Never Think

fic by Eve

Capitolul 27 – All Yours

La început, mi s-a părut ok noua idee, pentru că regizorul drăguţ (trebuie să mă obişnuiesc să-i spun Hamish) mi-o prezentase într-o lumină pozitivă. Nu ştiam încă ce mă aştepta.

Of, dulce ignoranţă…

Nu mă trezisem pe deplin când am ajuns la studiouri de dimineaţă şi e posibil chiar să fi aţipit un pic în timp ce eram la garderobă.

Iar acum regizorul mă luase deoparte să-mi spună ce aveam de făcut astăzi.

Mie mi-era somn, singurul expresor de cafea nu funcţiona din motive necunoscute, aşa că nu puteam să mă concentrez şi îmi era extrem de greu să urmăresc ce mi se explica.

Îmi dădeam seama că era vorba despre o schimbare de plan sau ceva de genul ăsta. Oricum, părea important, aşa că mă străduiam din răsputeri să fiu atentă şi să nu adorm.

– Deci Anonimul o să fie înlocuit de o cameră care te filmează pe tine din perspectiva lui.

Mi-am deschis ochii cât am putut de larg, ca să-i împiedic să se închidă. Probabil că Hamish a interpretat asta drept un semn de surprindere, pentru că a spus repede:

– Nu e mare lucru. Tu o să fii în prim-plan şi o să te uiţi direct spre cameră, ca şi cum l-ai vedea pe Anonim în faţa ta. În felul ăsta îi sugerăm prezenţa fără ca el să fie efectiv prezent, înţelegi?

Am dat din cap. Înţelesesem în linii mari, dar nu ştiam încă dacă schimbarea asta este bună sau nu. Nu-mi plăcea partea cu „prim-planul” şi nici faptul că va trebui să mă prefac că văd pe cineva care nu e acolo.

După ce că e Anonim, acum a devenit şi invizibil?

– E mai bine aşa, crede-mă, m-a asigurat regizorul simţindu-mi nesiguranţa.

– Dar de ce? am întrebat, mai mult pentru a crea impresia că particip la conversaţie, decât pentru că aş fi pus la îndoială motivele care duseseră la modificările din scenariu.

– Pentru că e un truc cinematografic ingenios, a zis Hamish răbdător. O să avem nişte cadre mai interesante, mesajul videoclipului o să fie sugerat mai subtil…

– Şi pentru că Anonimul n-a venit, a zis Rob trecând pe lângă noi fără să se oprească.

– Mda…şi asta, a râs regizorul.

M-a cutremurat un şoc electric, de parcă mi-aş fi băgat degetele în priză. Nu că mi-aş fi băgat vreodată degetele în priză ca să ştiu exact cum e, dar oricum a fost o senzaţie îndeajuns de electrizantă încât să mă trezească de-a binelea.

– A venit! am zis bucuroasă, urmărindu-l cu privirea pe Rob.

Se ducea să îşi ia o cafea.

– Nu…tocmai ne-a anunţat că nu mai poate să ajungă, m-a contrazis regizorul. Dar o să ne descurcăm foarte bine fără el.

Credea că mă refer la Anonim.

Dă-l încolo de Anonim. Cui îi pasă de el? Nu degeaba i se spune „anonim”.

Rob a venit, am reformulat. Ce caută aici?

A sunat mai dur decât intenţionam, ca şi cum m-ar fi deranjat să-l ştiu pe Rob aici. De fapt simţeam exact opusul. Mă bucuram. Nici nu conta motivul pentru care venise, atâta timp cât venise. Speram totuşi, în secret, că motivul eram eu.

– Chiar. Nu ştiu, a zis Hamish gânditor. Robert! l-a strigat.

Rob era încă în fata expresorului, încercând să-şi umple cana de cafea. Zguduia aparatul, îi apasă butoanele, dar tot nu reuşea să-l facă să funcţioneze.

Probabil că ar fi trebuit să-i spună cineva că e stricat.

S-a întors spre noi când şi-a auzit numele.

– Ştii că nu ai de filmat azi, nu? i-a strigat regizorul de la distanţă.

– Da, a răspuns Rob dând din umeri nepăsător.

După care şi-a concentrat din nou atenţia pe expresorul de cafea necooperant.

Hamish a părut să se mulţumească cu răspunsul ăsta, pentru că a revenit la subiectul presant al filmărilor:

– Deci, începem cu scena petrecerii, apoi cea din maşină, mi-a zis el. Astăzi nu mai plecăm în locaţie, filmăm totul aici.

Mi-a expus pe larg programul, în timp ce eu mă uitam din când în când cu coada ochiului spre zona de conflict dintre Rob şi expresorul inamic. Niciunul din ei nu voia să cedeze. Mi se părea tare haios. Aşteptam să-l văd pe Rob ori enervându-se, ori dându-se bătut.

Cred totuşi că aş fi preferat să-l văd enervându-se.

La un moment dat, o tipă s-a apropiat de el. Se arata dornică să-l ajute. Am încercat s-o alung prin puterea minţii, dar n-am reuşit. Rob a ascultat-o, şi-a lăsat cana pe masă şi apoi s-a îndepărtat, renunţând.

1-0 pentru Expresor.

Ah, tipa aia a stricat toată distracţia.

– Putem să începem? m-a întrebat regizorul captându-mi atenţia din nou. Eşti gata?

Ce?

Deja?

Nu pot chiar acum. E prea brusc. Am nevoie de câteva minute de trezire şi acomodare, plus încă vreo câteva ore de holbat la Rob şi visat cu ochii deschişi.

– Da, sigur! am minţit.

– O să te descurci minunat, a încheiat el in stilul lui optimist.

M-am gândit să-i spun că nu mă ajutau deloc laudele astea cu scop încurajator. Nu făceau decât să-mi întărească teama că n-o să mă ridic la nivelul aşteptărilor.

– Toţi figuranţii sunt rugaţi să vină pe platou.

Abia când l-am auzit pe Hamish prin portavoce, mi-am dat seama: scena petrecerii presupunea mai multe personaje pe lângă mine şi Anonimul invizibil. Multe personaje.

Cum de nu mă gândisem la asta?

Uitasem cu totul de figuranţi şi nu mă încânta deloc ideea unui alt grup de oameni, înafară de echipa de filmare şi aşa numeroasă, care să devină martorii încercărilor mele nereuşite de actorie.

Iar când s-au adunat cu toţii în decorul improvizat, tropăind că o turmă de bizoni nebuni, am văzut că erau cu adevărat îngrijorător de mulţi.

Am rămas şocată pe marginea platoului, uitându-mă cum regizorul se chinuia să-i organizeze cumva.

Mă simţeam din ce în ce mai rău.

– Ţi-am adus o Cola.

În dreapta mea venise Rob, întinzându-mi zâmbitor o doză.

M-am uitat la el speriată. Simţeam nevoia să mă prăbuşesc pe podea, să-i îmbrăţişez adidaşii şi să urlu: „ia-mă de aici!”.

Am făcut asta doar în imaginaţia mea.

În realitate, pus în fata lipsei mele de reacţie, Rob a desfăcut liniştit doza de Cola, i-a pus paiul înăuntru şi mi-a mai întins-o o dată.

De data asta am luat-o.

– Am vrut să-ţi iau cafea dar n-am reuşit, m-a anunţat el.

Deci vitejeasca lui luptă cu expresorul cel rău fusese dată pentru mine?

Ce drăguţ.

Am o luat o gură de cola ca să îmi adun energia necesară articularii cuvintelor.

– Nu trebuia, am murmurat răguşită.

– Eşti bine? m-a întrebat Rob alarmat probabil de vocea mea groasă de babuin.

Dacă îi spuneam că mi-era frică, păream cam idioată. Dacă îi spuneam că am fobie de mulţimi, păream de-a dreptul dereglată psihic. Iar dacă îi spuneam că n-am idee ce trebuie să fac în scena următoare, probabil că l-ar fi chemat pe Hamish să îmi mai explice încă o dată. Lucru care ar fi fost complet inutil.

Pur şi simplu n-o să pot să vorbesc cu camera. O să simt ca o ţăcănită, ca şi cum conversez cu un prieten imaginar.

– Emily! m-a strigat regizorul.

Aproape am înghiţit paiul.

Rob mi-a observat tresărirea.

– Vine imediat! a strigat el în locul meu.

M-a luat de umeri şi m-a întors spre el, cu spatele la toţi ceilalţi, ascunzându-mă de privirile curioase.

– Ai făcut asta şi ieri, de ce îţi faci griji? m-a întrebat încruntat.

„Îţi faci griji” era un fel frumos de a spune „ai un atac de panică”.

Nu făcusem chiar acelaşi lucru ieri…Şi oricum căderile nervoase nu au nevoie de un motiv. Sunt lipsite de logică.

– Nu ai de ce, a insistat el. Ştii asta, nu?

Mă ţinea încă strâns de umeri. Mi-a trecut prin minte că ar putea să înceapă să mă zguduie şi pe mine ca pe expresor, ca să mă facă să-mi revin.

– Spune ceva, m-a rugat.

N-am putut să-i răspund nici de data asta.

Se vedea ca starea mea începea să-l sperie. Probabil singura metodă de a mă scoate din ea, ar fi fost o găleată de apă turnată în cap.

– Vrei un calmant? m-a întrebat încet.

Sau asta.

Să mă drogheze. Preferabil, comparativ cu găleata de apă la care mă gândisem.

Am aprobat cu hotărâre din cap, el a scotocit prin buzunar şi mi-a întins o pastilă salvatoare. Am luat-o din mâna lui cu atenţie, să nu cumva să mă vadă cineva, şi am înghiţit-o cu Cola. Avea gust de portocale.

– Te simţi mai bine?

– Da. Mersi, am zis respirând adânc.

Şi chiar mă simţeam mai bine.

– Oricând. De asta sunt aici, a răspuns Rob părând mulţumit de sine.

– De asta? Pentru că te aşteptai să am nevoie de suport moral? i-am spus cu o urmă de acuzare.

Şi-a luat mâinile de pe umerii mei şi a zâmbit vinovat. Genul de zâmbet vinovat perfect pentru videoclipul cu acelaşi nume. Păcat că nu-l filma nimeni.

– Nu. De fapt eram mai îngrijorat din cauza Anonimului, decât de altceva, a răspuns Rob vag.

– Erai îngrijorat că el o să aibă nevoie de suport moral?

Voiam să-l aud recunoscând că ar fi fost gelos pe Anonim, dacă acesta ar fi venit. Avusesem parte şi ieri de o conversaţie asemănătoare, dar ştiam că n-o să primesc declaraţia geloziei prea curând. Puteam doar să visez.

Rob a râs, fără să mai spună altceva. Aşa cum mă aşteptam, nu intenţiona să dezvolte subiectul.

– Dar ai venit pregătit cu calmante, te aşteptai să am nevoie, l-am bănuit din nou.

N-ar fi trebuit să fiu atât de ofensiva. Îi eram recunoscătoare dar nu ştiam s-o arăt prea bine, aşa că preferam să continui să-l atac.

– Nu. Le ţineam pentru mine, s-a apărat el imediat. Şi nu sunt calmante, de fapt sunt pastile de vitamina C. Dar au efect placebo.

Am clipit, neştiind dacă glumeşte sau nu.

– Rob…Nu au cum să aibă efect placebo dacă ştii că nu sunt calmante. Ideea de bază e să nu ştii! Şi acum n-o să mai aibă efect nici asupra mea, pentru că mi-ai spus, am oftat descurajată.

– Ba cred că a avut efect. Ai spus că te simţi mai bine, mi-a amintit el.

Da, aşa am spus…şi cel puţin mă făcuse să vorbesc.

Mai eficient decât vreun discurs motivaţional în stilul cărţilor self-help.

– Robert, las-o pe Emily să vină pe platou! a răsunat în megafon vocea regizorului. Nu-mi da programul peste cap…Nu şi azi…din nou.

O spusese pe un ton de glumă, dar era evident că vorbea serios în privinţa programului.

Se făcuse mult prea linişte în spatele meu. Îmi dădeam seama că îi făceam pe toţi să aştepte şi acum probabil ne priveau pe mine şi pe Rob, întrebându-se ce avem atât de important de discutat încât nu putea să fie amânat până la pauză.

Am dat pe gât restul de Cola şi m-am grăbit să arunc cutia.

– Ok…mă duc, l-am anunţat pe Rob cu tonul cuiva care se duce să moară.
.
– Nu te duci departe, m-a liniştit el. Dacă ai nevoie de ceva, sunt aici.

– Ceva gen calmante false?

A zâmbit şi m-a tras mai aproape de el ca să-mi şoptească:

– Orice. Sunt doar al tău.

27 răspunsuri to “Capitolul 27 – All Yours”

  1. Gabriela said

    :-bd

  2. annabellalove said

    Ah, excellet job, Ca de obicei 😀
    O ador:X
    a iesit super funny. Imi aduce aminte de mine in diminetile gand dam vreun test la prima ora :))

  3. Dienutza said

    A zâmbit şi m-a tras mai aproape de el ca să-mi şoptească:

    – Orice. Sunt doar al tău.

    Wow. Asta a fost ataaaat de tare:X:X
    Asteptam cu nerabdare urmatorul capitol, cat ami repede please :X:X

    Pupici,

    Dienutza

  4. Simo said

    Genial pentru a 27-a oara:) sper s-o spun si a 100-a oara:D
    o singura critica totusi- mult prea scurt!
    replica de final m-a facut sa vreau mai mult si sa-mi rod oja de pe unghii pana apare urmatorul capitol.
    Bravo! tine-o tot asa!

    • Eve said

      Iar din partea ta, comment foarte dragut pentru a27a oara. Multumesc >:D<

  5. Deedee said

    in sfarsiiit:)) Doamne mi s-a parut o eternitate!
    :X ma pun sa citesc:P

  6. Deedee said

    foarte tare intr-adevar dar zăăău prea scurt!

    replica face totul:P!

  7. angelany2010 said

    super Eve este foarte amuzant si dragut tine-o tot asa!

  8. dulceatza amara:)) said

    super tare capitolul…
    am ras de m-a durut burta :))

    • Eve said

      :)) Mersi mult

  9. funny=))

  10. Zoey said

    A fost scurt, dar incredibil de tare! Eve, esti geniala!

    „A zâmbit şi m-a tras mai aproape de el ca să-mi şoptească:

    – Orice. Sunt doar al tău.”

    Replica asta m-a dat pe spate! Nici nu puteai incheia mai bine acest capitol!

    Abia astept sa vad ce se mai intampla!

  11. Krisz said

    Emily e .. Emily. Dulce şi aeriană. Imposibil să nu fie plăcută de cineva, în modul inocent şi totuşi complicat în care vede lucrurile. Chiar orice detaliu insignificant în ochii ei prinde amploare.
    Un capitol lipsit de multă acţiune, dar care este înlocuită cu succes de apropierea celor doi, de discuţiile lejere, de replicile naturale, dar totuşi pline de subînţeles.
    Cum am mai spus, Rob e acolo pentru ea, pregătit oricând să îi ofere o mână de ajutor indiferent de circumstanţa în care Emily are nevoie de asta. Cu siguranţă însă, cel mai important suport o reprezintă prezenţa sa, faptul că arată că îi pasă, că e lângă ea.
    Sunt tare curioasă ce se va întâmpla după ce se termină filmările, şi dacă se vor revedea.
    Un capitol profund şi care m-a făcut să visez..

    hugs!

    • Krisz said

      am uitat să îmi exprim uimirea si bucuria de când mi-am văzut povestea în lista ta de recomandări. nu ştiu dacă povestea mea merită citită, dar mă face foarte fericită faptul că tu ai considerat asta. mulţumesc frumos!

    • Eve said

      Bineinteles ca merita. Iti apreciez mult toate scrierile 🙂
      Multumesc pentru comment! Nu stiu ce m-as face fara analizele tale la fiecare capitol. Imi ofera o perspectiva de ansamblu foarte utila.

  12. Beky said

    Oau ! Ce frumos ai incheiat capitolul ..Cred k e replica mea preferata din tot ficul ….Si Emily este atat de …cu capul in nori .Ador ficul asta ! E foarte tare ! Sper sa postezi cat mai curand . Spor la scris :*:*

  13. Adelush said

    ‘Orice. Sunt doar al tau!”
    FOarte profund:x
    Bvo=D>

  14. simina said

    deci…. uau. replica de la final sa fie pasul catre reluarea relatiei lor „in mod oficial”,nu doar in mintea fiecaruia? abia astept urmatorul capitol!!! care,trebuie sa recunosc, mi-ar placea la nebunie sa fie mai lung si mai plin de actiune:) oricum va fi il voi citi incantata!te pup

    • Eve said

      Era si timpul sa se reia relatia. Nu stiu cat de „oficial” o sa fie pentru inceput, dar oricum e clara directia:D
      Multumesc ca citesti! Ma straduiesc sa grabesc actiunea, dar am mereu tendinta sa ma pierd in amanunte.

  15. nightmare277 said

    Cred ca ceva nu e in regula aici… Ar trebui existe undeva un avertisment care sa-i salveze pe bietii nou-veniti de la o soarta cruda (eu una sunt pierduta pe veci!) Scrie undeva mare:
    „Autoironia lui Emily provoaca dependenta!” Daca vrei iti fac un banner. 😀

    Super capitolul. Super finalul. Si daca as fi avut inca 5 pagini scrise in continuare, tot aici l-as fi incheiat. 🙂

    Pe cand nextu’? ;;)

    Spor la scris. 🙂

    • Eve said

      M-a speriat inceputul comentariului tau…ma pregateam pentru ce-i mai rau:))
      Mersi mult. Ma bucur ca apreciezi autoironia. O sa incerc sa ma grabesc cu urmatorul capitol.
      Astept banner :))

  16. just mee said

    o daaa cat imi place finalul :X:X:

    as vrea si eu niste pareri la cartea „resemnare” . . . 🙂 pentru c avreau sa devin scriitoare si vreau sa stiu daca sunt facuta pentru asa ceva http://written-by-irina.blogspot.com/ …te astept >:d

    • Eve said

      Hey. Sper ca era corecta adresa de e-mail pe care ai trecut-o cand ai comentat, pentru ca ti-am trimis un mail lung cu parerile mele:)

      • just mee said

        e corecta, am citit iti voi rasp :*

  17. Cathy said

    Rob e genul de baiat care tinde spre perfectiune, iar Em genul de persoana stangace care atrage atentia total involuntar, doua persoane total diferite , doua extremitati, iar cu toate astea se potrivesc atat de bine. Relatia lor evolueaza, intr-un ritm lent, dar sunt pe drumul cel bun:D
    „Orice. Sunt doar al tau.” Asta e o replica demna de inregistrat si reamintita continuu. Atat de dragut!
    Cu toate astea nu am aflat cine este Anonimul, a devenit un Anonim misterios, si ma intreb daca va aparea vreodata sau identitatea lui va fi cunoscuta, si mai ales ma intreb daca Rob are vreo legatura cu misterioasa neaparitie a „rivalului” sau :))
    Un capitol pe cinste! Felicitarile mele!>:D<

  18. mă bucur c-am întârziat, dacă n-o făceam probabil stăteam încă 2 ore trează gândindu-mă la continuare sau adormeam în scaunul de la birou învârtindu-mă nerăbdătoare… nu cred că pot găsi cuvinte suficient de originale sau care să se muleze perfect pe ingeniozitatea capitolului sau a întregului fic… pur şi simplu ai un talent nemărginit care continuă să mă surprindă plăcut 🙂

  19. Deny said

    eheheee, fraza de la final m-a entuziasmat rau de tot. :> doar al ei.. 8->
    ei bine, capitolul a fost amuzant pana in panzele albe. :))
    ce mai efect calmant sa-i spui ca e vitamina C. he hee.. :))
    dragut din partea lui, oricum. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: