Never Think

fic by Eve

Capitolul 16 – Puzzle (partea 1)

puzzlePrimele simptome

Boala s-a manifestat încă de a doua zi dimineaţă.Am confundat-o cu o durere de stomac, dar nu mi-a trecut cu pastile. Era ca un fel de nerăbdare chinuitoare dar plăcută în acelaşi timp, pe care nu puteam s-o definesc prea clar.

Abia după ce am început să-mi verific mesajele mi-am dat seama că îmi doream ciudat de mult să fi primit veşti de la Robert. Doar să-mi spună că s-a simţit bine cu mine în club, în ciuda sfârşitului nu prea glorios. Sau că vrea să mă mai vadă. Sau doar să mă întrebe ce mai fac.

Dar nici unul din mesajele vocale nu era de la el.

Durerea de stomac a fost înlocuită de o durere generală, cu urme de dezamăgire şi nesiguranţă.

Uite de asta urăsc să mă simt îndrăgostită. Nu mă mai simt eu. Mă face să devin o persoană slabă, proastă, dependentă şi în principal lipsită de încredere în forţele proprii. Pur şi simplu o iau razna dintr-o dată. Apar tot felul de voci în capul meu : Nesiguranţa care pune la îndoială tot ce gândesc, Pesimismul care îmi controlează mintea cu gânduri negative, Nerăbdarea care mă exasperează şi Foamea care cere de mâncare. Ok, de fapt ultima e în capul meu tot timpul, şi când nu sunt bolnavă de îndrăgostire.

Trebuie să mă vindec. Şi mă cunosc îndeajuns de bine încât să ştiu că cea mai bună metodă de tratament e excesul. O să mă văd cu el atât de des încât o să mă plictisesc şi o să-mi treacă.

Dar dacă el nu te mai vrea ?

Nesiguranţa tâmpită.Taci din gură! Bineînţeles că mă vrea !

Atunci de ce nu te-a căutat ?

Au trecut doar cateva ore şi …De fapt nu trebuie să-ţi dau explicaţii.Nu o să vorbesc deloc cu tine.

N-o să funcţioneze.

Foarte surprinzător din partea ta să spui asta, Pesimismule.

Dar când o să-l mai vedem ?Azi ?Te rooog ! Acum ?

Nerăbdare. Chiar mă întrebam când o să te alături conversaţiei.Nu mai vorbi la plural despre noi. Mă înspăimânţi.

Sună-l !

Tu cine mai eşti ?

Eu ?Iniţiativa în gesturi disperate şi obsesive.

Ce nume lung.

Şi nu crezi că o să pară cam disperată dacă îl sună?a întrebat Nesiguranţa.

Ba da o să pară prea nerăbdătoare şi o să-l sufoce, a zis Pesimismul.

Ce e rău în a fi nerăbdător ? a replicat Nerăbdarea.

Mi-e foame…

Linişte! Îl sun.

Mi-a răspuns o voce feminină, ceea ce m-a făcut să vreau să închid . Dar bine că n-am făcut-o pentru că am aflat că tipa nu era vreo iubită ci doar responsabilă cu răspunsul la telefoane cât Robert lucra. Am tras-o de limbă în legătură cu detaliile « lucrului », până mi-a spus că era vorba despre înregistrările unor piese . Deci e muzician, nu actor ? Cu atât mai bine…Dar tot ce mă interesa era adresa studioului. N-a vrut să mi-o dea. Nesimţita. De parcă mă credea vreo hărţuitoare nebună sau ceva…Hm, probabil sunt.

Aşa că a trebuit să apelez la alte relaţii, să sun la câteva studiouri , şi nu a durat mult până am aflat.Aş fi un agent secret foarte priceput.

M-am dus acolo.

Asta spre bucuria noii mele voci : Iniţiativa în gesturi disperate şi obsesive.

Nu mi-a fost greu să intru şi să mă prefac că Robert mă invitase să asist la înregistrările lui.M-a ajutat faptul că mă pricep la minţit şi bineinteles, faptul că am o figură cunoscută.

– Heey, am zis mimând familiaritatea când am intrat în încăpere.

Sunetistul a tresărit şi s-a întors să se holbeze prosteşte la mine.

Nerăbdarea a început să ţipe de bucurie şi a acoperit toate celelalte voci din capul meu atunci când l-am văzut pe Robert de partea cealaltă a geamului izolat fonic. Avea căşti pe urechi şi se uită concentrat la corzile chitării.

– Cum se aude asta ? a întrebat în microfon şi a zdrăngănit ceva.

– Rob, te caută cineva, a zis sunetistul fără să-şi ia ochii de pe mine.

Robert şi-a ridicat privirea şi toată faţa i s-a luminat. Mi-a zâmbit larg, şi şi-a scos căştile şi chitara de după gât.

– De unde ştiai că sunt aici? a fost prima lui întrebare.

Ah. Aş fi preferat să trecem peste aspectul ăsta.

– Păi, tu mi-ai spus că o să fii aici.Aseară, am minţit fără să clipesc.In masina, când ne întorceam din Sky.

Mereu funcţionează chestia asta. O să prefere să-şi pună la îndoială memoria decât să mă contrazică.

– Serios ? a zis el mirat.

Deja vedeam pe faţa lui cum îşi notă în minte să-şi cumpere nişte pastile cu lecitina.

Trebuia să schimb subiectul înainte să se prindă.Am adoptat tonul seducător.

– Sună super ce am auzit până acum.

Adică sunt sigură că sună super, deşi n-am auzit nimic.

– Uau mersi.Mă bucur că-ţi place, a zis el luminat iar de zâmbetul entuziast. Nu eram prea sigur că o să iasă ceva, mă gândeam să renunţ la idee.

– Glumeşti?am spus dramatic de scandalizată. Cum să renunţi? E genial.

El a râs stânjenit dar nu putea să ascundă că era în acelaşi timp şi flatat.

– Ieşim la o cafea ?m-a întrebat.

Complimentul şi-a făcut treaba.

– Sigur, dacă ai terminat aici…

– Nu, n-a terminat, s-a băgat repede sunetistul nesuferit.

– Iau o pauză, i-a spus Rob ţinând uşa deschisă pentru mine.

Agravarea bolii

Ne văzuserăm zilnic timp de o săptămână, dar metoda excesului nu-şi făcuse încă simţit efectul .Nu mă plictisisem.Dimpotrivă, voiam mai mult.Eram sigura ca e ceva în neregulă cu mine.

– Vii des aici ? l-am întrebat.

Parcase maşina pe marginea lacului. Cam prea pe margine, dar măcar n-o băgase în lac de tot.

Nu prea înţelegeam de ce alesese să mă aducă aici. Nu era nimic distractiv. Lac. Noapte. Lumini. Linişte. Prea linişte.Urăsc liniştea. Oare aş strica momentul dacă aş deschide radioul ?

– Da, când vreau să mă gândesc, a răspuns uitându-se prin parbriz spre luminile de pe partea cealaltă a lacului.

Nu-mi aminteam să îmi fi dorit vreodată să aloc timp special gânditului. Mai degrabă o consideram o activitate de evitat.

– La ce te gândeşti acum? am întrebat.

– La tine, bineînţeles.

Nu există alt răspuns corect. L-am sărutat fericită şi mi-am lăsat capul pe umărul lui.

E plăcută liniştea. Mă pot obişnui cu ea.

– Hai pe marginea lacului, m-a întrerupt Robert din nou-descoperita mea plăcere de a contempla liniştea.

– Suntem deja pe marginea lacului.

– Afară, a zis el deschizând portiera.

A pătruns înăuntru o pală de vânt rece.

– Nu…Mi-e frig, m-am mâţâit.

Robert şi-a pipăit buzunarele gecii, apoi şi-a scos-o şi mi-a pus-o pe umeri.

Era caldă şi mirosea frumos.

– Tot mi-e frig, m-am plâns eu din nou, de data asta în speranţa că o să-l fac să recurgă şi la alte metode de încălzire.

Dar el ieşise deja. A înconjurat maşina şi a deschis portiera din partea mea.

– Nu e aşa frig, mi-a zis deşi dârdâia vizibil în tricoul lui subţire.

– Ba e , m-am alintat eu.

– Sclifosito.

S-a aplecat peste mine şi m-a luat pe sus, în timp ce eu ţipam şi îl loveam cu mâinile şi picioarele.

M-a lăsat jos abia când a ajuns ameninţător de aproape de apă.

Sub privirile mele , şi-a scos tricoul şi s-a prefăcut că îşi ia avânt să sară.

A rămas în poziţia asta, privindu-mă cu coada ochiului şi probabil aşteptând o reacţie din partea mea.

Dacă voia să ţip şi să încerc să-l opresc, nu aveam de gând să intru în joc. Ştiam deja că n-o să sară.

– Să-mi spui cât de rece e, i-am zis încrucişându-mă mâinile indiferentă.

Robert a râs, şi-a suflecat blugii şi şi-a scos un adidas. Apoi şi-a băgat puţin vârful unui deget de la picior în apă.

– Destul de rece, a concluzionat.

– Şi de ce a trebuit să-ţi scoţi tricoul dacă aveai de gând să-ţi uzi doar un deget ?

– Încercam să impresionez publicul, a zis el venind să mă ia în braţe.

– Publicul e deja impresionat.

L-am învelit şi pe el cu geaca de pe mine, în timp ce ignoram Pesimismul îmi spunea că o să facem amândoi pneumonie şi o să murim.

– Hai să încerci şi tu apa, m-a încurajat.

– Nu, am zis automat.E murdară.

Apoi am adăugat mai încet :

– Fobie de microbi, nu ştii ?

El a zâmbit în colţul gurii, poate amintindu-şi ce făceam ultima oară când i-am pomenit de fobia asta.

– Nu e murdară. Mulţi oameni înoată aici, m-a contrazis el.

– Tocmai ! Oameni murdari înoată aici.

– Nu crezi că ar trebui să depăşeşti chestia asta ?

Hei ! Nu e o chestie. E o fobie. Dovedită medical.

– Hai, m-a tras el spre marginea lacului.

S-a aplecat şi mi-a scos pantoful, apoi mi-a zâmbit liniştitor.

Stăteam cu piciorul deasupra suprafeţei apei, şi n-am simţit nici un fel de panică. Doar dezgust. Asta nu era prea rău. Aşa că am făcut-o.

– Mulţumit ? l-am întrebat după ce am atins apă cu scârba.

– Nu, nu chiar. Ai omis partea cea mai importantă.

Mi-a arătat la ce se referă fluturându-şi tricoul prin aer.

– Da, sigur că da…, am râs eu înghiontindu-l. După ce că mor de frig şi aşa, tu vrei să mă dezbrac.

Complicaţiile bolii

Ieşisem seara trecută cu prietenii lui, cea mai groaznică tortura pentru mine. Măcar eu încercam să mă prefac că mă distrez. Acum era rândul lui să se chinuie, dar Robert nu depunea nici un efort să pară drăguţ cu prietenii mei.

Prietenii mei sunt de fapt un grup de cunoştinţe, niciodată în aceeaşi formulă, cu care ies din cand in cand. Sunt toţi foarte de treabă, şi în nici un caz nu îmi imaginam că dacă îl iau pe Robert cu mine, el o să stea singur şi o să fumeze toată noaptea, aşteptând să mă întorc la el după fiecare repriză de dans la care niciodată nu participă, ca şi cum nici măcar nu vrea să se simtă bine.

Nu mai e nevoie să spun că prietenii mei nu l-au plăcut prea mult pe antisocialul meu iubit, aşa cum nici prietenii lui Robert nu mă puteau suferi pe mine.

– De cât timp eşti cu el ? m-a întrebat Leo în timp ce ne întorceam cu răsuflarea tăiată de pe ringul de dans.

– De ceva vreme, am zis evaziv.

Trecuse deja o lună. Era un record personal.

– Şi care-i problema lui? De ce e aşa înfumurat ?

Mă aşteptasem la o replică negativă la adresa lui.

– Nu e înfumurat, am râs. Abia v-a cunoscut, îi ia ceva timp până începe să vorbească.

Leo s-a uitat la mine suspicios.

– Pe bune, l-am asigurat. Nu-l cunoşti încă, nu-l judeca aşa repede.

– Nu-l judec, a dat el din umeri. Zic doar că…nu pare să se simtă bine aici.

Ştiu.

Aşa cum am aflat la scurt timp după prima noastră întâlnire, mie şi lui Robert nu ne plăceau acelaşi gen de localuri, acelaşi gen de muzică şi după cum se vedea, nici măcar acelaşi gen de oameni.

M-am întors la canapele sperând din tot sufletul să-l găsesc conversând cu cineva, oricine. Dar stătea unde îl lăsasem, pe o canapea cât mai departe de toţi. Se excludea din grup din proprie iniţiativă. De ce ?

Am oftat resemnată şi m-am aşezat lângă el.

Şi-a stins ţigara şi mi-a tras picioarele peste braţul canapelei, ca să mă ţină în braţe. M-am cuibărit în cămaşa lui.

– Hey, i-am zâmbit.

Eh, ce dacă nu se înţelege cu prietenii mei? Nu e aşa grav. Ne e atât de bine când suntem doar noi doi.

– Ai dansat foarte sexy, mi-a şoptit în păr.

– M-ai văzut ?l-am întrebat încântată.

Mi-a răspuns lipindu-şi buzele de gâtul meu.

– Robert?

– Hm, a mormăit preocupat.

Oricât voiam, nu puteam să trec peste asta. Trebuia să întreb.

– De ce nu-ţi plac prietenii mei?l-am întrebat direct.

– Cine a zis că nu-mi plac ? a spus după un moment de pauză.

– Zic eu. Nici măcar nu încerci să vorbeşti cu ei.

A oftat încruntat, părând că încearcă să-şi formuleze răspunsul.

– Pentru că nu avem subiecte comune, a spus într-un târziu.

Bună replică. Ştie sa fie diplomat.

– Prea superficiali pentru tine? am presupus fără să mă uit la el.

– Nu vreau să-i jignesc.

Am înţeles.

M-am ridicat de la el din braţe cu o mişcare brutală şi m-am aşezat pe canapeaua de vizavi.

Dacă asta credea, înseamnă că în scurt timp o să mă vadă şi pe mine la fel de superficială şi proastă ca şi pe ei. Pentru că asta sunt.

– Asalia, prinde !am auzit vocea Lisei înainte să mă trezesc cu un pacheţel în cap.

Au.

L-am cules de pe jos.

– Mersi ! am strigat dându-mi seama ce era.

Am început să-l deschid anticipând senzaţia de eliberare pe care urma să o simt. Aveam nevoie de ea.

– Ce e aia? a întrebat Robert.

– Ce crezi că e ? i-am replicat enervată.

E destul de evident, deci de ce trebuie să folosească tonul ăsta suspicios ? Sper că nu e unul din ăia care dau pilde moralizatoare despre pericolul viciilor.Nu mi-l pot imagina chiar atât de îngust la minte.

– Ce naiba ? a zis întinzându-se peste masă şi luându-mi-l din mână. Te droghezi ?

O nu. Chiar e unul din ăia.

– Nu fii idiot, m-am răstit.

Am simţit privirile celor din jur urmărindu-ne schimbul de replici.

Am respirat adânc. Aveam de gând să mă cert cu Robert de faţă cu toată lumea ? Când de fapt nu voiam să mă cert cu el deloc ?

Probabil am oferit deja tuturor prilej de comentarii.

Dar nu-mi păsa.Prioritatea era el. Nu voiam să-şi facă impresia greşită că aş fi vreo dependentă. Luam ocazional. Toata lumea face asta, nu?

Dar la felul în care stătea şi se uită la mine scârbit, Robert arăta ca şi cum trăsese deja concluziile.

I-am aruncat Lisei înapoi pacheţelul.

N-a spus nimic, nici ea nici altcineva. Dar eu mă simţeam îngrozitor de umilită.

M-am ridicat şi am plecat fără nici o explicaţie.

Robert m-a prins din urmă şi, ca să evit discuţia care urma, am adoptat strategia pe care o învăţasem chiar de la el: « nu vreau să vorbesc despre asta ».

Anunțuri

54 răspunsuri to “Capitolul 16 – Puzzle (partea 1)”

  1. Maddy said

    Uuu .. cât l`am aşteptat ❤

  2. raluca said

    prima acum citesc

  3. krisz said

    genial 🙂

  4. gabriela said

    super!

  5. Bibby~Ellen said

    in sfarsit!acum il citesc:X:X:X:X

  6. deea said

    ahh, ce scurt a fost 😀 il mai citesc o data:X app good job!! xoxo

  7. andra said

    e pentru prima oara cand comentez, desi citesc fanficul de la inceput, si am multe lucruri de spus.in primul rand, imi place cum scrii si ador povestea ta.te pricepi si acest lucru e vizibil.insa am o mica nemultumire.postezi un capitol la o saptamana sau doua, ceea ce penntru noi, cititorii, e destul de frustrant. trebuie mereu sa recitesc ceva din vechiul capitol ca sa inteleg ceva. te-as ruga, daca ai putea, sa le postezi mai repede.stiu, inspiratia nu vine la comanda, dar gandestete-te si la noi. e destul de dificil sa ramai in suspans mult timp, ceea ce duce la pierderea interesului. sper sa iei in consideratie sfatul meu si daca poti sa imi raspunzi intr-un fel sau altul la ceea ce ti-am zis.
    kisses,
    andra.

    • Eve said

      Andra, imi pare rau ca iti pierzi interesul, dar asta e ritmul meu.Ma straduiesc cat pot. Multumesc mult pentru aprecieri.

    • Theo Cullen said

      Hello Andra,

      scuze ca ma bag, dar si eu scriu si inteleg prin ce trece Eve. Adica eu sunt la liceu si deja simt ca numai fac fata, dar Eve care este cu facultatea si restu…eu zic ca noi cititorii ar trebui sa aratam putina compasiune pentru biata Eve. Adica nu stiu, ai scris ceva pana acum, ceva care sa fie citit la fel de mult ca si Never Think? Ei bine, nu stiu poate da, poate nu, nu conteaza, dar e un bun exemplu in a incerca sa intelegi si scriitorul nu numai personajele. Asa ca incearca sa fi putin mai evaziva in legatura cu ceea ce citesti.

      Love,
      Theo Cullen

    • magdutza said

      eu am incercat sa fac altceva si am uitat de fanfic iar acum mi-am amintit de el si am gasti multe capitole noi.incearca si tu andra

  8. Symo:) said

    l’am astepta atat de mult:X:X:X….mie mi se pare ca e chiar prea inganfata Asalia…yo tin cu Emily:D

  9. Angi said

    Ai scris f. frumos,dar el nu a vazut ce superficiala e Asalia?

    • krisz said

      I guess love is blind, Angi 🙂

  10. Nadia said

    Si mie imi place mai mult Emily.Frumos capitol.

  11. DD said

    hey..superb ficul..dar nu inteleg de la stupid cat e din perspectiva asaliei?

    • Eve said

      Inca e din perspectiva Asaliei. Si o sa mai fie un capitol cel putin.

  12. Bibby~Ellen said

    genial ca deobicei:X:X:X
    :)))))=))))) cear fi sa apara „team emily” si „team asalia” lol:)))

  13. DD said

    adica de la stupid cat pana la puzzle snt din perspectiva asaliei?

    • Eve said

      Toate, de la Stupid Cat pana acum.

  14. Crissy said

    Wow…supppeeer tare cap. 16 . A meritat asteptarile .

    Bravo Eve.

  15. ank said

    stiu ca las commenturi cam rar dar asta nu inseamna ca nu mai citesc ficul,dimpotriva,ma bucur de fiecare capitol nou ca un copil mic care a primit ce vroia de craciun :)) you’ve just made my sunday waaaaay better!!! faci o treaba minunata,si desi deseori apar nemultumiri in ceea ce priveste lungimea capitolelor,trebuie sa ne intelegi ca atunci cand suntem asa captivati de poveste si 5 pagini pentru un singur capitol ni s-ar parea putine :)) oricum thx a million ca inca mai scrii and that you’re still sharing it with us. hugs and kisses >:D<

  16. Annie said

    ohhhh…. e super cap 16

    da`… n-au mai continuat ce au inceput data trecuta? 🙂 🙂

    glumeam… dar mnoh… o „cunosc” pe Asalia

  17. adanick said

    Superb… Ca toate celelalte capitole.
    Asalia e mai diferita (in sensul bun)de cat mi-o imaginam ca pe o „fosta” iubita a lui Rob.

  18. andreea pui said

    super…bvbvbv!!! ah dar mi-e un do de emily…vreau s vad ce a faqt dp c a plekt d l rob din apartament…dar bvbvbv

  19. bubbles said

    Chiar imi place Eve..chiar dak scrii mai lent eu nu mi.am pierdut interesul, ba chiar sunt mai disperata ca la inceput, ptr k le astept cu nerabdare !

    E genial..multumesc Eve k scrii in continuare >:d<

    • Bibby~Ellen said

      deacord:)

    • krisz said

      Me too, I totally agree with this 🙂

    • lexxa said

      desi nu postez la fiecare capitol pe care il citesc, dar nu pot sa nu impartasesc parerea fetelor de mai sus ( buna krisz :)) ne intalnim si aici). E frumoasa povestea ta asa k scrie in ritmul tau decat deloc.

  20. Speedy :) said

    Wow genial si neasteptat.Deci Robb chiar reuseste sa schimbe in bne o fata ca Asalia!si fara prea multe discutii in contradictoriu…e un superprieten si un superiubit.app partea cu vocile si impartirea capitolului in stadii ale „bolii” sunt preferatele mele.chiar t pricepi si,k d obicei,ne-ai lasat in suspans.

  21. ione said

    bravo inca o data! nu-i nimic daca postezi o data la 2 sapt…eu te inteleg. Adica sa fim seriosi..scoala,blog,teme,fan fic…helo…ai si tu o viata! Asa ca: take your time!

    • ann said

      asai, take it easy!

  22. jane2x said

    Rob e asa un sweetheart :X . si un iubit incredibil. Si o persoana talentata. Si frumos. =P~
    As putea sta o zi intreaga sa spun cat de mult imi plac Rob si capitolul asta ! >:D< minunat.

  23. Cati said

    sa nu crezi ca am renuntat din a mai citi ficul tau pentru ca nu am facut-o. inca imi face placere sa citesc ceea ce scrii;)
    cate schimbari poate sa aduca Rob in viata cuiva:>
    inca odata ai facut o treaba excelenta:X

  24. alina said

    team emily..si eve ador cum scrii

    • Andreea2037 said

      Si eu sunt Team Emily. Asalia inca nu-mi este simpatica. Dar mai vedem noi, nu? 😀
      Si bravo Eve, te descurci foarte bine. Eu nu ma plang ca scrii rar, atata timp cat scrii! Faci o treaba excelenta! Felicitari!

      • Bibby~Ellen said

        ok:))
        daca tot am dat ideea cu team-urile:))…am uitat sa mentionez…sunt team emily:P

      • ann said

        si eu!
        cum as putea sa tin cu o drogata?!

      • Speedy said

        cred k imi place mai mult Asalia.Adica nu pot sa spun ca sunt de acord cu caracterul ei din trecut,imi pare mai amuzant comportamentul „Asalia indragostita”.Deci team Asy:)

  25. Crissy said

    Cred ca s-ar putea sa vreau acum ca Rob sa ramana cu Asalia pana la sfarsit:X:X:X

    • ioana said

      Cum?
      No way!
      Sper sa nu!
      Asalia e un pic bitch(un pic mai mult)!
      Oricum,felicitari Eve!

  26. laurry12 said

    nu cred ca am mai comentat desi iti urmaresc ficul mereu……… e genial…………chiar sti sa scri…………ma rog ritmul meu e mai lent de aceea mereu sunt printre ultimii le commuri……… 😦 ………..oricum faci o treaba excelenta……..sper sa ai timp cat mai curand shy de urmatorul capitol……….. 😀

  27. ann said

    Wow, nu m-am gandit k asalia e genul asta de tipa…

  28. ioana said

    Eve,nu vreau sa par rautacioasa,dar ne place prea mult fan ficul ca sa asteptam.Asteptarea ne plictiseste si noi de fapt vrem povestea.

  29. Bry said

    foarte tare… dar em` ce mai face? :D:D:D

    super capitol. tot asa 😉

    • Andreea2037 said

      Abia astept sa vad ce s-a intamplat cu Em.. Nu cred ca ii este bine. Sau.. mai stii?

  30. miku said

    cand mai apare si emily? ne e dor de ea 😦

  31. Andreea said

    Imi place foarte mult cum scrii,e interesant si ne-ai aratat aici diferentele dintre emily si asalia.Emily este mai draguta si are multe lucruri in comun cu robert,in schimb asalia este exact opusul ei.Si totusi intr-un fel robert este indragostit si de asalia nu?Da,e interesant.Tine-o tot asa!Spor la scris in continuare!

  32. DeDe said

    hmm…nu-mi place asalia,seamana izbitor de mult cu paris hilton: blonda, superficiala, fitoasa, party animal si kind of bitchy :)) mi-e dor de emily 😀 imi place enorm de mult stilul tau de a scrie,pana la ficul tau nu credeam k o „poveste” scrisa in lb romana poate fi atat de mijto…si eu scriu dar numai in engleza,mi se pare mult mai putin restrictiva in exprimare.anyway,continua ce faci pt ca iti iese de minune si hai mai repede cu urmatorul capitol…suspansul ma omoara :))

  33. diana said

    cand pui urmatorul capitol??? abia astept :D:D:D…

  34. Andreea2037 said

    Cand e urmatorul capitol? Abia astept!

  35. alicebeautifulvampire said

    uu ce palpitant…stii ce ma intreb eu?Cand apare Emily in peisaj?

  36. Deny said

    Prima lor ceartă? :>
    Mie mi – a plăcut capitolul. 🙂
    Superrr. 😡

  37. Simo said

    bravo!!!

  38. Just_mee said

    mia placut capitolul, dar asalia si robert nu se potrivesc…undei emily?:>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: