ciudat. Rob incercase sa ma sarute seara trecuta. Nu sunt sigura cum reactionasem eu, insa, pentru ca mi se invartea ingrozitor capul si probabil am fugit de pe platou ca o laşă. Dar regizorul a aplaudat frenetic asa zisul meu joc actoricesc si a parut foarte incantat de prestatie.
Cu siguranta astazi avea sa fie la fel de rau, daca nu si mai rau. Blestemata fie clipa in care am acceptat blestematul de rol. Pe cine pacaleam eu? Rob inca mai insemna ceva pentru mine, el stia asta, eu stiam asta. Dar orgoliul meu feminin si foarte logic – cel putin pentru mine – nu imi permitea sa il iert pentru mizeria pe care o facuse cu spalacita de Asalia. Tipa imi era din cale afara de antipatica. Si nu, nu numai pentru ca se culcase cu Rob.

Mi-am lasat mintea sa balmajeasca in continuare cu referire la fosti iubiti, in cazul meu „fostul”, blonde spalacite si groaza de camere de filmat. Eram o epava totala. Nici macar nu stiam ce scena aveam sa filmam azi.
Oh, si cat de stanjenitor avea sa fie sa dau ochii cu Rob dupa scena de ieri…
___
Incercand sa par multumita de incercarea de omleta pe care o facusem, m-am asezat la masa din bucatarie. Subconstienul meu incepuse deja sa faca aproximari de timp, iar eu stiam deja ca aveam sa intarzii.
Dupa “deliciosul” mic dejun, m-am grabit inapoi spre dormitor. Nu era nevoie sa ma imbrac cu ceva prea sofisticat. Probabil o pereche de blugi si o camasa sau tricou erau mai mult decat suficient, stiind ca aveau sa ma imbrace din nou cu bucatile alea de material pe care le numeau rochii.
In timp ce ma imbracam, ma uitam cu jind la patul cald din care tocmai plecasem, in care voiam sa ma scufund si nimeni sa nu ma mai gaseasca niciodata.
___
Masina ma astepta deja in fata blocului in care locuiam. Slava Domnului ca nu era si Paul in ea, altfel nu cred ca puteam rezista psihic la o capacitate macar acceptabila. Tipul ala ma scotea din sarite. Era de parca imi citea gandurile si facea exact contrariul, doar ca sa ma scoata din sarite.
Soferul a pastrat tacerea tot drumul, avand probabil o dispozitie la fel de proasta ca a mea.
Mi-am proptit capul pe geamul rece si am incercat sa fac trucul cu 10 secunde de respiratie regulata. Nu a mers. Resemnata, am inceput sa ma gandesc in directia cealalta, daca optimismul ma parasise la fel de repede cum venise. Cat de rau putea sa mai fie? Cam cat de rau puteam sa ma fac de ras si sa fiu umilita? Ei bine, intr-un coltisor al mintii, stiam ca se poate mult mai rau, dar ma minteam singura ca o ipocrita mica si incercam sa ma incurajez cu ultimele sentimente de incredere pe care le mai posedam.

In scurt timp, masina a inceput sa incetineasca si mi-am dat seama ca ajunseseram, imediat ce am recunoscut echipamentele pe care le montasera deja. Regizorul era deja acolo, lucru care ma linistea putin. Era un tip care inspira calm.
– In regula, Emily…
– Imi pare rau ca am intarziat, domul.., am incercat eu sa ma
scuz,nestiind ce sa mai inventez de data asta. Dar el nu ma lasa sa termin, Slava Domnului.
– Nu, nu, nu avem timp pentru asta. Fetele te asteapta deja la machiaj, in garderoba. Azi filmezi scena cu anonimul.
M-am uitat putin confuza la el, incercand sa imi dau seama despre ce naiba vorbea.
– Stii, anonimul. Tipul cu care se presupune ca il inseli pe Robert, ma lamuri el, citindu-mi expresia nedumerita.
Am tresarit un moment, ca o idioata, in timp ce i-am auzit numele lui Robert. Puteam sa jur ca vedeam un mic zambet conturandu-se in coltul gurii regizorului. Hm.. perspicace.
– Uite, pustoaico. Stiu ca e greu. Dar o sa te descurci. Tipul asta, Matt, e incepator, asa ca nu ar trebui sa te simti mai stanjenita decat el. Lucreaza la o banca, nu-ti fa probleme. O sa va intelegeti de minune. Acum du-te, trebuie sa te grabesti, mi-a spus, incurajator.

Mai puteam oare spune cat era de minunat? I-am multumit increzatoare si m-am indreptat cu pasi repezi spre machiaj, cu moralul putin ridicat, dar inca aproape de limita de depresie, desigur.
In timp ce Suzie ma machia – citisem pe ecuson numele – incercam sa imi inchipui cum ar putea decurge scenele alea intre mine si Matt. Macar era bine ca Rob nu era pe platou sa vada toate astea. Atunci ar fi putut iesi cu adevarat tragic. De cand devenisem eu o regina a dramei?
Ia stai asa … MATT!!
O Doamne, sa nu fie ACEL Matt. Nu acel Matt care lucra intr-o banca si care ma lovise cu masina in picior.
De parca tot Universul s-ar fi intoars impotriva mea, cand am iesit de la cabina, am dat nas in nas cu regizorul si cu Matt…acel Matt.
– Hei, Emily. Ti-l prezint pe Matt.
De indata ce i-am intalnit privirea, stiam ca asta nu avea sa iasa altcumva in afara de un dezastru.


Corina

Nu-mi amintesc cu exactitate cum am ajuns in apartament. Mintea mea se blocase la inceputul revelatiei si nu mai retineam decat imagini ce se succedau la intervale regulate de parca ma aflam intr-un club si cineva tocmai pornise lumina aceea intermitenta. Doar ca nu ma aflam in club, la adapostul jocului de umbre. Ma aflam in centrul atentiei si camerele inca filmau.
Asteptam ca cineva sa strige ”STOP” doar ca nu se intampla. Incercam sa-mi adun gandurile dar nu ma ajuta deloc faptul ca nu-mi puteam desprinde privirile din ochii aceia intredeschisi care incercau sa ascunda fara succes sub gene doza mare de dorinta. Nu ma ajuta nici felul in care ultimele raze de soare-I faceau parul ravasit sa straluceasca in reflexii rosiatice, subliniindu-i pielea netededa de pe pometi si gat. Si categoric nu-mi era de ajutor faptul ca inca-l tineam de mana, iar mana lui devenise categorica si posesiva in felul in care degetele ni se impreunau.

L-am vazut clipind des de catevaori, limpezindu-si privirea, arcuindu-si buzele intr-un zambet condescendent. Urechile mele au incetat sa mai tiuie si au prins un tarait de greiere pe langa fasaitul lejer al hainelor lui in timp ce se ridica. Tinandu-mi inca mana, m-a ridicat odata cu el. Apoi s-a desprins usor si a soptit in parul meu, mangaindu-mi curba urechii cu buzele:
– Asalia iubito…
Soc. Coloana mea s-a acoperit instantaneu de cristale de gheta. M-am intors brusc si am fugit mancand pamantul.

Cele cateva strigate din spatele meu nu m-au facut sa opresc. Faptul ca lucrurile mele se aflau in masina lui Paul sau la studio nu a mai contat. Alergam in rochita vaporoasa si pe tocuri fara sa ma gandesc ca as putea sa ma impedic si sa-mi zdrelesc parti din trup, sau sa-mi sfasii rochia si asa prea sofisticata pentru o plimbare in cartier.
Am ajuns acasa reusind cumva sa nu ma izbesc de stalpi, hidrante sau ziduri. Am intrat in scara blocului si abia in fata usii de apartament am realizat ca nu aveam geanta si implicit cheia casei. Nu puteam, nu voiam sa ma intorc. Am prins clanta cu ambele maini si am inceput sa zgaltai, sa imping. Usa nu a cedat, doar m-a secat de ultimele puteri. Mi-am sprijinit fruntea de lemnul dur. Trebuia sa ma linistesc. Cand m-am mutat ascunsesem o cheie mai sus cu un etaj, la imbinarea balustradei cu peretele. Am urcat sa caut, era inca acolo.
Aveam nevoie de un dus, lung si fierbinte, care sa-mi destinda muschii blocati si sa-mi scoata din piele si nari aroma lui. Asa ca mi-am luat halatul si am intrat in baie. Apa si-a facut in cele din urma efectul transformand epuizarea intr-o moleseala confortabila, aproape placuta, asa ca am reprimat orice pornire de a analiza ultimile evenimente. M-am infasurat in halatul pufos, am intrat in dormitor, m-am intins si am adormit aproape instantaneu.

Visam. Stiam ca visez, deoarece numai in vis putea sa-mi placa muzica suava de corzi ce se auzea din penumbra. Ce naiba, nu puteam sa visez o tema noua potrivita pentru formatie? Nu se apropia nici macar un pic de genul nostru. M-am intors sa-mi gasesc o pozitie mai comoda. O sa trec curand la alt vis daca nu ma impacientez. Da…
Nu se aud doar corzi ci si un murmur. O voce profunda rezona in surdina din acelasi colt.
– Inceteaza!
Am spus-o cu voce tare ? Incep sa ma comport ciudat chiar si pentru standardele mele lejere.
– Sigur. Scuze. Nu am vrut sa te trezesc.
A fost doar o soapta, dar clar nu era din visul meu. Unde ma aflu? Daca sunt la mine in dormitor nu ar trebui sa aud voci. Nu acea voce.

Acum sunt treaza, stand in capul oaselor. Aprind veioza si fac ochii mari.
– Am vrut doar sa-ti aduc lucrurile. Nu raspundeai la usa si am eziat sa-ti trezesc toti vecinii, asa ca am folosit cheia… Ar fi trebuit sa plec, doar ca am dat peste chitara ta… Dormeai profund. Ar fi trebuit sa plec.
S-a ridicat din fotoliu, lasand chitara langa. A facut un pas spre iesire, apoi s-a intors.
– Esti in regula?

Chiar asa, eram in regula sa ma trezesc un pic inainte de rasarit cu el cantandu-mi in felul acela atat de … acaparator, in propriul dormitor?

A facut cativa pasi in directia mea si cu miscari ezitante s-a asezat pe marginea patului.

– As putea sa-ti explic. Daca-mi dai voie. Toata povestea de ieri are o explicatie. Doar trebuie sa-mi gasesc cuvintele potrivite, sa te fac sa intelegi.
Povestea de ieri! Dintr-o data mi-a umplut mintea ocupand fiecare coltisor, cu imagini detaliate. Ceva nu se potrivea. Toate mesajele nonverbale spuneau altceva decat acele doua cuvinte care m-au facut sa fug. A intins mana si mi-a dat dupa ureche cele cateva suvite de par care-mi atarnau pe ochi. Degetele lui in contact cu tampla mea mi-au provoct fiori prin scalp, pe cefa, in jos pe coloana. I-am prins privirea. In acel moment s-a risipit orice indoiala. Probabil aveam si au aceiasi expresie care o regaseam pe fata lui Rob, caci se apleca deja spre mine in timp ce eu ma intindeam sa-I gasesc buzele.


Annabella

*Anabella este autoarea ficului I’ll be your lover too

Ieri, după schimbarea mea bruscă de atitudine, filmările s-au terminat. Până la urma urmei nu am reuşit să vorbesc cu Rob, fapt ce m-a făcut al naibii de fericită.
Însă vom avea un concert în 15 minute. Azi nu am mai filmat, soţia regizorului-ex-bărbos fiind în spital cu apendicele. M-a calmat dramatic că nu trebuie să mă îmbrac în rochia aia minusculă şi să îl sărut pe aşa-zisul „anonim”. E într-adevăr anonim deoarece nici eu nu îl cunosc personal.
Stând la bar, l-am observat pe Robert cum intră destul de fericit, fiind „deghizat”. Presupun că va agăţa fete sub numele de Ronald, Richard sau chiar Robin. Un flashback afurisit m-a cuprins pe neaşteptate.
-Em’, hai, începem!urla Theo în urechea mea.
Deja? Nu e cam prea repede? Sincer, aş sta mi mult aici, decât pe scenă. Speram ca totă seara am să beau cocktailuri de toate felurile, pe contul localului, desigur.

Cu paşi ciudat de siguri am urcat pe scenă. Analizam fiecare persoană din public. L-am zărit pe Rob, desigur. Vrea să se deghizeze însă mereu iese în evidenţă. Am zărit însă o tipă blondă, care-mi era cunoscută de undeva, dar nu ştiam exact de unde. Îmi storceam creierul pe tot parcursul concertului să aflu cine e, însă degeaba. Când am cântat piesa Guilty Smile, chiar ultima, mi-am dat seama cine e tipa. Era fata datorită cui am pierdut, probabil definitiv, încrederea în Rob. Nici nu mai ţin minte cum o cheamă. Amelia? Amalia? Spre uşurarea mea, au stat destul de departe unul de celalalt.
Indiferet de asta, am păşit victorioasă spre culise, împreună cu băieţii care tind că a ieşit perfect concertul. Bill afirma încăpăţânat că e datorită talentului său. Theo însă e mai modest. El presupune că e vorba despre munca-n echipă.
Pentru a sărbători acest concert, cu toţii ne-am dus la bar să bem ceva, pe contul localului.
– Hey, de ce nu bei ceva mai tare?critica Bill paharul meu de vin.
– Trebuie să ajung acasă cumva, spuneam chicotind.
– Nu e vorba de asta! L-am văzut pe Pattinson. Cum merge treaba?întreba cu o expresie ciudat de curioasă, lovindu-mă cu cotul.
Oare la ce se referă? La filmări sau la ce A FOST? Aş fi prea naivă dacă aş crede că e vorbea despre filmări.

Din fericire nu trebuia să răspund la această întrebare destul de jenantă pentru că Bill plecase brusc, la o masă. Se aşea lângă o fată blondă. Mda, aceeaşi fată. Măcar ştiu că tipa nu stă cu Rob.
Theo se uita la mine dezaprobător. Oare ce are şi el? A, da, m-am făcut destul de palidă cum i-am văzut. M-am uitat prin sală şi îl zăream pe Robert, uitându-se la cei doi, aproximativ la fel de palid. Tipul ăsta e chiar masochist.
– Emily, eşti bine?întreba Theo pe un ton ciudat.
– Sunt, spuneam absentă, uitându-mă ba la Rob, ba la cei doi.
– O cunoşti pe tipa aia?întreba bănuitor.
Mă întorceam spre el, zâmbind, încercând să mă calmez.
– E… complicat, spuneam dând de înţeles că nu e nimic despre ce ar trebui să ştie.
Analizând faţa lui Theo, şi zâmbind încercam să.mi distrag atenţia. Aceste momente nu au durat mult, fiindcă s-a aşezat cineva lână mine şi mi-a rostit numele. M-am întors să-l văd. Desigur, era Robert, cu o expresie dureros de amară. El ce mai vrea?
– Nu ştii ce are de gând Bill să facă cu Asalia?întreba pe un ton care dădea perfect de înţeles că-i pasă şi e gelos.
Deci o cheamă Asalia. Eram aproape. Oricum, dacă tot ţine la tipa aia, măcar pot să mă revanşez oarecum de faptele lui. Şansele îmi crescuseră datorită dispartiţiei politicoase a lui Theo.
– Probabil ce i-ai făcut şi tu, spuneam atât de natural încât m-a surprins şi pe mine.
Se uita aşa de şocat şi înfrânt la mine încât mi s-a făcut puţină milă de el, deşi ştiam că nu merită. Eu însă dădeam uşor din umeri şi zâmbeam. Azi zâmbeam la toată lumea. Am o zi bună.
– Emily, te rog, vreau să îţi explic…
– Nu mă interesează, mai ales amănuntele, spuneam, nelăsându-l să termine fraza, apoi m-am ridicat, intenţionând să plec. Am rămas blocată când l-am văzut pe Bill cu Asalia, sărutându-se, apoi ieşind pe uşă, împreună. M-am întors spre Rob, să văd reacţia lui. Nu era departe să aibă o criză de nervi.

M-am aşezat terbil de şocată înapoi pe scaun şi am comandat un whisky. Rob se uita sceptic la mine, dar cui îi mai pasă? Bill şi Asalia împreună? Cuplu perfect, îmi imaginez. Amândoi am rămas într-o tăcere chinuitoare, uitându-ne unul la celălalt.
– Îmi e greu fără tine, spunea el dezarticulat.
Mă îndoiesc de asta. Orice fată i-ar cădea la picioare. Respiram zgomotos, dând de înţeles că nu-mi pasă.
– Emily, iartă-mă, te rog!
Mi-am dat exasperată ochii peste cap. Am rămas fără aer când mă prindea delicat cu o mână de încheietură, iar cu cealaltă mână mi-a ridicat bărbia să mă uit exact în ochii lui.
Nu ştiam exact ce vrea să facă, dar sigur nu va fi ceva ce să-mi placă. Şi-a deschis gura. Încercam să ghicesc ce vrea să facă. Aveam două variante: ori mă va săruta, ori a spune ceva. Din fericire, a ales a doua variantă.
– Eu… te iubesc.
Fuck.


Dyana

*Dyana este autoarea ficului Maybe you have a chance.

Altă zi , alt coşmar , acelaşi infern …
– Bun , acţiune ! Răcni a o suta şi o mia oară regizorul , deja având o voce tremurată de exasperare .
Şi eu care îl credeam răbdarea pe pământ , blândeţea întruchipată … Ei , bănuiesc că orice zid se dărâmă până la urmă , mai ales dacă ai grijă să o facă cât mai repede. Totuşi , ştiţi care e ironia situaţiei ? Nu sunt eu de vină ! Haide-ţi , aplauze , famfara , băga-ţi imnul … nimic ?
Am repetat apoi cea mai banală scenă din toată epoca , ce nu trebuia să dureze mai mult de … 5 secunde ?!

– Nu ! Nu aşa , Emily ! Ar trebui să te izbeşti mai tare de el , mai real . Şi râde-i mai senzual , nu de parcă te scârbeşti de faţa de masă a bunicatii .
Simţeam cum îmi urcă sângele la cap , cum mi se încleştează mâinile în pumni , înfingându-mi unghiile în palme . Din ce în ce mai multe cuvinte nu prea civilizate îmi apăreau pe limbă , stând la coadă şi asteptând să fie doar puţin URLATE ! Mi-am propus să nu fac o scenă de toată ruşinea în faţa atâtor oameni drăguţi , dar nu promit nimic cât timp îmi e viaţa pusă în pericol . Pentru că asta era , atentat de asasinare prin înebunire .

Am închis ochii respirând sacadat , imaginându-mi o câmpie de flori dansatoare ce cântau „Calmează-te , Emily !” pe un ton gen „Măi să fie …” şi jucând lambada sub un pai . Cât de … ciudat , mi-am zis în gând simţind în acelaşi timp cum excesul de nervi se diminua chinuitor de înceeet …

– Pauză ! Doamne , ce cuvânt , pe bune , l-am auzit azi odata la 2 minute . Nu ştie şi el să zică publicitate sau moment de reculegere ? Mai ales că , colac peste pupăză , asta însemna şi mai multe remarci strict „profesionale” din partea lui Rob . Şi ar trebui să înceapă in 5 … 4 … 3 … 2 … 1 …

– Iar tu , amice , leagă-te şi de un stâlp de telegraf numai stai cu spatele drept ! Data viitoare zi merci dacă mai prinzi un rol în „Cocoşatul din uuuumbră” ,prelungi teatral ultimul cuvânt vrând să pară … mai caraghios decât era ?!
– Ajunge , Robert ! Strigă autoritar regizorul îndreptându-se ameninţător către el . Uau , în sfârşit o reacţie normală , e om ! Am remarcat entuziasmată în timp ce priveam satisfăcută cum Rob era mustrat în faţa ochilor mei . Îşi lăsă privirea în jos răspunzând reproşurilor şi eventual întrebărilor prin scurte şi inocente cuvinte monosilabice .
În mod normal aş zice că îmi e milă de el ,dar nu mi-e ! Merită fiecare silabă ce îi păta orgoliul , orice remuşcare ce îl chinuia , o merita !
Ce să îţi povestesc , devine el peste noapte actorul responsabil , implicându-se excesiv în soarta videoclipului . Şi uite aşa apare o nouă Maică Teresa , ce emoţionant … ,îmi ţineam monologul interior cu o aşa înflăcărare încât am fost întreruptă doar de un oftat resemnat al regizorului , urmat de un „- Bine atunci!” spus mult prea tare .

– Emily şi Christian , veniţi aici ! În ciuda situaţiei , era totuşi de apreciat faptul că ne-a pronunţat numele chiar cu căldură aş putea spune .
Ne-am făcut şi eu şi „anonimul” prezenţa la apel , ocupându-ne poziţia de drepţi în faţa comandantului .
– Copii , ştiu că e greu pentru voi , poate chiar stresant , dar ţin să subliniez că domnul Pattison doreşte doar succesul deplin al acestui proiect în care este implicat .

Bun , asta a sunat ca şi cum i-ar fi şoptit cineva în cască având în vedere modul plictisitor şi de o anemie cronică cu care ar fi adormit şi morţii, rostind totul dintr-o suflare. Încep să cred că regizorul a devenit dintr-un drăguţ , un adevărat tâmpit ! Totuşi , din privirea lui , ceva mă făcea să cred că oscila între două variante : 1. Făcea o criză şi îl dădea în şuturi afară pe Rob . ( Ceea ce mi-ar fi dat o extremă satisfacţie uşor cam sadică , dar fie … ) sau 2. Cedează nervos în curând şi mă lasă pe mine în voia sorţii , să suport orice îmi mai pregăteşte ziua asta nenorocită .
Am răspuns până la urmă amândoi cu un „bine” glaciar , deşi aveam ciudata tentaţie de ai adresa un „Da , domnule !” urmat de un salut milităresc pe măsură .

– Putem începe acum , vă roooog ? Interveni scos din pepeni, Rob , bătând ritmic cu piciorul în podea .
– Da , da , la locuri ! Şi … acţiune !
Yeah , here we go again …
– Şti , cred că ar arăta mai bine daca tu , Christine , ai sta puţin mai în spate şi cu piciorul stâng mai la dreapta , interveni gânditor Rob , aşezându-l pe tipul din faţa mea după bunul său plac .
– Eu- nu- te- mai- su – port ! Silabisi ca pentru handicapaţi în semn de răspuns , eliberându-se de orice atingere .
– Ia-o mai usor , Kristen !
– E C-H-R-I-S-T-I-A-N , nu Christine , nu Kristen , doar Christian ! Gata , eu am plecat de aici ! Urlă imediat ce porni ca turbat către ieşire , trântind totul în cale . Auch , nu-l văd prea bine …
În timp ce mă uitam la scena din faţa mea , am simţit o mână prinzându-mă de antebraţ . Atingerea era prea familiară , prea … rea ! M-am smucit rapid , uitându-mă urât la Rob , care avea o expresie satisfăcută .
– Vezi să nu-ţi cadă faţa ! Acum scuză-mă , am de tras …
– Mâţa de coadă , mă întrerupse ironic , zâmbind maliţios .
– …câteva duble , am continuat pe acelaşi ton ca şi cand nu l-aş fi auzit .
– Cu cine ? Întrebă trufaş , ridicând o sprânceană .

Păi , dacă Christian nu mai era, atunci ar putea fi înlocuit foarte repede şi uşor de … Ia să vedem , şi mă uitam încurcată în jurul meu ajungând la singurul răspuns logic … Rob . Nu , nu , nu , nu , nu ! Să nu gândească regizorul la fel ca mine , te rog , Doamne , ai mila!
– Robert ! Strigă acesta chiar în momentul în care îmi ziceam ultima rugăciune .
– O pauză , vă rog ? Am spus impacientată , toată tremurând .
– Sigur !


43 răspunsuri to “Capitol experimental”

  1. simo said

    eu vreau sa citesc continuarea ta…

    • Eve said

      Mersi, Simo >:D<
      O sa postez capitolul 25 dupa ce fac "colajul" de variante imaginate de voi. Deja am primit cateva, sunt grozave:D

      • simo said

        😀

    • Cathy said

      cu siguranta si eu vreau continuarea ta, eve 😀
      o asteptam!

  2. gabriela said

    Cristinaaa >:D< !

  3. annabellalove said

    Felicitari1!!! Imi plac toate!!

    In special a mea:-J
    nu ma credeti, glumeam 😛

    cel mai mult imi place a Dyanei :C
    felicitari Tuturor 😀

  4. Dyana said

    Gosh , celelalte continuari sunt absolut … GENIALE :X:X:X !!! Se pare ca toate am avut idei diferite , fetelor 🙂 …

    Va pup pe toate , si pe tine Eve ,
    Dyana :*:*>:D:D<

    • gabriela said

      te pup, Dyana

    • Dyana said

      Love Cristina’s and Cathy’s :X:X:X …

  5. julymarie said

    Corina 🙂

    • Corina said

      Eu o astept totusi pe Eve sa ne lase fara grai. (A se intelege: sa ne surprinda si sa ne incante cu urmatoarele douazecisipatru de capitole)

      • Dyana said

        Le fel si eu … 🙂

      • AnaMaria said

        Bine zis!! La multi ani Never Think!:x 😡

      • Eve said

        Ce dragut sa spui asta, Corina. Sper sa nu dezamagesc >:D<
        Ana, mersi de urare! Trebuia sa-ti lasi primul avatar,imi placea:-p

  6. julymarie said

    Felicitari tuturor fetelor, de acord cu Dyana, toate am abordat subiectul diferit. Chiar nu m-as fi putut hotari la una singura in locul lui Eve

  7. ana said

    Imi place foarte mult continuarea Iuliei.

  8. krisz said

    Foarte frumoase continuarile fetelor, se vede ca au pus suflet, si ca sunt atasate de personajele tale si poveste. Ceea ce e si mai captivant e ca fiecare a avut o perceptie diferita asupra continuarii, cee ce arata maiestria mintii umane si mai ales a imaginatiei. Mi-au placut ca unele au ramas pe stilul lor de a scrie, altele au incercat sa se plieze pe al tau.. a fost ceva interesant si nou.
    Imi pare rau rau ca nu am apucat sa fac si eu fata provocarii, but it has been a crazy week for me :-<

    Abia astept sa citesc si continuarea ta ! Cand o postezi ? Kisses.

    • Eve said

      Hey Krisz!
      Si mie imi pare rau ca nu ai apucat sa trimiti o continuare. Sunt sigura ca ar fi fost grozava!
      Dar poti s-o scrii oricand, nu-i nicio graba :-p
      Apropo, a promis si Dragana ca scrie ceva, daca are timp. Sper sa se tina de cuvant, ca o adaugam la capitol:)
      Eu postez candva…cam pe la sfarsitul saptamanii.

      • krisz said

        De abia ast sa citesc ceva scris de Dragana !

  9. sunt dragute toate, dar daca ar fi sa fac un top, pe locul 1. ar fi al gabrielei si pe locul 2. ar fi al lui cathy:)

    • gabriela said

      come on… >:D<

      • AnaMaria said

        Mie mi-au placut variantele Cristinei, Gabriellei si Dorei. Bravo tuturor!

      • mersi>:D<

    • Cathy said

      ma bucur ca ti-a placut 🙂

  10. Cathy said

    cu siguranta toate am muncit si am depus suflet in ceea ce am scris, cel putin eu una am facut. si adevarul e ca au iesit destul de bine, toate. ideile sunt diferite, ceea ce e bine!

    Eu felicit pe toata lumea, fiecare continuare are ceva buna in ea…good job girls 🙂

  11. Carro said

    hey…toate continuarle au fost foarte dragute…toate aveti talent …buna treaba
    abia astept cap 25 ….felicitari pt toti ;;)

  12. Andrei said

    Da…Toate continuarile sunt frumoase insa,sincer sa fiu mie mi-ar placea sa vad ce parere are Eve,deoarece ea este cea care a dat privocarea.Si nu ma refer neaparat sa spuna care i-a placut cel mai mult.Ne-ai putea spune ce capitol a fost mai interesant din punc de vedere al ideilor,care a fost scris mai frumos,cum a spus Krisz,cine a scris dupa stilul propiu si cine s-a adaptat dupa al tau…
    Astept capitolul tau cu nerabdare! 🙂

    • Eve said

      Mersi, bună sugestie:)
      Mi-au plăcut toate continuările si chiar voiam să vă spun ce am apreciat la fiecare dintre ele. Deci să le iau pe rand (in ordinea aleatorie in care le-am postat):

      Cristina – Totul decurge foarte natural iar introducerea amintirilor lui Emily este bine gândită. Mi-au plăcut mult fashback-urile şi folosirea versurilor în legătură directă cu acţiunea (o idee inspirată). Se observă că are experienţă la scris şi că stie ce face. Ca sa-l citez pe regizorul din continuarea Cristinei :”ah, ai talent!”

      Gabrielle – Are umor fără perdea şi mult curaj în replici. Personajele sunt pliate stilului ei, aşa că avem parte de un Rob plin de sinceritate, un regizor extrem de entuziast (sau „orgasmic”:))) şi o Emily mult mai directă, chiar şi in gândire. Admir ritmul alert de povestire (vreau şi eu să scriu aşa).

      Cathy – Deşi cu puţin dialog, reuşeste să nu fie deloc plictisitoare si să includă multă acţiune într-un spatiu mic. Se vede că a scris cu mare plăcere, iar asta era cerinţa de bază. Mi se pare ingenios faptul că a reintrodus-o pe de-mult-uitata-Darra la final, mi-era dor de ea !

      Dora – A oferit un aer profund povestirii, dând mai multă sensibilitate descrierilor si personajelor. Aveau nevoie de aşa ceva. Mi s-a parut drăgut că Rob si Emily s-au hotarat sa coopereze la filmări (era şi timpul !), iar la final chiar s-au impăcat. Foarte recomfortant (mai ales după atata dramă).

      Iulia – Nu îi este teamă de paragrafele lungi, pentru că ştie să le construiască. Iulia povesteşte detaliat inceputul celei de-a doua zi de filmări şi rezolvă tentativa de sărut prin fuga lui Emily de pe platou, cu o zi in urmă (tipic personajului, să fugă de probleme). Matt in rolul Anonimului mi se pare o alegere haioasă şi originală. Mă bucur că a reusit să-l reintroducă, eu îl pierdusem pe drum.

      Corina – Continuarea ei e din ce in ce mai surprinzatoare, pe masură ce o citeşti. Nu mă aşteptam ca începutul să fie un vis, şi mi s-a parut neasteptata prezenţa lui Rob langa Emily, cântandu-i la chitara. Romantic.Din nou, mă bucură mult finalul optimist.

      Annabella – A scapat toate personajele de presiunea filmarilor, venind cu o idee salvatoare. Intorcându-se la atmosfera familiară a concertelor, Annabella a găsit o modalitate interesantă de a o reintroduce pe Asalia in peisaj, facandu-l pe Rob sa fie atat gelos, cât si dornic să obtină cât mai repede iertarea lui Emily. Trebuie să spun că m-am simtit flatată că Annabella a reuşit să-şi adapteze scrisul in aşa fel in cât să se potriveasca atat de bine stilului din fic.

      Dyana – Multă ironie, aşa cum încerc şi eu din când în când să folosesc. Situaţia la filmări în a doua zi pare să se fi inrăutăţit dramatic, in varianta Dyanei. Imi place că vedem o Emily enervată, care ştie totuşi să facă haz de necaz. Secventele cu Rob dând indicatii regizorale (şi luându-l în râs pe Anonim) sunt foarte reuşite, mai ales pentru că duc spre finalul plin de umor, în care Anonimul îşi dă « demisia » exasperat.

      Multumesc mult celor care ati scris ! A fost interesant sa aflu continuarile imaginate de voi. De fapt, chiar mă intimideaza, stiind că sunt mai bune decat ce as fi scris eu !
      Trebuie sa repetam experienta !

      • mersi pentru aprecieri:)

  13. Deny said

    Am ras la continuarea Dyanei. :))
    Mi s – a parut ingenioasa si cea cu ” Asalia, iubito” apoi i – a zis ca o iubeste. Adica ce, o testa?!
    Oricum, toate sunt geniale. 😡
    Si a fost o continuare in care s – au si sarutat. :> Defapt, 2. 😡

    • Deny said

      Dar eu tot vreau ce scrie Eve. 😛
      Continuarea ei. 😡

  14. gabriela said

    Eve, multumesc mult pentru aprecieri – de data asta si in mod public :-p, daca pot spune asa :-). Bravo tuturor pt ca ati acceptat provocarea. Pentru mine a fost destul de interesant sa scriu asta si ma bucur ca va place.

    Si chiar sunt interesante continuarile. Bravo!

  15. Iolanda said

    Foarte foarte frumoase toate. Imi pare atat de rau ca nu am participat si eu. Data viitoare ii las pe ai mei sa plece in strainatate si eu stau si scriu :)):)) Sper sa ne mai dai asemenea ocazii si sa particip si eu. Pupici :*:*:*:*:*:*

  16. Andrei said

    Mi-as dori sa vina cineva si sa critice cateva din capitolele experimentale.Adica toti spun nu mi-a placut dar nu spun ce.Cred ca oricine scrie merita o critica sincera pentru a putea evolua.
    Cristina, mmmmm, mi-a placut tot! Nu a fost plictisitor, ai introdus acele amintiri intr-un fel care sa nu ma deranjeze.A fost relaxant.Desi inceputul mi-a parut a fi scris in stilul „Eve” totul a decurs original pana la sfarsit.
    Gabrielle, mi-a placut cum ai scris deoarece propozitiile nu au fost excesiv de lungi si nu m-au apucat durerile de cap cand am citit insa cred ca la faza cu orgasmul ai cam exagerat putin.Adica stim cu totii de umorul a la Em dar nici chiar asa…Si faza cu „te iubesc” adica Robmi s-a parut destul de cavaler in acest fic incat sa nu faca o asemenea faza.M-a deranjat mul! Aici nu am probleme de cum ai scris ci de ”ce” ai scris.Cum fiecare peroana are gusturile ei pe mine m-a deranjat manera in care ai introdus sarutul.Mie nu mi se pare ca ea ar fi acceptat asa usor, nu o vad ca pe o persoana asa „manipulabila”.
    Cathy, capitol extrem de bine scris insa total lipsit de logica.Nu inteleg cum de a ajuns sa il sarute,sa ii placa si sa… mi-e greu sa ma exprim.Nu mi-a placut.Adica…Pewww.Nu stiu ce sa mai zic.
    Dora, in afara de lucrurile pe care le-a spus Eve si cu care sunt intr-u totul de acord mai am ceva de adaugat.Mi-a placut, fara glume proaste, tentativele de apropiere ale lui Rob au fost destul de fragile, si mi-au placut ca s-au apropiat ca prieteni.Mi-am adus aminte den ”
    If you wanna be my lover, you gotta get with my friends,Make it last forever friendship never ends”.O buna relatie are la baza pritenia deci mi-a placut.Regizorul, mi-a placut felul in care i-a abordat facand ca „reprosul” sau sa nu fie atat de dur,explicand importanta visului sau.
    Stiu ca la inceput ce o sa spun o sa para nepoliticos dar sper sa ma ierti de pe acum. Cand am citit capitolul tau a fost de parca as fi citit ziarul. Total relaxat, propozitii scurte si lungi in acelasi timp( atunci cand le citeam mi se pareau atat de scurte!), scris frumos, original, de fapt chiar ma gandeam unde disparuse tipul care a lovit-o cu masina.Avand in vedere ca au fost apropiati ( a veni la concert,etc).Mi-a placut, m-a facut sa zambesc! A, si mi-a placut ca ai reusit sa o faci pe em trista dupa faza cu incercarea de sarut dar nu gen sa dea fuga in baie sa se taie si sa planga doua luni! Bravisimo!!!! 🙂
    Corina…A fost bine.Desi nu mi s-a parut o alegere buna pentru ca o asemenea idee necesita un spatiu mai mare de desfasurare deoarece lipsa unor detalii m-a facut sa nu iteleg prea bine.
    Annabella.Iar faza cu te iubesc! sincer nu cred ca personajul, dupa felul in care e construit ar spune-o in felul acesta.Ce nu mi-a placut e faptul ca acest capitol parefacut in graba doar pentru a se ajunge la momentul ce te iubesc!Insa din nou, esi a doua care scrie capitolele asa cum m-am obijnuit deci e foarte bine!
    Dyana.Amuzant! Din nou, m-a facut sa zambesc.Nu am ceva de zis de rau (evil me!) Mi-a placut.

    Deci cum am spus, tot ce am scris mai sus e parerea mea personala si nu am facut-o ca sa supar pe cineva.Sper ca nu am deranjat pe nimeni.
    Tot ce vreau e ca draguta de Eve sa raspunda chemarii mele pentru a doua oara. Prima oara cand am rugat-o mi-a spus ce i-a placut.Acum as vrea sa spuna si ce nu a considerat ca a fost ok.
    Topul meu ar fi ceva de genul:
    1.Dora si Cristina
    2. Iulia
    3.Dyana
    In final(yeyy) vreau sa felici pe toata lumea.Capitolele au fost scrise frumos,cu figuri de stil si tot tacamul.Bravo!Sper sa mai fie si alte provocari.

    • Dyana said

      Bun , ce sa zic … merci , Andrei :)) . Ma bucur ca ti-a placut 🙂 ! Si nu te uit eu ca la mine ai scris cel mai putin … :-:D:D<

    • Dyana said

      … si continuarea pentru ca wordpress-ul ma cam uraste astazi -> Si nu te uit eu ca la mine ai scris cel mai putin … :-:D:D<

    • Gabriela said

      multumesc mult. apreciez. poate poposesti pe la mine pe blog. o inca o parere nu strica niciodata 😉

      • Gabriela said

        *sorry pentru primul „o”

      • Gabriela said

        http://gabrielle1509.livejournal.com/

  17. Dyana said

    … oh , haide , asa ceva nu mi s-a mai intamplat … continuarea continuarii -> Daaar … nu cred ca la celelalte fete ai gasit sa zic asa , mici „defecte” si la mine nimic . Nu ma supar de criti , din potriva chiar le cer !
    Multumesc inca o data pentru parerile tale sincere , chiar admir ceea ce ai facut !

    Kisses !!!
    Dyana

    • Andrei said

      Cum am spus, a fost o parere personala deci nu o pot considera ca o critica. Si chiar nu am gasit nimic care sa ma fi deranjat deci… Data viitoare poti sa gresesti ca sa scriu la tine cel mai mult ok? 🙂

      • Dyana said

        Ei bine , asta nu prea ar fi o varianta 🙂 . But thanks again ! :*>:D<

  18. […] 30, 2010 de julymarie Inspirata de ideea lui Eve, careia ii multumesc inca o data pentru ca mi-a publicat varianta pentru Never Think, m-am gandit […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: