Never Think

fic by Eve

Capitolul 28 – Private After-Party

Aveam o senzaţie puternică de deja-vu, probabil din cauză că mă prefăcusem aproape întreaga zi că sunt la o petrecere , iar acum chiar eram la o petrecere. Prima dată la filmarea scenei din videoclip, acum la after-party-ul de la încheierea filmărilor.

Diferenţele dintre cele două nu erau foarte mari. Ambele presupuneau prezenţa multor oameni, agitaţie şi socializare forţată, dar acum măcar scăpasem de stresul camerei de filmat.

Eram bucuroasă că supravieţuisem zilei de astăzi, trecusem peste teamă şi reuşisem să mă prefac că ştiu ce fac.

A fost ok, înafară de micul incident din a doua scenă, când mi-am dat singură cu portiera maşinii în cap. Nimic grav. Am trecut mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sperând că n-o să-mi iasă un cucui.

După ultima dublă, toată echipa a aplaudat şi m-a felicitat. Nu înteleg de ce, pentru că nu făcusem mare lucru, oricum, nimic care să merite felicitări. Eu doar urmasem indicaţiile, străduindu-mă să nu am un nou atac de panică. Şi reuşisem asta numai datorită lui Rob. Prin simpla lui prezenţă de pe margine, fusese de un real ajutor.

De fiecare dată când mă uitam spre el, îmi făcea cu mâna teatral, de parcă s-ar fi aflat la mare depărtare, sau flutura folii de vitamina C,  făcându-mă să râd.

Mă motiva să termin cât mai repede de filmat, ca să pot să petrec puţin timp cu el, pentru că în pauze nu am avut deloc ocazia să vorbim.

Totuşi nu-l mai văzusem pe Rob de când se terminaseră filmările. Nu ştiam unde e, dar nu voiam să cred că plecase fără să-şi ia la revedere. Toată lumea care participase la filmări se adunase acum într-unul din studiouri, la o mică petrecere improvizată pentru sărbătorirea videoclipului, şi tocmai el lipsea.

L-am căutat din nou cu privirea prin mulţime.

Hamish era puţin mai încolo, discutând cu un grup, Paul vorbea la telefon, şi în rest nu vedeam nicio altă figură cunoscută.

M-am dus la bar să-mi iau un pahar de ceva, orice. Unul din avantajele petrecerii adevărate era alcoolul adevărat.

Abia îmi găsisem într-un colţ un scaun pe care să mă aşez, când Bill a trecut legănându-se pe lângă mine, ţinând trei pahare într-un echilibru precar.

– Bill! l-am strigat.

M-a văzut şi s-a clătinat periculos într-o parte, vărsând puţin din conţinutul paharelor când s-a întors spre mine.

– Hei, aici erai. Acum am ajuns şi noi.

Trebuia să îmi imaginez că o să vină. Bill încerca să se apropie cât mai mult de stilul de viaţă de rock star, aşa că nu rata nicio ocazie de petrecere. Nu putea să lipsească de la petrecerea dată în cinstea propriului videoclip.

Tot în spiritul de celebritate-scăpată-de-sub-control, ştiu că a încercat să se şi drogheze de câteva ori. A fost de-a dreptul dezamăgit că nu a reuşit să devină dependent. Dar asta nu-l descurajase. Continua cu ambiţie să încerce orice îl făcea să pară cât mai decadent şi rebel posibil.

S-a aşezat lângă mine, arătându-se epuizat.

– Nu trebuia să duci paharele alea cuiva? l-am întrebat.

– Nu. Sunt pentru mine.

Corect, am uitat că şi băutul în exces e pe lista de activităţi esenţiale pentru un rock-star.

– Em! Am prins sfârşitul ultimei scene. Eşti genială, a zis Theo venind spre mine încântat.

Am zâmbit văzându-l aşa entuziasmat.

Probabil că Theo nu prinsese momentul de ciocnire, deloc „genială”, dintre capul meu şi portieră. Preferam să nu mă gândesc acum la asta.

– Pentru noi, a zis Theo ridicându-şi paharul de şampanie. Pentru primul nostru videoclip!

Am vrut să ciocnim, dar mai întâi a trebuit să-l aşteptăm pe Bill să aleagă între cele trei pahare pe care le avea. A durat ceva până s-a hotărât asupra celui mai plin. După ce a ciocnit cu noi, l-a dat pe gât dintr-o singură înghiţitură.

– Cred că mai avem de lucrat la imagine, a zis Bill privind meditativ paharul gol.

– În ce sens? am întrebat deşi îmi era frică de răspuns.

– Nu ştiu…să ieşim în evidenţă prin ceva…

Theo şi-a dat ochii peste cap şi m-a lămurit fără ocolişuri:

– Bill are o idee fixă, vrea să ne facem nişte costume asortate pentru concerte.

Bine că nu vrea să învăţăm şi o coregrafie în sincron.

– Era o idee, atât! s-a apărat Bill ofensat.

– Da, o să ieşim în evidenţă prin faptul că arătăm ca nişte tripleţi retardaţi, am spus.

Theo a râs, dar Bill a preferat să schimbe brusc subiectul:

– Când e gata clipul?

– N-am idee, i-a răspuns Theo.

Eu am dat din umeri.

– Trebuie să-l întrebăm pe Hamish cât durează montajul.

Ne-am uitat unii la alţii, luând din când în când câte o gură din pahare, fără nimic altceva de zis. Pentru o trupă aflată în pragul succesului, trebuie să recunosc că nu stăteam prea bine la capitolul „comunicare”.

– Nu l-aţi văzut pe Rob?

Când am întrebat asta mi-am dat seama că, orice aş face, tot ajung cu gândul la el. Îmi petrec efectiv tot timpul ori aşteptându-l pe Rob, ori holbându-mă la el, ori întrebându-mă unde e. Cam jalnic.

Theo mi-a aruncat o privire confuză, arătând că nu era la curent cu noutăţile. Cu doar câteva zile în urmă, Rob fusese un subiect interzis în conversaţiile cu mine iar acum eu eram cea care întreba de el . Îmi dădeam seama că, privită dinafară,  situaţia era cam debusolanta.

– Crezi că vine şi el? a spus Theo sceptic.

– A fost aici toată ziua, dar acum nu ştiu dacă a plecat sau…

Am lăsat fraza neterminată, pentru că tocmai l-am zărit pe Rob venind spre noi.

Din motive necunoscute, avea în mână o sticlă nedesfăcută de şampanie.

Ca să-mi manifest bucuria de a vedea că era încă aici, îmi venea să-i sar în întâmpinare cântând şi ţopăind. M-am obligat să mă abţin şi să-l aştept cuminte să se apropie.

– Tocmai vorbeam despre tine, l-a anunţat Bill direct.

Rob a ridicat o sprânceană.

Speram să nu ceară amănunte legate de asta.

– Serios? Ce vorbeaţi despre mine?

Bineînţeles că cerea amănunte.

Ca să nu-l las pe Bill să spună cine-ştie-ce, în sinceritatea lui inconştientă, am preferat să clarific eu :

– Nimic, doar ne întrebam cu toţii pe unde ai dispărut…

Din tonul meu nonşalant se putea deduce foarte evident: „eu mă întrebam pe unde ai dispărut pentru că ţi-am observat lipsa, nu ştiam unde ai plecat, vreau să ştiu mereu unde eşti, te rog nu mă mai lăsa singură” şi aşa mai departe.

Rob a zâmbit mulţumit, dovedindu-mi că înţelegea cel puţin una din implicaţiile nespuse ale cuvintelor mele.

– Am mituit un paznic, mi-a spus el ca şi cum asta era o explicaţie perfect logică şi justificabilă.

M-am uitat la el întrebător, neştiind dacă „mituirea unui paznic” nu era cumva un fel de cod secret pentru ceva.

Dar în loc să detalieze, Rob s-a adresat în mod neaşteptat lui Theo şi Bill:

– Pot să vi-o răpesc puţin pe Emily?

A zâmbit cu subînţeles.

Dacă nu-i răspunde nimeni în următoarele câteva secunde, o să fiu nevoită să strig : „Răpeşte-mă! Aduc eu banda adezivă!”.

Când l-am văzut pe Bill că deschide gura, am ştiu că n-o face pentru a-i da binecuvântarea lui Rob de a mă fura, ci pentru a spune, ca de obicei, ceva complet nepotrivit. Am avut dreptate.

– Deci să înţeleg că voi doi…sunteţi din nou…

L-aş fi călcat pe Bill pe picior dacă ar fi stat îndeajuns de aproape de mine.

Nu că n-aş fi vrut să aflu şi eu răspunsul la întrebarea asta, odată pentru totdeauna, dar era absurd să pretind în chiar acum o oficializare publică a faptului că eu şi Rob suntem, nu suntem, o să fim sau n-o să fim împreună.

– Suntem…? a repetat Rob neînţelegând, sau doar prefăcându-se că nu înţelege. Suntem ce?

Nu eram pregătită pentru continuare.

M-am ridicat de pe scaun, hotărâtă să-l împiedic pe Bill să mai spună ceva.

– Scuze, sunt răpită!  Vorbim mai târziu, pa!

Rob a râs de modul meu abrupt de a încheia conversaţia şi m-a condus spre ieşire. În timp ce ne îndepărtam l-am auzit pe Bill strigând tare în urma noastră:

– Distracţie plăcută!

M-am prefăcut că nu-l aud.

Haios Bill.

– Unde mergem? am întrebat.

Îl urmam pe Rob de-a lungul unui hol, iar acum zgomotul petrecerii devenise doar un murmur îndepărtat. Singurul lucru cert era că mergeam undeva în interiorul clădirii, pentru că ieşirea era în sensul opus  şi cu câteva etaje mai jos.

– Mergem să sărbătorim, a zis el misterios. Un after-party privat.

Nu mi-a mai dat alte detalii şi nici eu n-am mai insistat.

Părea foarte concentrat să-şi amintească pe unde trebuie s-o luăm. S-a oprit brusc şi a deschis o uşă. Am intrat amândoi, dar înăuntru era beznă.

Asta era planul? Să „sărbătorim” pe întuneric într-o debara?

Recunosc că sperasem la o locaţie ceva mai sofisticată, dar nici aici nu era chiar aşa de rău…

– Am uitat să-i spun să aprindă lumina,  a constatat Rob gânditor, vorbind mai mult pentru sine. Pe aici trebuie să fie o scară…

S-a auzit un fel de izbitură, urmată de un geamăt de durere.

– Ce-ai păţit? am întrebat speriată, pipăind în jur, oarbă ca un liliac.

– Am găsit scara, m-a anunţat el cu răsuflarea tăiată.

A orbecăit prin întuneric până mi-a găsit încheietura, apoi m-a ghidat încet după el, ţinându-mă de mână.

Când am început să urcăm treptele, deja mi se obişnuiseră ochii cu întunericul, aşa că am ajuns fără alte incidente sus. Dincolo de o altă uşă, pe care Rob a descuiat-o cu o cheie, era acoperişul clădirii.

Destinaţia misterioasă fusese dezvăluită.

Rob se uita la mine, aşteptând probabil să am o reacţie cu care să-i  arăt că apreciez eforturile de a mă aduce aici, dar eu eram prea copleşită ca să mă manifest.

M-am dus la marginea balustradei, închipuindu-mi că de acolo urma să văd o privelişte panoramică asupra Londrei.

În realitate nu vedeam decât ziduri.

Mi-am rotit privirea. Clădirea studiourilor nu era îndeajuns de înaltă, comparativ cu toate construcţiile din jurul ei, aşa că nu se vedea mare lucru de pe acoperiş.

– Hm. Îmi imaginam că e mai impresionant decât atât, a zis Rob venind lângă mine.

Ne uitam amândoi la cărămizile roşii ale clădirii de vizavi.

– Uite, se văd nişte luminiţe acolo, printre ziduri. Dacă te uiţi cu atenţie…, am încercat să-l consolez.

Degeaba. Rob părea cu adevărat dezamăgit, ca un copil care ajunge la Parcul de Distracţii, doar ca să afle că s-a închis.

– Lasă, hai să bem, am zis din dorinţa de a salva situaţia cu ajutorul şampaniei.

Rob s-a comformat şi a încercat să deschidă sticla.

Şi a tot încercat în următoarele câteva minute, trăgând de dop ca de ridichea uriaşă din poveste,dar din păcate fără să se apropie de vreun rezultat, bubuitor sau nu.

– Scuze…, a renunţat el într-un final, lăsând sticla pe jos descurajat.

Şi peste toate, exact atunci a început să plouă mărunt.

Rob a scos din gât un sunet de profundă frustrare şi s-a rezemat de grilaj.

– Nu te apleca prea tare, l-am avertizat. Nu merită să te sinucizi din cauza unei sticle care nu vrea să se deschidă.

A râs scurt şi şi-a trecut mâna prin păr.

I-aş fi spus că aveam în minte şi alte moduri de sărbătorire, fără să fie nevoie de şampanie sau privelişte, dar am preferat să le ţin pentru mine.

În schimb, m-am apropiat  şi am zis pe un ton convingător:

– Mie chiar îmi place aici.

Ce-i drept, mie mi-ar fi plăcut şi în casa scărilor fără lumină, pe care o crezusem iniţial a fi o debara, aşa că nu se putea spune că am standarde foarte înalte în materie de locaţii.

Rob a ridicat sprâncenele şi s-a uitat la mine neîncrezător.

M-am apropiat şi mai mult.

Voiam să-l fac să înţeleagă, preferabil fără s-o spun cu voce tare, că nu contau deloc micile ghinioane care puneau piedici planului de ansamblu.

El s-a încruntat, contrariat dintr-o dată de ceva, a întins mâna şi mi-a mângâiat fruntea. Eram convinsă că o să urmeze o declaraţie şoptită, cu tentă insinuantă, dar el a spus doar:

– Ai un cucui.

Ah. Portiera aia idioată. Trebuia să îmi imaginez că o să îmi lase un semn.

– Ştiu…, am spus râzând de propria mea prostie.

– Te doare? a întrebat îngrijorat, atingând pielea inflamată.

– Nu chiar.

Credeam că momentul cu potenţial romantic trecuse şi se pierduse pentru totdeauna, având în vedere că Rob tocmai descoperise că aveam ditamai cucuiul umflat în frunte. Asta nu îmi creiona o imagine prea atrăgătoare.

Totuşi, degetul arătător a coborât încet de pe fruntea mea şi a ajuns pe buze. Mi le-a trasat cu atenţie, de câteva ori, de parcă voia să le memoreze perfect conturul.

Aşteptam.

M-am uitat la Rob nerăbdătoare, dar el nu părea să se grăbească deloc. Dădea impresia că vrea să continue aşa la nesfârşit,  fascinat în mod inexplicabil de buzele mele.

Devenisem vag conştientă că burniţa enervantă care-mi uda părul şi faţa, se transformase deja în picături mari de ploaie. Ce urmează? Grindină?

– Rob?

Când m-a auzit spunându-i numele, s-a oprit din ce făcea, ca şi cum s-ar fi trezit brusc la realitate.

Nu ăsta era rezultatul pe care îl urmăream, dar măcar îi atrăsesem atenţia.

A oftat.

– Vrei să mergem, nu? a presupus el uitându-se în sus, la norii negri de deasupra noastră.

– Nu. Vreau altceva, am spus cu o îndrăzneală cu care m-am surprins singură.

Si cu siguranţă l-a surprins şi pe Rob.

M-a privit fără să răspundă,  luat parcă pe nepregătite.

Ok, poate că mă comportam un pic cam atipic mie. Oricum, Rob era inexplicabil de şocat de direcţia pe care o luau evenimentele, pentru cineva care tocmai plănuise o răpire pe un acoperiş, mituise un paznic şi furase o sticlă de şampanie. Cum altfel se aşteptase să decurgă lucrurile?

I-am mai dat un indiciu:

– O să încerc să nu mă feresc…

În sfârşit, şi-a dat seama că făceam referire la sărutul de la filmări.

Revelaţia i-a luminat vizibil faţa şi n-a mai avut nevoie de altă invitaţie.

A respirat adânc şi s-a aplecat spre mine.

Mi-a apăsat buzele, la început blând, apoi adăugând presiune treptat, până când a devenit atât de intens încât am rămas amândoi fără aer.

Am încercat sa fiu cât mai prezentă. Fără flash-backuri de data asta. Doar momentul ăsta.

Dar Rob s-a oprit, ceea ce era chiar mai deranjant decât lipsa aerului.

– Hai să continuăm înăuntru, a zis mângâindu-mi părul ud.

Am aprobat ideea zâmbind.

Cred că acum puteam să spunem că suntem.

Chiar înainte sa plecăm de pe acoperiş,  când Rob mi-a dat drumul şi s-a aplecat să ia sticla, dopul a sărit zgomotos din proprie iniţiativă.

Jumătate din şampanie s-a vărsat pe jos.

53 răspunsuri to “Capitolul 28 – Private After-Party”

  1. […] Capitolul 28 – Private After-Party […]

    • vercov said

      Recent am devenit fana Twilight si in urma cu 3 zile am descoperit aceasta istorie care sincer m-a captivat. Abia astept continuarea… Felicitari esti o scriitoare foarte talentata!!! Succese in continuare.

      • Eve said

        Buna. Bine ai venit in randul fanilor Twilight!
        Ma bucur mult ca ai gasit ficul si ti-a placut.Astept parerile tale in continuare 🙂

  2. annabellalove said

    ti-am spus, dar iti spun si in mod public ca mi-a placut foarte mult atitudinea rockstar a lui Bill, faptul ca nu te-ai pierdut in amanunte, si noua atitudine, mai sigura pe ea, a lui Emily
    great job, ca de obicei :X
    abia astept urmatorul capitol :X

    • Eve said

      Deci de obicei ma pierd in amanunte? Credeam ca dimpotriva, ar trebui sa adaug amanunte/descrieri pentru un text mai dens.
      Oricum, e bine de stiut. Mersi! Spor la scris si tie.

  3. angelany2010 said

    e frumos ca de obicei

  4. Dienutza said

    Vai…:X

    Am avut asa niste fluturasi in burtica atunci cand a sarutat-o…:X:X:X A fost…capitolul meu preferat de pana acum:X:X:X

    Esti geniala, Eve, si te iubim:X:X

    Pupici:*:*

    Dienutza

    • Eve said

      Wow, „capitolul preferat”.Ma bucur ca ti-a placut asa mult!
      Multumesc!

  5. Amalia said

    superb! 😀

  6. Cristina said

    superb! ne-am dori capitole mai lungi 🙂

  7. just mee said

    frumos momentul dintre emily si rob pe acoperis :X

    bravo!

  8. Simo said

    Hey!:))
    Genial!!!! corectez: in e-mail am scris pt a 27-a oara, de fapt era a 28-a (nu mai am oja, dar inca mia am unghiile lungi- am ce roade pana la urmatorul capitol:)) )
    Wow!!! „suntem” cred ca toata lumea astepta asta:X:X:X
    Apropo- imi place Emily cea indrazneata:D
    tine-o tot asa!!!

    • Eve said

      Hey Simo!
      Cred ca iti sunt datoare cu o oja daca iti tot strici manichiura din cauza mea :))

      • Simo said

        de obicei ma enerveaza sa-mi dau unghiile cu oja:)) „ma descurc prea bine” ca sa-mi iasa ceva bun…asa ca la fac doar cand e nevoie si da, e „vina” ta ca scrii un fic atat de bun care ma face nerabdatoare sa citesc capitolul urmator:))
        weekend placut si spor la scris!

  9. Zoey said

    God, Eve! Stiu ca ti s-a mai spus, dar esti de-a dreptul geniala! Chiar ar trebui sa-ti publici o carte. Ai talent cu carul >:D<!
    Anyway, abia astept urmatorul capitol!!!

  10. bychriss said

    Faza cu cucuiul e geniala!!!! =)) nu mai pot de ras.
    Mi s-a imtamplat si mie ceva asemanator gen : Iesisem cu un tip si cand ne intorceam acasa era frig si eu dardaiam. El incercand sa fie dragut, a inceput sa ma frece pe spate sa ma incalzesc. Dar geaca mea era larga si nu simteam mare lucru asa ca i-am zis „Ce faci? Imi incalzesti geaca??”… Ce pot sa spun? Stiu sa stric momente. 😀
    Un capitol f frumos… ca toate celelalte de altfel:X.
    Iti spun eu ca tu o sa devii faimoasa ;)) scrii prea bine:X
    Pupiicii!!!

    • Eve said

      Haios momentul tau cu geaca :)) Nu cred ca l-ai stricat, dimpotriva, asta l-a facut memorabil. Altfel probabil ca l-ai fi uitat…

  11. bella said

    mi-a placut, mai ales faptul ca emily e acum ceva mai sigura pe ea, era si vremea! mi-a placut mult faza cu scara :)))) scrii foarte bine si acum ma astept la un capitol plin de chestii super amuzante. De abia astept, good job, keep going!! :*

  12. nightmare277 said

    Super capitolul! Super atitudinea lui Em si super ghinioanele! Te fac sa vezi ce e de fapt important in viata. Am avut senzatia ca faci mishto de clisee… Daca asta era intentia, ti-a iesit din plin. :))

    Ador ficul asta! 😄

    Vine si banner-ul acusi, momentan e in lucru. Am fost super(ce naiba am cu cuvantul asta?!?) ocupata saptamana asta. 😦

    Imi lipseste Eve’s si ma intrebam daca nu ai putea sa ma faci si pe mine cu o invitatie? 😀

    Sa ai o saptamana asa cum iti doresti. Te pup.

    • Tot eu sunt. Am reusit sa termin intr-un final banner-ul. Sper sa iti placa. 😄

      Il gasesti aici.

      • Eve said

        Wow, chiar l-ai facut! Eu credeam ca glumesti:))
        E super! Trebuie sa vad unde il pun. Mersi mult!
        Blogul Eve’s e in „renovare” momentan.Dar revin.Cred.
        Mersi inca o data >:D<

  13. Deedee said

    e dragut capitolul. parca l-ai publicat mai repede, sau mi s-a parut mie?:D

    • Eve said

      Da, chiar l-am scris mai repede. Foarte ciudat, stiu…:))

  14. Anna said

    L-am devorat! La propriu! Si am ras, desi ma asteptam sa se intample asa:
    „Chiar înainte sa plecăm de pe acoperiş, când Rob mi-a dat drumul şi s-a aplecat să ia sticla, dopul a sărit zgomotos din proprie iniţiativă.

    Jumătate din şampanie s-a vărsat pe jos.”

    Emily m-a surprins placut. Dintr-o data nu se mai pierde in detalii, cuvinte, nesiguranta…Este un rock-star sigura pe ea.
    Good job! Astept continuarea.

    • Eve said

      :))A fost asa previzibila faza cu sampania? Mie mi-a venit ideea in ultimul moment. Initial capitolul se termina cu „suntem”.
      Multumesc pentru aprecieri!

      • Anna said

        Nu ma asteptam neaparat ca se va deschide sampania cand vor pleca ei. Ma asteptam la faptul ca dopul va sari cand se vor astepta mai putin.
        Iar Krisz a spus ceva care mie mi-a scapat la prima vedere (citire). Faptul ca dopul sticlei a sarit cand cei doi au acceptat sa redevina un cuplu parca subliniaza fericirea si ideea ca in acel moment chiar au ceva de sarbatorit.

  15. Krisz said

    “Chiar înainte sa plecăm de pe acoperiş, când Rob mi-a dat drumul şi s-a aplecat să ia sticla, dopul a sărit zgomotos din proprie iniţiativă.

    Jumătate din şampanie s-a vărsat pe jos.”

    Voi începe și eu cu această ultimă parte ca și Anna, deoarece mi s-a părut esențială. Am avut senzația când am citit că Universul s-a bucurat de apropierea lor, și șampania s-a desfăcut în semn de bucurie și în cinstea împăcării lor.
    Mi-a plăcut mult de siguranța de sine dovedită de Emily aici. Dacă va continua pe făgașul acesta, în curând va fi capabilă să înfrunte orice obstacol, să se lupte cu oricine se interpune în calea fericirii lor. Și m-a bucurat inițiativa ei, de a-i arăta că îl dorește, că vrea să o sărute. Adevărul este că bărbații, oricât de duri și puternici se cred, fără imboldul unei femei sunt praf. :))
    Prezența lui Bill și Theo m-a înveselit teribil. Sunt tare comici și adaugă sare și piper poveștii. M-aș bucura să am și eu așa prieteni, sincer.
    Ultima parte, deși inițial nu a ieșit pe placul lui Rob, a conturat o întâlnire frumoasă, organizată cu bune intenții. Din păcate nu a fost ca o scenă dintr-o poveste, dar tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult, nota realistă acordată. Pentru că în viața reală nu toate se sincronizează, nu zboară porumbeii când vrei tu, sau se aprind nu știu ce luminițe, ori muzică deosebită, dar important e ca cei care au o întâlnire să se bucure cu adevărat de prezența celuilalt, fără să aibă nevoie de alte artificii insignificante. Să conteze doar ei. Asta e tot ce trebuie ca să fie perfect.

    abia aștept să citesc continuarea, pupici!

    • Eve said

      E asa o placere sa citesc comentariile de la tine, Krisz >:D<
      Mi-ai facut ziua mai frumoasa!

      • Krisz said

        Nu se compara cu bucuria pe care mi-o oferi tu atunci cand citesc ce scrii :*

  16. http://almostwriter.wordpress.com/2010/10/14/alte-lepse/
    ai o leapsa de la mine:)

    • Eve said

      Multumesc mult:) Am postat-o.

  17. BibbyEllen said

    Perfect capitol! :X Practic, Rob şi Emily o răpeau pe…Emily :)) Ea voia asta mai mult decât el, pare-mi-se. În orice caz, e deosebit rău capitolul!
    De-abea am văzut bannerul pe care cititoarea ta ţi l-a pregătit (am intrat pe blogul ei *psychofreak* curioasă fiind ca de obicei, nu vă supăraţi…) Iar pe imagine scria mare şi frumos: „Autoironia lui Emily provoacă dependenţă.” Păi cam asta e. Caracterul lui Emily e totul care face fiecare capitol special :X
    Baftă în continuare cu scrisul! :*

  18. mulishhh said

    am citit toate 28 de capitole intr-o zi…de fapt,in jumatate de zi…foarte tare! 😡
    scrii foarte misto…vreau sa citesc alte capitole! 😛 :X

    • Eve said

      Wow, esti rapida:))
      Ma bucur ca ti-au placut si sper sa iti pastrezi parerea si in continuare>:D<

  19. Catalina said

    Daca nu se ia initiativa , atunci Emily o face ! Toata agitatia cu petrecerea si filmarile se pare ca au un final fericit . Chiar daca nu s-a intamplat ca la carte , se pare ca mai frumos este asa . Nu a fost nimic specific : ” …si toate au mers ca pe roate” , asta arata originalitatea pe care o depui in acest fanfic , pe langa multe alte calitati . De exemplu talentul aflat in cantitatea cea mai mare , amestecat foarte bine cu descrieri si detalii la locul lor , amuzante . Personajele sunt foarte complexe , fiecare avandu-si esenta in acest fanfic . Felicitari pentru felul in care scrii , pentru talentul pe care il ai !

    Hugs >:D<
    Cata

    • Eve said

      Sunt flatata. Pacat ca n-am aici smileyface-ul ala care roseste.Era potrivit.
      Hugs back >:D<

  20. Cathy said

    modul de rapire al lui Robert ma face sa vreau si eu sa fiu rapita:)) ei chiar au ajuns la partea asta in care stiu ceea ce vor si nici unul dintre ei nu neaga asta. Sper ca realitatea asta dintre cei doi va continua..nu as vrea ca acum ca au parasit acoperisul toata magia dintre ei sa dispara si sa apara vreo intorsatura, nu ar fi corect. E momentul lor de bucurie, si poate, inca odata, momentul lui Emily sa fie posedata:

    mi-a facut mare placere toata lectura aceasta. autoirionia lui Emily chiar creaza dependenta :))
    nu mai e nevoie sa spun ca astept continuarea, se intelege de la sine.
    Multa inspiratie!

    • Eve said

      Am retinut: fara intorsaturi de situatie pentru moment.
      Multumesc pentru urare, am nevoie:)

  21. aş vrea să citesc o carte scrisă de tine… ciudat că mă gândesc la asta acum, dar ar fi cu adevărat interesantă… revenind la capitol… ,,împreună” at last… categoric mă întreb ce va urma… mereu mi se întâmplă… multe ficuri îmi plac.. dar extrem de puţine mă fascinează sau mă fac să vreau mai mult şi mai mult… bine a zis Meyer ,,e ca un drog” … şti, ar trebui să aşezi undeva o pancardă cu „Atenţie, crează dependeţă!”
    şi deşi voi continua probabil să fiu ,,eu” şi voi întârzia -sper că nu şi de data asta- , de abia aştept capitolul 29… -.O

    • Eve said

      Mersi mult! Te astept sa revii sa citesti continuarea, dar si eu am problema cu „intarziatul” scrisului:))

  22. deyna said

    uau super dar totusi parca emily a trecut cam usor peste ce i.a facut rob,nu?nu i-a cerut nici o explicatie nu stie ce s-a intamplat cu asalya¨{parca asa o chema},,,,oricum ma bucur ca sunt impreuna din nou….

    • Eve said

      Ai dreptate. Poate ca Emily e cam distrasa de situatia actuala, dar in mod inevitabil o sa ajunga si la subiectele spinoase de care spui tu. Nu scapa Rob asa usor…

  23. mulishhh said

    cand apare 29????

    • vercov said

      da da chiar cind apare 29??? am devenit dependenta verific in fiece zi daca nu a aparut inca 🙂 ai mila eve :*

      • Eve said

        :)) Ma faceti sa ma simt vinovata.
        O sa incerc sa-l scriu pana vineri. Asta e planul.
        Sper doar sa fiu cat mai curand intr-o dispozitie care sa-mi dea idei…
        Multumesc mult pentru interes! Nu e nevoie sa revii zilnic, anunt noile capitole pe FB, Twitter si StiriTwilight.

      • vercov said

        Scuze nu am vrut sa te supar, doar ca intr-adevar creaza dependenta. Stiu ca se anunta pe FB si Stiri dar crede-ma verific tot chiar a devenit „marca de heroina” Never thing :)))

      • Eve said

        Nici vorba de suparare:)) Sunt mai mult decat bucuroasa ca vizitezi blogul asa de des. Ma gandeam doar sa nu fii dezamagita de fiecare data cand revii si vezi ca nu e nimic nou…

  24. Deedee said

    Ahh si cam pe cand capitolul urmator? Ma macina curiozitatea!

  25. Deedee said

    scz…nu am vazut comm-ul anterior. maine e vineri deci revin curand!

  26. twi said

    tocmai mi-am dat seama ca stam cu totii cu dintii la gard de un an si. mult succes in continuare. si… inspiratie mai multa. sau chef?

    • Eve said

      Ambele…

      • twi said

        :))

  27. Deny said

    He hee, cred ca e unul din capitolele mele preferate. 😀
    S-au impacat, sa inteleg.. sau e doar o distractie de moment pentru el? :>
    Oricum, e supeeeer!
    Bill e cel mai tare. :))

    Genial. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: