Never Think

fic by Eve

Capitolul 30 – No doubt

– Nu-ţi face griji, sunt sigură că nu s-a uitat nimeni la matinalul ăsta stupid.

Spuse de mine, cuvintele încurajatoare sunau tare ciudat.

Cine ar fi crezut că o să ajung în postura de a-l consola pe Bill? De cele mai multe ori, eu sunt cea care are nevoie să i se ridice moralul.

Dar astăzi aveam o dispoziţie atât de bună, încât nimic nu mă putea tulbura, nici măcar emisiunea dezastruoasă care tocmai se terminase. Nu mă deranjau prea tare nici privirile pe care ni le aruncau acum toţi cei pe lângă care treceam, în timp ce eu, Theo şi Bill ne grăbeam să ieşim cât mai repede din sediul televiziunii. Se uitau atât de urât la noi încât mă făceau să cred că, dacă nu dispăream în următoarele minute, or să alerge după noi cu torţe şi furci pentru că le-am distrus emisiunea.

Am accelerat pasul.

– Ba toată lumea s-a uitat! a oftat Bill bosumflat. Am anunţat pe blog că o să apărem la tv!

Aş fi vrut să-l asigur că oricum nu-i citeşte prea multă lume blogul, dar nu cred că asta l-ar fi făcut să se simtă mai bine. Aşa că în loc de asta, am spus:

– Lasă…nu te mai gândi.

Soluţia mea preferată, cu ajutorul căreia am supravieţuit tuturor situaţiilor penibile de până acum.

– 11 apeluri pierdute, a constatat Theo verificându-şi mobilul din mers. Toate de la Paul.  Ar trebui să-l sunăm…

Oricât de invincibilă mă simţeam, n-am putut să mă ofer să-l sun eu. Ar fi fost echivalentul unei misiuni kamikaze în momentul ăsta. Disperarea cu care încercase să dea de noi dovedea că managerul se număra totuşi printre puţinii care deschiseseră televizorul în dimineaţa asta.

Bănuiam că nu fusese foarte bucuros să constate că am fost scoşi din emisie în mod subit sau să urmărească un calup de publicitate în locul piesei Guilty Smile, pe care trebuia s-o cântăm live de pe platou.

– Îl sunăm după ce ieşim de aici, a zis Bill uitându-se paranoic în urmă.

Aproape am alergat restul de drum până în parcare, ne-am urcat în maşină şi ne-am baricadat înăuntru de parcă ajunsesem în sfârşit la loc sigur după ce străbătusem o zonă minată de război.

– Vreau să mor, a zis Bill ascunzându-şi faţa în palme.

Încercam să găsesc ceva drăguţ de spus, dar îmi cam epuizasem rezerva de replici optimiste.

A început să vibreze telefonul din mâna lui Theo.

Theo s-a speriat şi l-a aruncat in dreapta, lui Bill, care mi l-a aruncat imediat în spate mie, ca şi cum mobilul ar fi fost o grenadă gata să explodeze.

Am fost tentată să-l arunc şi eu mai departe când am văzut că Paul era apelantul, dar nu mai aveam cui să-l pasez. Aşa că am răspuns apăsând pe opţiunea de difuzor ca măcar să nu ţipe doar la mine.

– Bună Paul. Eşti pe speaker, i-am zis senină. Ai văzut emisiunea?

Theo si Bill, de pe locurile din faţă,  s-au întors spre mine privindu-mă impresionaţi.  Si eu eram destul de mândră de mine, dar tocmai pentru că am crezut că e o ocazie bună să bravez, am ajuns să fiu prima atacată.

– Emily! a strigat vocea prin difuzorul mobilului, rasunand atat de clar incat mi-a dat pentru o clipa impresia că Paul era şi el prezent fizic în maşină.

– Deci după tine, trupa susţine consumul de droguri… Ce te-a apucat?

Nu era chiar aşa…

S-a întâmplat pur şi simplu să nu fiu atentă la întrebarea prezentatoarei, pentru că tocmai îmi făceam în minte un scenariu detaliat cu Rob.

Fiind stresată de faptul că trebuie să aleg eu locaţia întâlnirii de astăzi, îmi tot imaginam diferite variante:  eu cu Rob la o cină romantică, ţinându-ne de mână pe sub masă, eu cu Rob pe o plajă, alergând în slow-motion unul spre celălalt, eu cu Rob în faţa unui şemineu, mâncând unul de la altul căpşuni cu frişcă…şi alte imagini clişeistice, care deviau invariabil spre nişte continuări destul de pornografice.

Aşa am ajuns să răspund cu un „Nu!” convins la întrebarea „Vă veţi alătura campaniei antidrog lansată de curând în showbiz?”. Mi-am dat seama prea târziu că nu înţelesesem bine întrebarea.

Eh, am dreptul liber la opinie, nu?

– Şi Theo…, a continuat Paul pe o voce indignată . Chiar trebuia să jigneşti prezentatoarea din primul minut de emisiune?

De fapt intenţia lui Theo fusese foarte bună. A vrut  să destindă atmosfera întrebând-o pe prezentatoare în a câta luna e însărcinată. Asta a creat o situaţie problematică, pentru că s-a dovedit că prezentatoarea nu era deloc însărcinată, contrar aparenţelor.

– Bill…despre tine ce să mai spun…, a oftat Paul aproape resemnat.

– Nu e vina mea! s-a scuzat repede Bill, apropiindu-se de receptorul mobilului. Am băut un ou crud înainte să intru, am auzit că face bine la voce. De unde să ştiu că o să mi se facă rău de la el?

Îmi aminteam cum l-am văzut pe Bill spărgându-şi tacticos un ou în pahar şi apoi dând pe gât gălbenuşul gelatinos. L-am întrebat dacă e o idee bună să facă asta, dar m-a informat că oul crud este un remediu natural pentru răguşeală, face bine la corzile vocale şi combate mahmureala. Având în vedere că era atat de bine documentat, am crezut că ştie ce face.

Abia după ce am intrat în direct, Bill a început să se înverzească din ce în ce mai tare la faţă, sub privirile noastre panicate. De fiecare dată când încerca să răspundă la vreo întrebare, arata ca şi cum e pe punctul să vomite. Ceea ce s-a şi întâmplat într-un final apoteotic.

– Dacă ţi-era rău, de ce nu te-ai ridicat pur şi simplu să pleci? Decât să zaci acolo, palid şi catatonic…Arătai de parcă erai drogat! a zis Paul exasperat.

– Serios? a întrebat Bill, încântat de noua perspectivă la care nu se gândise.

N-am putut să nu râd.

– Nu e deloc amuzant, a continuat vocea lui Paul din telefon. Nici nu mai am ce să spun. N-am mai văzut aşa ceva…

Tocmai. Ar fi fost plictisitor să nu se întâmple nimic ieşit din tipare. De ce gândeşte aşa negativ? Poate chiar am făcut audienta emisiunii!

Managerul a decis că trebuie să avem o discuţie serioasă mai târziu şi ne-a închis telefonul pe motiv că noi încă nu conştientizam gravitatea situaţiei şi trebuie să ne revenim.

– Exagerează, am concluzionat întinzându-i telefonul înapoi lui Theo. N-a fost aşa rău!

– Chiar arătăm ca şi cum eram drogat? a întrebat din nou Bill, plin de speranţă.

– Bineînţeles, l-am asigurat. Mai ales după ce eu am spus ca trupa noastră nu vrea să se alăture campaniei antidrog. Totul se leagă!

Bill mi-a răspuns cu un zâmbet recunoscător.

Mă bucuram că reuşisem până la urmă să-l binedispun.

– Ce-i cu tine aşa pozitivă astăzi? m-a întrebat Theo privindu-mă bănuitor prin oglinda retrovizoare.

– Mă întâlnesc cu Rob, am zis mândră.

Ah, de când aşteptam să zic asta!

Voiam să mă laud, să strig, simţeam nevoia să împărtăşesc secretul meu cuiva. Probabil că în momentele astea ar fi fost util să am o prietenă de încredere cu care să vorbesc, dar cum Darra nu-mi răspundea de vreo lună la telefoane, îmi rămânea doar să mă destăinui oricui se arata dispus să mă asculte.

– Dar nu m-am hotărât încă unde să mergem…Nu ştiţi vreun loc drăguţ?

S-a lăsat liniştea în maşină.

Ok, poate n-a fost totuşi o idee prea bună să le spun motivul bucuriei mele.

– Vorbeşti serios? Deci chiar o iei de la capăt cu povestea asta? m-a întrebat Bill din senin.

– Ce vrei să spui?

– Data trecută s-a terminat prost, nu? a argumentat el cu detaşare. Ce te face să crezi că acum o să fie altfel? Eşti ca şoricelul ăla care se duce iar şi iar pe acelaşi drum din labirint şi se curentează de fiecare dată. Sau cobai? Sau parcă hamster. Oricum, era dintr-un experiment ceva…

Am rămas blocată.

M-a lovit unde mă durea mai tare.

Din ceea ce spusese, deduceam pentru prima dată o perspectivă exterioară asupra „poveştii” mele şi nu era deloc una pozitivă. Asta era realitatea. Mă comportam ca o fetiţă proastă, care nu învăţase nimic din greşeli. Mă convinsesem că am uitat tot ce s-a întâmplat şi mă aruncam din nou cu capul înainte.

Dacă mă gândeam mai bine, comparaţia cu şoarecele mi se părea potrivită.

Theo s-a uitat la Bill sugestiv, făcându-l pe acesta din urmă să adauge:

– În fine, nu-i problema mea…

Îl uram din nou pe Bill.

Il preferam în starea lui de dinainte. Fusese mai simpatic cât timp se simţise umilit şi jenat de incidentul din emisiune.  Cine m-a pus să-l fac să se simtă mai bine? Acum redevenise dureros de direct şi lipsit de compasiune.

– De ce nu vă duceţi la cafeneaua aia care-ţi place ţie? De pe High Street? mi-a sugerat Theo, încercând să fie amabil cu întârziere.

Degeaba. Mă întristasem deja în mod vizibil.

Bill avea dreptate. Nimeni întreg la cap n-ar proceda ca mine.

Sunt atât de disperată încât pot să iert orice? M-am lăsat cucerită de aceleaşi trucuri ieftine pentru a doua oară, fără ca măcar să realizez cât de jalnică sunt.

Am oftat înduioşată de propria-mi prostie.

Probabil că Theo m-a auzit, pentru că s-a întors spre mine serios:

– Emily, nu te mai lăsa aşa de uşor influenţată. Dacă tu crezi că de data asta o să fie mai bine decât data trecută şi că tipul mai merită o şansă, e de-ajuns. Dar hotărăşte-te.

Am meditat la înţelepciunea frazelor lui, uimită de adevărul din ele, dar fără să îmi dau seama dacă e posibil să am cu adevărat aşa de multă încredere în judecata mea, încât să nu mă mai las influenţată de nimeni de acum înainte.

– Mulţumesc, i-am zis lui Theo emoţionată de sfatul lui. Apreciez.

Devenisem brusc excesiv de sentimentală, fără vreun motiv anume.

– Cred c-o să vomit din nou…, a mormăit Bill ironic.

Am plecat într-un sfârşit din parcare. Eram conştienţi că nu urma să mai fim invitaţi prea curând la vreuna dintre emisiunile postului. Având în vedere cum decursese dimineaţa asta,probabil că făcuserăm o primă impresie destul de negativă.

Eu aveam totuşi probleme mai presante la care să mă gândesc. Nu mai visam la scenarii romantice naive ci mă întrebam dacă finalul previzibil al oricărui scenariu cu Rob nu va consta cumva într-o Emily traumatizata şi depresivă.

Când am ajuns acasă, incapacitatea mea de a lua decizii m-a făcut să mă învârt vreo oră, fără sens, din camera în cameră, înainte să mă simt în stare să-l sun pe Rob.

Nu ştiam încă ce să-i spun când l-am sunat, dar m-am trezit că la telefon nu îmi răspunde Rob, ci vocea enervantă a robotului care anunţă un număr de telefon nealocat.

M-am uitat perplexă la telefon.

Poate că ăsta e un semn, m-am gândit. Universul sau inteligenţa artificială a tehnologiei mobile îmi transmite în felul ăsta mesajul că mie şi lui Rob nu ne e dat să fim împreună!

Chiar atunci a început să-mi sune mobilul, afişând un număr necunoscut.

Ştiam că era Rob când am răspuns, chiar dinainte de a-i auzi vocea de la celălalt capăt al firului.

– Bau, a zis.

Cum de m-a sunat tocmai când încercam şi eu să-l sun? Prin telepatie. E un semn!

Dar semnul ăsta îl contrazice pe cel de mai devreme…Hm. Sunt confuză.

– Bună, i-am răspuns fără intonaţie. Ţi-ai schimbat numărul.

– Da, mi-l schimb des. Acum mi-am dat seama că nu-l ai pe ăsta nou.

Zgomotele de fundal lăsau să se deducă existenţa unui trafic intens acolo de unde suna Rob.

– Felicitări pentru emisiune, a continuat el fără să pară sarcastic. M-am uitat! Bill e bine?

– Mda, am zis vag. Cred.

– Îmi povesteşti când ne vedem. Te-ai hotărât unde vrei să mergem?

Nu ştiam cum să-mi formulez în cuvinte starea ciudată în care mă găseam, simţindu-mă groaznic de pierdută în nesiguranţă şi temeri.

Dar voiam să încerc măcar să fiu sinceră şi deschisă.

– Păi. Am nişte…dubii, am spus cu o grimasă pe care, din fericire, Rob n-o putea vedea.

Trebuia să-mi reamintesc că era oricum mai uşor să mă exprim aşa, de la distanţă, prin telefon, decât faţă în faţă.

– Dubii…referitoare la ce? a întrebat Rob după o pauză.

Incepeam deja să regret că deschisesem subiectul.

– Referitoare la întâlnire, am completat cu greu.

Am auzit in ureche un zgomot de claxon, urmat de o injurătură îndepărtată.

Însă Rob n-a părut deranjat de orice se întămpla acolo, pentru că mi-a răspuns la fel de netulburat:

– Aaa, nu-i nimic dacă nu ai niciun plan. Găsim noi ceva de făcut, hai mai întâi să ne vedem.

I-am simţit zâmbetul din glas când a pus un accent sugestiv pe „ceva de făcut”.

Evident că mă înţelesese greşit.

Nu eram nici măcar în stare să mă exprim limpede.

– Nu. Am dubii legate de întâlnirea în sine! l-am lămurit într-o izbucnire incontrolabilă de sinceritate. Pentru că nu ştiu dacă are rost să continuăm să ne vedem. Adică, am terminat videoclipul, şi îţi sunt recunoscătoare că ne-ai ajutat, dar mai departe…Pur şi simplu…nu pot să nu-mi amintesc ce s-a întâmplat data trecută. Deşi am încercat, şi chiar credeam că am uitat, mi-e teamă că nu pot…

M-am oprit pentru că mi se spărgea vocea. Deloc surprinzător, având în vedere că sunt complet ţăcănită, îmi venea să şi plâng acum.

Pauza care a urmat m-a făcut să cred că Rob realizase şi el în sfârşit că sunt instabilă psihic şi îmi închisese telefonul fără să-şi mai ia la revedere.

Dar în loc de asta, l-am auzit spunându-mi numele cu o blândeţe liniştitoare:

– Emily…

Am depărtat receptorul de faţă ca să pot să-mi suflu nasul cu discreţie.

Din nefericire, am scos un sunet ca de elefant care-şi desfundă trompa, aşa că ar fi fost cam greu ca Rob să nu mă audă prin receptor.

– Plângi? a întrebat alarmat.

– Nu,  am minţit sperând că n-o să mai scot vreun alt sunet elefanţesc care să mă dea de gol.

– Te rog…hai să ne vedem. Ţi-am zis de atâtea ori că trebuie să vorbim despre asta!

L-am ascultat înghiţind în sec.

Mi-am dat seama că de fapt aveam nevoie să aud ceva anume, aşa că m-am concentrat pe emiterea unei singure rugăminţi:

– Spune-mi doar că n-o să se mai repete ce s-a întâmplat data trecută.

Refuzam să folosesc termeni pretenţioşi precum „trădare”. Mi se părea că ar fi sunat caraghios din gura mea.

Am aşteptat cu teamă răspunsul lui. Dacă îmi spunea că nu poate să promită nimic? Sau că e ridicol din partea mea să pretind exclusivitate?

– Sigur că nu, a zis el apăsat. Lasă-mă să te văd. Vreau să-ţi spun direct.

Am respirat adânc, eliberată de tensiune.

– Nu e nevoie. Hai să nu mai vorbim despre asta.

– Emily…nu face asta, a şoptit el pe un ton rugător.

– Ce fac? am întrebat dezorientată.

– Mă…părăseşti, a zis Rob pe jumătate întrebător.

Desi el era serios, pe mine m-a amuzat faptul că mă înţelesese iar greşit.

– Ba nu. Am spus doar că nu vreau să mai vorbim despre asta, dar… putem să ne vedem astăzi dacă mai vrei.

Aş merita acum să-mi spună că nu, nu mai vrea să ne vedem.

– Nu mă mai speria aşa, a râs el . Bineînţeles că vreau.

Am zâmbit simţindu-mă dintr-o dată mai relaxată.

– Peste o oră la cafeneaua de pe High Street? i-am propus, preluând ideea lui Theo.

– Da, o sa…

Un alt claxon mi-a urlat tare în ureche. Speram că Rob era pieton, nu şofer, oriunde se afla.

– Nu vezi ca vorbesc la telefon? a strigat el unui interlocutor necunoscut mie.

Apoi a revenit destins la conversatia noastră:

– Scuze. Da, cred ca ştiu unde e.

– Ok, am încheiat mulţumită.

Dar înainte să-mi închidă, Rob a mai adăugat ceva care m-a făcut să mă simt mai bine .

– Abia aştept să te văd…, a spus fără să-şi ascundă deloc evidenta nerăbdare din voce.

27 răspunsuri to “Capitolul 30 – No doubt”

  1. twilightfan131 said

    Probabil nu sunt,dar imi apare ca sunt prima 🙂

    Capitolul acesta are doua parti,una buna,si una rea.

    Partea buna e atunci cand incepi sa citesti si partea oribila,cand iti amintesti ca mai ai cateva randuri si se termina… 😦

    Insa,cu talentul tau,toata lumea revine pe acest blog.

    Crede-ma,ficul tau,desi eu am renuntat la citit si scris ficuri,este singurul pe care il mai citesc,pentru ca e mai mult decat grozav.

    Felicitari,scrie cat mai mult,cat mai des!

    Cu drag,131.

    • Eve said

      Da, ai fost prima! Multumesc pentru promptitudine, 131 🙂

  2. Annabella said

    Stii bine cat de mult imi place acest capitol!
    imi place deasemenea atitudinea lui Emily
    Si afurisitul de Bill poate sa-mi puna din nou un zambet pe fata!
    abia astept sa scrii urmatorul capitol!

  3. BibbyEllen said

    :)) Buimăcia aceea e arma secretă a lui Emily, cu care îmbunătăţeşte situaţia – deşi Rob înţelege greşit :)) . Era oarecum firesc să apară acel zid cu amprente din trecut. Totul e bine când se termină cu bine.
    Ce drăguţ! Să nu-i pese de atâtea înjurături şi claxoane, ci din contră…:)) Foarte tare capitolul! Numai bun pentru ca seara de sâmbătă să fie pe bună dreptate miezul weekendului :* .

  4. bychriss said

    Foarte frumos capitolul. Si eu abia astept sa vad cum decurge intalnirea.
    Mereu reusesti sa ma binedispui ;;)
    Astept capitolul urmator!
    Pupiiicii!!!

  5. Simo said

    intr-o doara mi-am luat mobilul si mi-am verificat mail-ul unde am avut surpriza de a placuta de a gasi notificarea noului capitol. am fugit sa-mi deschid calculatorul si explorer-ul nerabdatore sa ajug sa citesc noul capitol.

    asa cum s-a mai spus never think da dependenta si asa cum ma asteptam capitolul a fost genial.

    incepusem sa ma enervez pe Emily cea pesimista in privinta lui Rob, dar ma bucur ca spre final isi schimba atitudinea. Abia astept intalnirea amnata pentru urmatorul capitol.

    ca orice capitol l-am citind zambind si razand. nu imi imaginasem niciodata ca vor participa la un show televizat( partea nu NU campaniei antidrog nu ma surprinde afland gandurile lui Emily)

    No doubt noul meu meu capitol preferat:)

  6. simina said

    Hey,n-am mai scris de mult dar am citit fiecare capitol.Si acesta e la fel de interesant, frumos si bine-scris ca si cele din urma.Apreciez din suflet efortul tau si-mi place f mult ficul.Spor in continuare la scris si scuze inca o data ca n-am comentat.

    • Eve said

      Hey Simina
      Nicio problema, e deajuns sa stiu ca citesti! Dar trebuie sa recunosc ca si comentariile ma bucura…
      Mersi mult!

  7. Uau, chiar ca nu exista dubii! :))

    Foarte tare capitolul, de la dezastrul de la matinal si pana la stilul caracteristic de a comunica. Mi-a placut foarte mult conversatia lor. Categoric unul dintre preferatele mele!

    Abia astept capitolul urmator! 😄

  8. LavyCald said

    Buna dimineata!
    Si eu plec mai mult decät incäntatä la servici.
    Mi-ai fäcut duminica frumoasä, si-ti multumesc.
    Mä inscriu pe lista de asteptare a urmätorului capitol si iti doresc inspiratie. 😉 Multä!!
    Lavinia C.

    • Eve said

      Lucrezi in weekend? Dureros:(
      Multumesc mult pentru comment, apreciez!

  9. angelany2010 said

    frumos !
    I live „never think”!!!

  10. luca said

    Si ma credeam un om rabdator…..Nu sunt cand e vorba de povestea asta!!

    • Eve said

      :)) Nu-mi dau seama daca asta e de bine sau de rau.

  11. Krisz said

    Totul incepuse frumos, cu o Emily sigura pe ea, ca in capitolul precedent. Aproape ma obisnuisem cu cea de acum, care imi placea foarte mult. Faptul ca s-a chinuit sa ii binedispuna pe toti cand ea era cea mai pesimista de obicei, a fost o surpriza placuta. Dar a fost de ajuns un comentariu stupid care sa o arunce din nou in gaura nesigurantei si trecutului, sa o aduca in acea stare negativista si ilogica. M-a suparat ca a vrut sa renunte la luminita ce reaparuse in viata ei din cauza fricii, si ma bucur ca Rob a salvat situatia, ca de obicei. Sper sa alunge ideile acestea nesanatoase si sa isi permita o data sa traiasca si sa se bucure cu adevarat, fara sa se gandeasca la consecinte!

    te pup abia ast continuarea.

    • Eve said

      Din nou, mi-ai oferit prin comentariul tau o perspectiva care intra in profunzimi.
      E de ajutor. Mersi mult!

  12. Beky said

    Deci…Emily nu era …sau este…sigura daca vrea sa-l ierte…Eu una nu i-as mai raspunde lui Rob la telefon si asi pleca undeva departe find sigura ca Rob afla locatia,, din greseala,, ca sa poata veni la mine in genunchi si sa isi ceara iertare de o mie de ori si eu doar la a mia oara sa-i spun ca il iert…Dar ma rog , Emily e prea buna si prea iertatoare ca sa faca asta deci…Ca de obicei capitolul este foarte fain si de abia astept sa vad ce nazbatii mai fac copii astia doi 😀 Spor la scris :*:*:*:*

  13. mulishhh said

    frumos rau!bravo!

  14. dulceatza amara:)) said

    hmm…emily se lasa influentata prea usor si e atat de sensibila…saraca..off imi vine sa-l iau la bataie p rob pt ce i-a facut [nu ma intelegeti gresit..e doar o refulare de moment]
    foarte amuzanta faza cu sunetele elefantesti :))
    as ussually, ast next-ul 😀
    :*

    • Eve said

      >:D<

  15. bulinutza mov said

    ❤ genial as usual ❤

  16. Ai o imaginatie foarte bogata trebuie sa iti spun,dar voiam sa te intreb daca poti sa ma inveti cum sa postez un fan fic treci pe la mine si da-mi un comm. ca sa imi spui cum http://sherlyncoolkitty.blogspot.com/

    • Eve said

      Hey
      Ti-am trimis un mail, sper ca era buna adresa pe care ai dat-o.

  17. vercov said

    Totusi Emily este o persoana prea buna si draguta eu chiar l-as mai tortura un pic pe Rob. Dar in asta si consta farmecul istoriei niciodata nu stii la ce sa te astepti din partea lui Emily. Deci genial ca intotdeauna si abia astept continuarea,succese.

  18. simona said

    http://something-disney.blogspot.com/
    hei fetele. uita-ti un fan fic super tare. l-am gasit intamplator dar e genial. pacat ca a publicat do0ar primul capitol. deocamdata 😡

  19. Deny said

    M-a amuzat cand ea a spus ca spera si fie pieton, nu sofer. :))
    Dezastru cred ca scria pe fruntea ei. =))
    Pai, bine ca s=a mai ameliorat situatia. 😀

    Frumos. 🙂

  20. Cathy said

    pot sa-l crap pe Bill?:))
    i-a stricat toata buna dispozitie a lui Emily, si era atat de amuzanta in starea ei de nepasre
    emisiunea a iesit de-a dreptul varza, dar ei vad partea plina a paharului, ceea ce e un lucru bun
    ar fi fost foarte tare o reactie de-a lui Rob in care el este parasit, ar merita ceva de genul asta, bine poate doar o farsa:))
    nu ma puteam astepta la mai putin din partea ta
    good job girl, like always 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: