Never Think

fic by Eve

Capitolul 19 – Still Friends

M-am oprit în faţa uşii studioului, rugându-mă ca Paul să nu fie înăuntru.

Nu ştiam exact care sunt atribuţiile lui de manager al trupei, dar cu siguranţă nu avea niciun motiv să asiste la înregistrări. Mai ales la o oră atât de matinală.

Am băgat capul pe uşă, să cercetez cu precauţie terenul, dar n-am reuşit să văd nimic. M-am simţit brusc caraghioasă stând în prag ca un iepuraş speriat, aşa că am respirat adânc şi am intrat.

– Neaţa, am zis încercând fără succes să mimez voioşia.

Bill mi-a răspuns mormăind ceva care suna a « noapte bună », în timp ce moţăia cu capul pe spătarul celui mai apropiat scaun. Era într-o stare previzibilă având în vedere prin ce perioadă epuizantă treceam cu totii în ultimul timp. Mi se făcea şi mie somn uitându-mă la el.

Am verificat din nou încăperea de la un colţ la altul. Nici urmă de Paul. Doar un singur sunetist adormit şi cei doi colegi de trupă.

Ca să scap de la început de-o grijă, am întrebat direct :

– Paul e aici ?

Nu părea să fie, dar nu excludeam posibilitatea să fi fost ascuns pe undeva pe sub o boxă. Aşa că voiam să mă asigur.

– Zicea că trece mai târziu. De ce ? m-a întrebat Theo întinzându-mi o cafea.

La cât de des îl văzusem în ultimul timp pe nou-angajatul nostru manager, ţinându-se după noi peste tot, era chiar ciudat să nu fie aici. Nu că mi-ar fi fost cumva dor de el…

– Nu ştiu. Întrebam doar, am zis răsuflând uşurată.

Când am simţit privirea suspicioasă a lui Theo, am regretat că nu am învăţat niciodată să-mi controlez reacţiile şi expresiile faciale.

Ştiam deja ce urma să mă întrebe, chiar înainte de a o spune:

– E vreo problemă între tine şi Paul ?

Nu « între », mai bine zis eu am o problemă cu el.

Dar nu voiam să deschid subiectul ăsta. Era complicat, mai ales pentru că fusesem de la început de acord cu angajarea lui Paul. Ştiam că e spre binele trupei. Şi pe bună dreptate, Paul era un manager eficient. Într-un timp record, datorită lui, reuşisem să devenim aproape-semi-faimosi.

Totuşi adevărul era că nu-l plăceam deloc. Era stresant, autoritar şi nervos în cea mai mare parte a timpului. Dar ceea ce m-a făcut să-l antipatizez cel mai tare, se întâmplase încă din prima lui zi de lucru în calitate de manager al trupei. Mai exact, când mă chemase la o discuţie între patru ochi.

Am avut impresia că nu-l aud bine atunci când mi-a spus despre ce voia să vorbim. Exact despre ceea ce nu discutasem nici cu mine însămi, darămite cu un străin : despre ce s-a întâmplat între mine şi Rob.

Ca să supravieţuiesc ultimei luni folosisem că metoda anti-depresii blocarea amintirilor neplăcute. Deci de fiecare dacă când începeau să-mi vină în minte gândurile despre Rob, îmi distrăgeam atenţia.

Şi funcţionase (exceptând momentul când izbucnisem în plâns uitându-mă la o reclamă cu un cuplu care plimba un câine pe plajă. Ştiu, n-are nicio legătură. Dar din cine ştie ce motive mi se păruse că tipul seamănă leit cu Rob. Dar mi-am revenit destul de repede. Şi nu m-am mai uitat deloc la televizor pentru orice eventualitate)

În mod evident Paul se pusese la curent cu articolele în care se dezbătea presupusa mea aventură. Blestemate fie revistele, ziarele şi toată presa scrisă, de la chioşcuri şi online, din toate timpurile.

După ce mi-am revenit puţin, pentru că tocmai fusesem lovită din plin de toate amintirile dureroase şi reprimate, am bâlbâit ceva. Nu mai ştiu ce, dar voiam să îmi exprim profundă indignare. Până la urmă, întrebarea lui era deplasată şi lipsită de relevanţă.

În loc să se scuze, Paul s-a lansat într-un discurs bine argumentat despre cât de important este că el să ştie, în calitate de manager, toate amănuntele vieţilor noastre, în special pe cele care ne influenţează imaginea publică.

Timp în care eu mă holbam la el întrebându-mă dacă am mai purtat vreodată o discuţie atât de penibilă.

Tot ce voiam era să se termine cât mai repede, şi în nici un caz nu aveam de gând să îmi depăn povestea melodramatică despre cum am fost sedusă şi abandonată. Nu voiam să-mi amintesc cât de umilită şi proastă fusesem. Nu voiam să-mi amintesc cum îl aşteptasem o noapte întreagă pe Rob, în timp ce el era cu alta. Reuşisem cumva să nu mă gândesc deloc la toate astea şi nu aveam de gând să încep acum.

Aşa că am rezumat totul aruncându-i lui Paul o explicaţie la repezeală : “Am ieşit o dată, n-a funcţionat, dar am rămas prieteni.”

Cum era de aşteptat în condiţiile în care nu sunt în stare să mint nici dacă viaţa mea depinde de asta, managerul n-a părut prea convins de explicaţia mea jalnică. Dar măcar m-a lăsat în pace şi n-a mai pomenit de Rob de atunci.

Totuşi eu n-am putut să trec aşa uşor peste. Încă îi purtam pică lui Paul pentru că mă pusese într-o situaţie atât de neplăcută.

Şi marea problemă era alta: de atunci îmi fusese din ce în ce mai greu să nu mă gândesc la tot ce încercasem atâta timp să uit.

– Em, dacă e ceva ce te deranjează la Paul, poţi să îi spui , mă indemna Theo.

– Nu pot, am oftat. Mi-e prea frică de el.

Theo a râs, probabil crezând că am făcut o glumă. Dar din păcate, deşi ştiam că e copilăresc din partea mea, vorbeam cât se poate serios.

– Începem ? ne-a întrebat sunetistul plictisit.

Am luat o pereche de căşti şi i-am pus-o pe urechi lui Bill. A mormăit din nou. N-a dat niciun semn că ar vrea să deschidă ochii sau să se apuce de treabă. Dar am avut dreptate să mă bazez pe volumul ridicat al muzicii ca să îl trezească de-a binelea.

Faţă de concertele cu public, înregistrările mi se păreau o adevărată delectare. Eram relaxată şi mi se părea ca piesele sună de-a dreptul genial, de fiecare dată când le cântam. Ceea ce era probabil doar o impresie.

Dar starea mea de temporar optimism s-a încheiat mult prea curând.

Aproape terminasem sesiunea de înregistrări când ne-a sunat Paul. Ne chema la el la birou. Ce bucurie…

– Părea bine-dispus, a spus Theo în timp ce scotea maşina din parcare. Dar nu a vrut să-mi spună exact despre ce e vorba.

– Poate ne-a obţinut o apariţie importanta…sau ceva, şi-a dat Bill cu părerea întinzându-se pe toată bancheta din spate.

– Să nu adormi iar, l-am avertizat în glumă.

– Neah, nu-mi mai e somn.

Am ajuns în cinci minute, dar mie şi lui Theo ne-au mai trebuit încă cinci ca să-l trezim şi să-l scoatem din maşină pe Bill. Adormise profund.

L-am târât după noi în lift şi apoi în biroul mare şi intimidant care îmi provoca de fiecare dată atacuri de panică.

Conduşi înăuntru de secretară, am dat de un Paul anormal de vesel şi chiar mai mândru de el decât de obicei.

– O să mă iubiţi ! ne-a întâmpinat el zâmbitor.

Aveam dubii serioase în legătură cu asta.

A făcut o pauză cu efect dramatic, de parcă astepta să se audă batăi de tobe, înainte să ne anunţe :

– Pregătiţi-vă pentru filmarea primului vostru videoclip !

Aici ar fi trebuit să intervină reacţiile noastre explozive, dar Bill era prea buimac ca să înţeleagă despre ce se vorbeşte, eu prea introvertita ca să mă manifest, aşa că singurul care a răspuns a fost Theo.

– Serios ? Grozav. Ai găsit un regizor ?

– Unul dintre cei mai buni, trebuie să-l întâlniţi. Are o mulţime de idei.Vrea să monteze totul într-o locaţie cât mai originală şi n-o să vă vină să credeţi ….

Blabla. Nu mai eram atentă la poveştile lui interminabile. Mă obosea. Dădeam din când în când din cap cănd se uita spre mine. Speram că am pe faţă o expresie plină de înţelepciune, pentru că de fapt mă gândeam la cu totul altceva.

Ce am de mâncare acasă ?Mai e ceva comestibil prin frigider? Nici nu am când să mai cumpăr ceva…La noapte iar ajung târziu. Concertul se termină la 11. Dar s-ar putea termina la 10:30 dacă fac în aşa fel încât să cântăm toate piesele într-un tempo dublu de rapid. Ha ha. Abia suntem în stare să le cântăm aşa cum sunt.

Ceva mi-a întrerupt brusc şirul gândurilor. Credeam ca am auzit numele lui Rob. Pronunţat de Paul.

Dar n-avea nicio legătură cu discutia. Probabil mi s-a părut.

M-am concentrat la conversaţie dar tocmai se oprise. Iar acum Theo şi Bill se uitau la mine cu nişte expresii ciudate.

– Ce e ? am încercat să înţeleg ce am ratat.

– Eşti…ok cu ideea ? m-a întrebat Theo pe un ton nesigur.

Ah. Ce trebuie să răspund ? O să mă prindă că nu eram atentă. Mă simt ca la şcoală.

– Bineînţeles că e de acord. De ce n-ar fi ? a intervenit Paul derutat. Care e problema ? Emily a zis că sunt prieteni.

Stai. Ce ?

– Aşa mi-a venit ideea, de fapt. De asta i-am şi propus să apară în videoclip, a continuat Paul confirmându-mi temerile. Ştiam că vă cunoaşteţi. Şi a părut chiar entuziasmat de colaborare.

O nu. Chiar e vorba de Rob.

Am rămas blocată, deşi ştiam că ar fi trebuit să îmi adun chiar atunci puterea să spun adevărul. Era momentul să strig : n-am rămas prieteni, n-am mai vorbit deloc, nu l-am mai văzut şi nici nu vreau să-l văd, nu sunt pregătită sa-l mai vad vreodata!

Dar o reacţie de genul ăsta ar fi părut prostească. Trecuse îndeajuns de mult timp încât să uit şi să iert. Nu puteam să arăt că-mi pasă atât de tare. Trebuia să mă comport cu maturitate.

Văzând că n-am de gând să protestez în niciun fel, Theo (care ştia doar că Rob fusese un subiect interzis de conversaţie cu mine în ultima lună) a încercat să mă salveze oarecum. I-a spus lui Paul că ne hotărâsem să rupem legătura care se formase între numele lui Rob şi trupa noastră.

Argument care n-a fost deloc bine primit, pentru că Paul a început să se enerveze că nu apreciem munca lui. Era dezamăgitor pentru el că nu ne bucuram, nu ţopăiam şi nu îl felicitam pentru marea realizare. Nerecunoscători ce suntem!

Mi-am păstrat calmul, încercând să dau în continuare din cap, în semn de aprobare, şi păstrându-mi lacrimile de frustrare pentru mai târziu.

Credeam că sunt încă stăpână pe mine când am ieşit din clădirea de birouri şi m-am urcat înapoi în maşină. Dar undeva pe parcurs tristeţea îmi fusese înlocuită de furie, şi m-am trezit din senin că gândeam cu voce tare, sub privile speriate ale lui Theo şi Bill:

– « Entuziasmat » pe naiba! Ce actor cu pretenţii se bucură să joace într-un amărât de videoclip ? Crede că se revanşează cumva prin asta ? Ha. O fi având mustrări de conştiinţă, te pomeneşti !

– Em, eşti sigură că…

– Sigur că da, m-am răstit la Theo enervată că mă tot întreba dacă sunt bine . Oricum, poate nici nu trebuie să-l văd faţa in faţa. Poate filmăm separat. Sau poate se răzgândeşte, am zis brusc optimistă.

– O să vină în seara asta după concert să discutăm amănuntele clipului, m-a anunţat Bill cu nonşalanţă. Aşa zicea Paul, n-ai auzit ?

Bineînţeles că nu l-am auzit. Eram prea ocupată cu şocul primei veşti, ca să mai pot suporta şi altele.

În seara asta ? Aşa de curând ?

M-am hotărât ca, dacă oricum nu aveam de ales,  să fac în aşa fel încât să fiu pregătită diseară la concert. Da. O să-l înfrunt cu demnitate. Pana atunci imi pun în ordine gândurile şi voi ştii exact ce să-i spun când îl văd.
***

Aşa că, în scurta pauză dintre piese, cobor de pe scenă cu un mers sexy.

Plutesc plină de graţie pe tocurile înalte care mă fac să par slabă.

Îmi dau părul pe spate cu un gest dramatic. Îi simt privirea urmărindu-mă, dar mă prefac că nu-l observ până când ajung aproape de masa lui. Îi zâmbesc cu un aer plictisit şi mă aşez cu naturaleţe pe scaunul de lângă el, fără să-i cer voie.

– Ce mai zici, Rob ?

El mă priveşte surprins şi cu o sprânceană ridicată. Deschide gura să spună ceva dar pare să se răzgândească şi tace.

Îmi scot o ţigară.

El se uită fix la buzele mele, în timp ce o aprind.

Îi suflu fumul în faţă şi întreb pe un ton de conversaţie :

– Ce mai face… Asalia ?

Îi rostesc numele cu un vag amuzament.

Rob e vizibil luat pe nepregătite de întrebarea directă şi trage de timp trecându-şi mâna prin păr şi oftând.

– Asalia a fost o mare greşeală, îmi spune cu regret fără să îndrăznească să mă privească.

– Serios? zic eu râzând şi dându-mi ochii peste cap. Ţi-ai dat seama cam târziu.

După o clipă de tăcere tensionată, îl aud întrebându-mă cu evidentă teamă :

– Prea târziu ?

Surâd gânditoare în timp ce îmi scutur ţigara în scrumieră de pe masă.

– Eh, rămâne de văzut…

Rob îşi trage scaunul mai aproape de mine şi îmi şopteşte accentuând fiecare cuvânt :

– Dacă ai ştii cât de rău îmi pare.

– Cât de rău ? îl provoc eu seducătoare.

Zâmbeşte în colţul gurii şi răspunde:

– Pot să-ţi demonstrez cam cât de rău…

– Emily? Hei!

Am tresărit speriată.Readusa la realitate de vocea urâcioasă a lui Paul.

Se pare că fusesem destul de implicată în fantezia mea. Pentru că m-am uitat în jur simţindu-mă foarte dezorientată. Mi-a trebuit o clipă ca să îmi amintesc coordonatele spaţiale şi temporale.

Stăteam pe o boxă în spatele scenei. Concertul nu începuse încă.

Oare Rob a venit? m-am întrebat cu un gol în stomac . Tocmai îmi imaginasem un scenariu cât se poate de neverosimil al viitoarei noastre conversaţii.

Am zâmbit în sinea mea amintindu-mi.

– Ce crezi că faci? m-a întrebat Paul pe ton.

Activitatea mea principală din ultimele câteva ore era să mă gândesc la Rob, dar nu puteam să-i spun şi managerului asta.

Am dat din umeri.

Care era răspunsul corect ?

Paul a pufnit atât de nervos încât aproape că mă aşteptam să scoată fum pe nări şi urechi, la propriu . Îşi schimbase complet dispoziţia binevoitoare pe care o avea când îl vizitasem la birou. Dar din păcate asta era starea lui naturală.

– Ţi-au luat playlistul ? Ai verificat sonorizarea ? Ai pregătit instrumentele ? De ce stai degeaba ? m-a chestionat el.

Uau. Trebuia să fac eu toate astea ?

M-am ridicat repede şi m-am uitat disperată împrejur, încercând să găsesc ceva care să mă facă să par ocupată. Peste tot cabluri şi prelungitoare. Dar nu ştiam ce să fac cu ele.

– Pe ce lume eşti ? Unde sunt băieţii ? m-a luat Paul la rost.

– Nu ştiu, am zis confuză.

Aveam o voce de şoricel fricos.

– Ah, uite-i !

Theo şi Bill veneau fără grabă spre noi, fiecare cu câte o bere în mână.

Hm, asta nu e prea bine.

– Ce am discutat noi despre băutul înainte de concert ? a strigat Paul la ei smulgându-le sticlele din mâini.

Mă simţeam de parcă eram în excursie cu şcoala, cu Paul în rolul profesorului cel rău.

Bill şi Theo au râs, schimbând între ei o privire complice. Reacţie potrivită perfect pentru rolurile copiilor neascultători.

Paul continuă să-şi verse nervii pe ei. Am oftat uşurată îndepărtându-mă puţin, pentru că acum, că veniseră băieţii, măcar nu mai ţipa la mine.

– Emily !

– Da ? m-am întors speriată.

Paul se uită la picioarele mele derutat.

– De ce eşti desculţă ?

În timp îmi coboram privirea spre picioarele mele goale, am avut un flashback. Dintr-o noapte. Într-un parc. Iarbă fusese groaznic de rece.

M-am grăbit să-mi recuperez pantofii cu toc de lângă boxă unde îi aruncasem. Aceiaşi pantofi. Dar în amintirea mea erau însoţiţi de o pereche de adidaşi. Ai lui Rob.

M-a cuprins un val de nostalgie siropoasă.

Sper să nu încep să plâng holbându-mă la proprii mei pantofi. Asta chiar că l-ar face pe Paul să mă creadă sărită de pe fix. Şi oricum nu cred că şi-a format o impresie prea bună despre mine până acum.

– Sunt înalţi… nu pot să merg cu ei prea mult, am spus în chip de scuza în timp ce mă încălţam.

– Şi de ce i-ai luat ?

– Pentru că o fac să pară slabă, a răspuns Bill în locul meu.

Paul mi-a aruncat o ultimă privire încruntată, înainte să mă lase în sfârşit în pace. Şi-a reluat alergătura dintr-o parte în alta, aparent fără un scop precis înafară de cel de a crea o atmosferă generală de haos şi stres.

De parcă nu mă simţeam oricum agitată şi fără energiile lui negative.

Şi analizându-mi starea, îmi dădeam seama că eram tensionată mai puţin din cauza cântatului, şi mai mult din cauza lui Rob.

Eram conştientă că n-o să-l pot înfrunta cu atâta relaxare şi încredere în mine, cum îmi imaginasem cu naivitate. O să fie un dezastru.

Paul ne-a chemat să ne apropiem şi, cum stăteam toţi patru în cerc, mi-a fost teamă pentru un moment că urma vreun fel de discurs motivaţional sau ceva. Vreun exerciţiu de meditaţie de dinainte de concert. Îmi şi închipuiam cum ar fi să ne ţinem de mâini şi să invocăm spiritul concentrării şi al calmului.

Ne uitam stingheriţi unul la altul.

– Păi… să cântaţi bine! Ne-a urat Paul scurt, făcându-ne semn că puteam să ne ducem pe scenă.

O spusese cu atâta îndoială încât nu suna absolut deloc încurajator. Ba chiar demoralizator.

Dar pentru mine nu conta decât aşteptarea momentului când urma să mă aflu faţă în faţă cu Rob. Şi am continuat să îl caut cu privirea prin sală, cu mult după terminarea concertului.

Devenea din ce în ce mai clar că renunţase să mai vină, iar eu realizam cu stupoare câtă dezamăgire îmi provoca asta. Da, mă contraziceam singură. Crezusem că nu vreau să-l mai întâlnesc niciodată, dar acum faptul că nu urma să-l văd în seara asta mă întrista îngrozitor.

Ce-i cu mine? Nici măcar nu ştiu ce vreau.

Dar, cum alegerea momentului potrivit n-a fost niciodata punctul meu forte, exact cand m-am hotărât ca e mai mult bine ca Rob n-a venit,  l-am vazut.

Anunțuri

27 răspunsuri to “Capitolul 19 – Still Friends”

  1. Andreea said

    Genial! Abia astept urmatorul capitol. Ma bucur ca te-ai reapucat de scris.
    Pupici.

  2. Crissy said

    Nu creeeeddddd…bestial jur…chiar era sa raman lipita de ecran cand am vazut ca ai postat… am topait si am m-am bucurat si (etc..) ..jur ca din toate posibilitatile de continuare pe care mi le’am imaginat asta nu se afla printre ele si ma bucur enorm ca te’ai razgandit si ai reinceput sa scrii. Nu pot decat sa iti spun ca iti urez mult succes in chestia asta. Never Think este un model pentru toate ficurile scrise si care se vor scrie iar tu esti ca un fel de (Hmm..) Picasso al ficurilor. Sper ca acest fic sa contina cat mai multe capitole (la fel de extraordinare si emotionante si pline de suspans ca pana acum) si tie la fel de multa inspiratie. Ma bucur ca te-ai hotarat pentru o continuare ( da, stiu ca ma repet, emotile astea) si vreau sa iti spun ca am fost si voi ramane fidela. Multi pusi:*

    • ioanamihali said

      Si eu am avut aceiasi reactie…
      Nu credeam ca o sa mai continui!
      E super!
      Multumim mult de tot!

  3. Andreea C. said

    Suuuupeerrr !!! Ca intotdeauna! Aproape ca uitasem cat de bine scrii!! Chiar nu mi-a venit sa cred cand am vazut „Capitolul 19″… aproapre cazusem de pe scaun ( la propriu). Dupa care am inceput sa topai prin casa si sa ii spun mamei:)):X. :)) Pupici!

  4. Dyana said

    vai deci inca nu imi vine sa cred ca te-ai apucat din nou de scris :X:X:X … mi-a fost atat de dor de Never Think 8-> … capitolul e genial si nu imi mai incap in piele 🙂 … Kisses !!! :*:*>:D:D<

    P.S : Mooor dupa urmatorul capitol !!! :X:X

  5. catalina said

    Doamne asa de mult ma bucur!!!!Felicitari si la mai multe capitole!!!!

  6. Pukka said

    prea frumos :X:X:X….scri sooper 😀
    ma bucur k te`ai gandit sa continui ;)))
    spor si succes in continuare 😀
    asteptq nerabdare urmat capitol :X:X
    kisses & hugs

  7. Krisz said

    ce surpriza minunata :X abia asteptam sa ne delectam cu actiunea din „never think”. mult spor ! :*

  8. geo17 said

    Asta chiar e o bucurie:X.nu mi-a venit sa cred ca am vazut ca te-ai apucat din nou de scris mai ales la cat de minunat scrii:X.spor:*

    • geo17 said

      cand am vazut*scuze 😀

  9. Livia said

    E superb!
    Abia astept urmatorul capitol!:X
    Bafta>:D<

  10. bubbles said

    welcome back! ma foarte bucur ca te.ai decis sa mai scrii. ai potential si ar fi fost mare pacat sa renunti asa.

    ah, nici nu stii cat de bine ma simt ca citesc din nou `never think` 😡

    multi pupici!

  11. maya said

    AAAAAAaaa cit ma bucur ca ai hotarit sa continui fanficul!!!De abia astept urmatorul capitol!You are A.W.E.S.O.M.E!!!

  12. adriana108 said

    suupeerr, nu-mi vine sa cred ca ai continuat!
    am fost foarte trista ca nu ai mai continuat, si ma bucur ENORM ca ai facut si capitolul 19 😀
    si la fel cum ne-ai obisnuit inainte, ai scris superb, am ras din nou cum am mai facuto la celalalte capitole de ale tale 😀
    Se pare ca vara asta ne va aduce din nou surprize… sper 🙂
    Spor la scris, si multe multe idei, caci talent ai 😉

  13. Pukka said

    ma bucur mult de tot k te`ai hotarat sa continui :X:X:X
    prea fain fiq…..ador 😀
    pe knd capitolul 20 ????
    spor la scris…..kisses & hugs
    :*:*:* >:D<

  14. Annabella said

    WOW:X…

    Ma bucur extraordinar de mult ca te-ai hotarat sa continui! surpriza mai mare pt absolvire nici nu-mi puteam imagina…
    Abia astept capitolul urmatorr!!

    Pupici :X:X:X:X

  15. Dyamisi said

    Eram convinsa ca la un moment dat vei continua sa scri chiar daca nu la acest fic,oricum talentul tau trebuia sa se manifeste intr-un fel sau altul.Imi doream doar sa am posibilitatea de mai citi ceva scris de tine,orice!!!!!Nici nu iti imaginezi cu cata nerabdare asteptam urmatorul capitol si cata bucurie imi provoca aparitia acestuia.Sper doar sa continui,iar ceea ce te-a determinat sa renunti pentru o perioada,sa fie de domeniul trecutului.Si apropo de mesaje de incurajare ,sunt convinsa ca inca nu au aflat toti fanii tai ca te-ai reapucat de scris ca atunci sa vezi avalase de incurajari si sustineri!!!!!!!Multumesc pentru clipele de reala placere oferite de lectura universului imaginat de tine!!Multi pupici de la una din fanele tale cele mai infocate!!!

  16. Amalia said

    superb! .. adorabil!

    cat de dor imi era sa citesc ceva scris de tine.
    nici nu stii cata bucurie ne-ai facut ca „te-ai reintors” si cu cata placere am citit acest capitol. abia astept sa trec la urmatorul ;))

    scrii minunat si pentru asta iti multumesc!

  17. Cathy said

    vaaai:x nu-mi vine sa cred ce am ratat pana acum:O si inca sunt in stare de soc sa vad continuarea…asta da surpriza:)
    ma bucur ca ai revenit si ca iar ne incanti cu ideile tale minunate
    em e de-a dreptul adorabila…incepusem sa ma intreb cand invatase sa stapaneasca asa bine tocurile, sau deja ma asteptam sa se impiedice de vr-un cablu, trebuia sa-mi dau seama ca e vorba de imaginatia ei:))
    chiar mi-a inveselit ziua sa vad ca te-ai reapucat de scris:>

  18. Raluca said

    Decinumi vine sa cred!!!Ai revenit!!!!
    Cand am vazut pe stiritwilight numi venea sa cred!!!
    Succes silamai multe capitole:)):DD

  19. Patricia said

    Cand am vazut continuarea,am fost ceva de genul:”Ba esti nebun?Exista continuare”:))
    Stateam si zambeam lipita de monitor:D
    Sa’ti traiasca inspiratia si sa faci cat mai multe cap si fic’uri:D:))

  20. Maddie said

    Mă bucur că te-ai hotărât să continui ficul 🙂

  21. Gaby said

    yupy:x\:d/
    ai decis sa continui:x
    ce bine imi pare:X
    se pare ca emily a fost si este foarte demoralizata:))
    sper sa rezolve lucrurile cu rob:X

  22. Madalina said

    Ma bucur atat de mult ca tu continui>:D<

  23. stiu ca n-am mai comentat pana acum, dar am aflat tarziu de fik… iar acum ka l-ai reinceput merita macar sa spun cat de grozav e.. si asta sincer vorbind… superb fik si superb capitol… am plecat la urmatorul:D

  24. Deny said

    Surprizăăă! Rob’ s heeere! 😡 :)) :>
    Superb capitol. 😡

  25. Just_mee said

    frumos…cam dur paul ala:)))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: