Never Think

fic by Eve

Capitolul 25 – Ignore

– S-a întâmplat ceva ? a întrebat amabil regizorul.

O întrebare inutilă, având în vedere cât de evident fusese totul.

Nu ştiam exact cum reuşisem să mă retrag în ultimul moment din calea sărutului iminent sau ce îl făcuse pe Rob să creadă, de la bun început, că era o idee strălucită să încerce aşa ceva. Dar asta se întâmplase, în văzul tuturor, iar acum niciunul dintre noi doi nu era în stare să mascheze subtil momentul ca să treacă cumva mai departe.

Aşa că am ajuns să provocăm din nou întreruperea filmărilor.

Rob rămăsese într-o poziţie nehotărâtă, pe jumătate aplecat spre mine, dar vizibil conştient de respingerea suferită, în timp ce eu mă uitam la el confuză şi punându-i serios la îndoială sănătatea mintală.

Nu era tocmai o imagine bună de folosit în videoclip.

Nu înţelegeam dacă Rob încercase prin asta să ofere credibilitate rolului, sau pur şi simplu să arate că îi plăcea să mă chinuie fără milă. Nu văzuse că îmi fusese şi aşa greu, până acum ? Ce voia de la mine? Să mă facă să renunţ? Să recunosc în faţa tuturor că nu sunt o actriţă îndeajuns de bună încât să fac diferenţa între sentimentele reale şi cele simulate? Pentru că ăsta era adevărul.

– Cred că nu v-aţi sincronizat prea bine, nu? a presupus regizorul, privind în jos spre noi şi încă aşteptând un răspuns.

Nu ne-am “sincronizat”… Glumeşte?

Mi-am dat seama că regizorul se prefăcea în mod intenţionat că nu observase ce s-a întâmplat de fapt, din politeţe. Era lăudabila intenţia lui, dar eu mă aflam deja adânc îngropată în situaţia umilitoare şi era prea târziu să mă mai scoată cineva din ea.

– Scuze, am spus sec, luând asupra mea vina “desincronizării” unui sărut despre care nici măcar nu ştiam că trebuia să existe.

– Nu-ţi cere scuze, a râs regizorul degajat. N-aveai de unde să ştii că Robert o să se hotărască dintr-o dată să improvizeze…

A rostit ultimul cuvânt cu o uşoară insinuare sarcastică, provocând câteva reacţii de amuzament în rândul echipei de filmare.

M-am uitat la ei. Toţi arătau atât de relaxaţi şi surâzători, încât m-am întrebat dacă nu cumva îşi puseseră ceva în cafea. L-am zărit şi pe Paul în spatele camerelor, până şi el arata destins. Şi, până la urmă, de ce să nu fie ? Ne aflam în natură, apusul era absolut minunat, filmam un videoclip, totul era ok. De fapt, cred că eu eram singura de aici cu tendinţa obsesivă de a transforma orice amănunt într-o dramă existenţială.

– Nu voiam să “improvizez”, ci doar să scot în evidenţă mai bine relaţia dintre personaje, a explicat Rob serios şi ignorând cu desăvârşire zâmbetele condescendente din jurul lui. E o relaţie foarte neclară…nu mi se pare deloc credibilă.

Avea o atitudine care emana calm şi o voce convingătoare care mă făcea să cred că ştie despre ce vorbeşte. M-aş fi aşteptat să se arate jignit de respingerea în public, pe care tocmai o suferise din cauza mea, dar se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic de genul ăsta, şi singura lui preocupare a fost întotdeauna doar succesul filmărilor.

Regizorul n-a părut totuşi impresionat de nonşalanţa lui Rob. I-a răspuns zâmbind:

– Da, e normal. Te-ai identificat cu personajul şi te-ai lăsat dus de val. Apreciem cu toţii implicarea ta, Robert….

Era cu siguranţă ironic, deşi nimic nu sugera foarte clar asta, nici tonul cu care o spusese şi nici zâmbetul firesc. Mi-era teamă să nu provoace un nou schimb acid de replici, dacă continua aşa.

– Dar trebuie mai întâi s-o întrebăm şi pe Emily dacă e de acord, a spus regizorul fără să-i lase deloc timp lui Rob să reacţioneze în vreun fel.

Atenţia generală se îndreptase acum spre mine.

Eram flatată de felul în care mi se adresa regizorul drăguţ, de fiecare dată când îmi vorbea. Cu grijă, ca şi cum voia să mă menajeze. Nu ştiam ce anume îl făcea să mă considere aşa de sensibilă şi uşor de speriat, dar era plăcut să fiu tratată cu atât de multă blândeţe.

Stai. Despre ce vorbeşte ? Cu ce să fiu de acord?

– Emily ? a repetat regizorul. E în regulă. Dacă nu vrei, nu-i nicio problemă. A fost o simplă idee.

Mi-a zâmbit încurajator, ca şi cum deja se aştepta să refuz.

Nu-mi venea să cred. Chiar mă întreba dacă vreau sau nu să mă sărut cu Rob ? N-a fost destul de grăitor ce s-a întâmplat adineauri? Sau crede că faptul că am sărit la doi metri în spate a fost doar din cauza surprinderii?

De fapt, probabil că asta crede, dacă stau bine să mă gândesc…

Regizorul n-are de unde să ştie ce motive complicate mă macină pe mine. Nu ştie că mi-e teamă că o asemenea apropiere ar putea să declanşeze toate gândurile ascunse, cărora nu le-aş putea face faţă. Şi cel mai rău, nu ştie că sunt atât de proastă încât un simplu sărut m-ar putea face să sper din nou ! Ceea ce ar fi un adevărat dezastru pentru greu dobândita mea stare de echilibru interior. Adio Zen, bun-venit pastile antidepresive.

– Hm, am zis prefăcându-mă gânditoare.

Asta făcea parte din încercarea de a părea matură şi raţională. Era preferabil aşa, pentru că cealaltă variantă, cea necenzurată, era să încep să strig ca o nebună « Nu, nu, nu pot ! Nu mă obligaaaa!», să o iau la goană pe câmpii până acasă, să mă bag sub pat şi să nu mai ies de acolo.

Lângă mine, Rob îşi păstra aerul vag nepăsător, ca şi cum îl durea în cot dacă se dovedea că vreau sau nu să-l sărut. Foarte drăguţ.

Dar în timp ce îl analizam, admirându-i nesimţirea (vreau să zic capacitatea incredibilă de detaşare), am fost martora unei reacţii necontrolate, în totală opoziţie cu dezinteresul pe care îl afişa : Rob a înghiţit în sec şi m-a privit cu un fel de nelinişte sinceră.

M-a lăsat să văd pentru o clipă că îi păsa. Iar asta a schimbat totul.

– Ok…da…, am spus fără să mă gândesc de două ori.

Am dat din umeri.

Mă molipsisem de atitudinea rece şi apatica a lui Rob, ca un fel de mijloc de apărare care să-mi ascundă valul de emoţie care mă cuprinsese ca efect al deciziei impulsive. Eram într-o stare ciudată de anticipare, care se afla cam la graniţa dintre bucurie şi panică. Periculoasă stare.

– Bine, Emily, tu decizi, mi-a spus regizorul asigurându-se încă o dată că nu mă simt deloc presată.

I-am răspuns cu un gest evaziv din mână, care avea rolul să-i arate lui, şi tuturor, că aşa ceva nu-i mare lucru pentru mine. Mai aveam puţin şi simulam un căscat teatral sau mă apucam să-mi cojesc oja de pe unghii, ca să dovedesc cât de indiferentă şi groaznic de plictisită pot să fiu.

Rob în schimb, renunţase de tot la blazare. Părea cu adevărat surprins, de parcă nici prin gând nu-i trecuse ca lucrurile ar putea ajunge aici. Mai mult decât atât, şi-a mai trecut din reflex şi mâna prin păr, ridicându-l în sus, iar acum arata exact ca un personaj de desene animate care tocmai a primit o veste şocantă.

Regizorul a cerut reocuparea poziţiilor şi pornirea camerelor, cu un aer exagerat de solemn, care nu mă ajuta prea mult la păstrarea calmului.

M-am foit puţin în locul meu incomod din iarbă, dar nu mi-am schimbat în mod semnificativ poziţia de arici.

Oare se vede prin obiectivul camerelor cât sunt de încordată?

Ah, cred că mi-e rău.

În curând o să se vadă nu numai căt de încordată sunt, dar şi cât de verde am devenit şi cum o să vomit pe Rob. O sa ofer nişte imagini originale pentru videoclip, nu clişeistice ca apusul pe lac, săruturi şi romantism.

Mi-am dat seama că ar trebui să zâmbesc dacă voiam să mimez că sunt destinsa, aşa că m-am uitat spre Rob ridicându-mi colţurile buzelor în ceva ce probabil arata ca un rânjet larg şi diabolic, à la Joker din Batman.

Rob a tresărit aproape imperceptibil. Evident, s-a speriat de imaginea înfricoşătoare a zâmbetului meu, dar, din fericire, s-a abţinut şi n-a început urle disperat după ajutor. În schimb,  şi-a recompus cu grijă expresia feţei astfel încât a ajuns să pară foarte stăpân pe situaţie.

Măcar unul din noi să fie.

Eu cu siguranţă nu eram. Mă preocupau mai mult ca oricând camerele din jur, deşi mi se repetase astăzi în mod constant că trebuie să le ignor. Mă făceau să mă simt conştientă de mine şi de fiecare mişcare de-a mea. Nici nu ştiam ce să fac cu mâinile. Erau complet inutile.

În lipsa unei alte idei, am prins cu degetele un smoc mare de iarbă de lângă mine, şi m-am ţinut de el cu îndârjire, ca şi cum viaţa mea depindea de asta.

– N-o să te fereşti de data asta, mi-a şoptit Rob ca să-l aud doar eu.

Părea o rugăminte şi o întrebare în acelaşi timp.

– Nu pot să promit…, am răspuns cam răguşită.

Dacă voia să fie sută la sută sigur că n-o să am vreo reacţie spontană de evitare în ultimul moment, ar fi trebuit să mă lege de un copac sau ceva de genul ăsta.

Rob mi-a luat mâna încet într-a lui, fără să observe că aveam pumnul plin de fire rupte de iarbă. Se uita concentrat la buzele mele de parcă îşi calcula matematic traiectoria, de teamă să nu rateze.

Tensiunea asta o să-mi provoace în mod sigur o hemoragie cerebrală.

Când l-am văzut aplecându-se spre mine, m-a cuprins o panică absurd de intensă. Mi-am impus totuşi să rămân nemişcată, deşi îmi imaginam cum ar fi să-mi retrag în mod continuu capul, când la dreapta, când la stânga, în timp ce Rob ar încerca cu perseverenţă neclintită să nimerească ţinta, ca la un joc mecanic.

Am simţit o primă atingere nesigură a buzelor lui şi am închis ochii.

Mă pregătisem să am parte de o reacţie puternică, dar n-am crezut că o să fie chiar aşa de copleşitoare. Dintr-o dată eram din nou pe holul blocului, în prima noapte când l-am cunoscut pe Rob. „Eşti încolţită” l-am auzit atât de limpede de parcă se întâmpla totul chiar acum. M-a lipit de perete, iar eu mă luptam cu gândul tot mai puternic de a-l invita înăuntru. „N-a fost un refuz. A fost o amânare.” Imaginea a fuzionat pe neaşteptate în alta, aici era frig, eram desculţa, vântul mă dărâma dar nu mă interesa nimic înafară de săruturile lui Rob, pline de un entuziasm nestăpânit. Eram atât de iraţional de fericită. „Ai pus şi lămâie, nu ?” mă întreabă el examinând conţinutul unui pahar. Simţeam o mână pe sub masă. „Îţi dădeam o dovadă că te vreau”.

M-am pierdut într-un amalgam haotic de replici rostite de el, de zeci de zâmbete în colţul gurii şi de fraze care se terminau cu sugestivul „ştii tu…”.

– Ştiu, am murmurat.

Mi-am auzit propria voce şi am revenit în prezent, clipind dezorientată.

Rob şi-a desprins buzele de ale mele, s-a îndepărtat puţin şi m-a privit întrebător, ca şi cum nu era sigur dacă am spus ceva sau nu.

Fusese plăcut să-mi amintesc doar părţile bune din tot ce a fost, ignorând continuarea dureroasă a poveştii. Fusese chiar foarte plăcut.

Părând complet absorbit, Rob a respirat adânc, dovadă că rămăsese la fel de lipsit de aer ca şi mine.

Şi apoi am observat că era ceva în neregulă cu părul lui.

Cred că ajunsesem cumva cu mâna prin el, pentru că îl umplusem de fire de iarbă, iar acum Rob arata de parcă îşi vopsise părul în şuviţe verzi răvăşite .

Am încercat să-l scutur repede, înainte să strice filmarea, dar Rob a interpretat gestul meu ca pe un semn în plus de tandreţe, şi mi-a răspuns mângâindu-mi mâna cu care mă străduiam să îl scap de smocurile verzi care îi răsăriseră prin cap.

– Ai iarba în cap! i-am explicat într-o şoaptă grăbită.

– Şi tu aveai o furnica pe picior, a surâs el ridicând o sprânceană sceptică.

Bine că recunoştea ca furnica fusese imaginară. Doar că în cazul ăsta, iarba era cât se poate de reală, iar Rob mă acuza pe nedrept că inventez scuze ca să-l ating.

– Ai iarba în cap, a observat cu perspicacitate şi regizorul.

Auzind aceeaşi remarcă a doua oară, Rob a hotărât că trebuie să existe un sâmbure de adevăr în ea, şi a verificat trecându-şi mâna prin păr. A cules un mănunchi de iarbă cu tot cu rădăcina

Hm. Am smuls ceva iarbă…

– Nu întrerupeţi, a cerut regizorul. Mai tăiem la montaj. Emily, ridică-te şi mergi în direcţia din care ai venit.

L-am ascultat. Am plecat de lângă Rob cu paşi mari şi hotărâţi, defilând pe câmpia care se cufundase deja în semiîntuneric, până mi s-a spus să mă opresc.

– Tragem o dublă, nu ? l-am auzit pe Rob întrebând la distanţă în spatele meu.

Bănuiam răspunsul.

– Deja se întunecă, i-a zis regizorul pe un ton greu de definit. N-are rost, a ieşit foarte bine de prima dată.

– Dar aveam iarbă! În cap! s-a plâns Rob repetând şi el propoziţia deja celebră.

– Nu s-a văzut în filmare, l-a liniştit regizorul evaziv. Emily!

Auzindu-mă strigată, am grăbit mersul lent cu care mă întorceam spre ei.

– Felicitări pentru astăzi, mi-a spus regizorul când am ajuns îndeajuns de aproape.

Am murmurat modestă nişte mulţumiri şi m-am uitat sugestiv spre Rob, evidenţiind că şi el merită laude. Dar regizorul mi-a ignorat complet aluzia.

Deşi în jurul nostru se strângeau deja camerele, Rob stătea încă pe iarbă şi părea că se gândeşte intens la un alt argument valabil pentru care să fie necesară refacerea scenei anterioare. Ceva înafară de faptul că el arătase ca fermierul vesel cu gazon în cap.

Cred că m-a simţit uitându-mă la el, pentru că şi-a ridicat privirea spre mine.

– Amânăm dubla pentru mai târziu, m-a anunţat el pe un ton de glumă.

I-am zâmbit.

De fapt, nu m-ar fi deranjat deloc dacă ar fi fost într-adevăr nevoie să repetăm filmarea sărutului.

Ca să fiu sinceră, acum chiar îmi doream să-l repetăm, filmat sau nu, pentru că nu-mi mai făceam griji în legătură cu revenirea sentimentelor dureroase. Deja începusem să sper.

45 răspunsuri to “Capitolul 25 – Ignore”

  1. annabellalove said

    neah, prima

    E mega super
    deci tot nu trebuie sa te fugaresc 😦
    desi parea o idee buna :))

    • Eve said

      Nu-i nevoie. Ai văzut că mă ţin de cuvânt.

      • annabellalove said

        Ma bucur de asta:D

  2. Dyana said

    Nici nu ştiu cum să mă exprim cât mai bine , având în vedere capitolul scris de tine 🙂 … Cu riscul ca celelalte fete să se supere pe mine ( deşi sper să nu fie cazul ;;) ), pot spune cu certitudine că ceea ce am scris noi nici nu se compară cu asta … ( no offense :o3 ) .
    A fost scris cumva să ne mulţumească pe toate , nici exces de romantism , nici de ironie sau falsa indiferenţă . Totul e moderat , perfect , prezentând ceea ce ar fi facut de fapt personajele originale din Never think , ceea ce le permit personalităţile lor adevărate .
    Cred că a fost destul de interesant şi în acelaşi timp dificil să încerci , Eve , să faci ceva diferit de toate versiunile noastre , dar te-ai descurcat în mod excepţional , cum eram sigură de altfel că o vei face . Aici se vede ca este o clasă în plus , poate chiar mai multe … se vede ca sunt Emily , Rob şi regizorul în carne şi oase să zic aşa :)) .
    Sper că a fost o experienţă plăcută şi pentru tine , nu numai pentru noi 🙂 .

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

    P.S. : Felicitări imense incă o dată pentru capitol :X .

    • Eve said

      Mersi Dyana, mereu ma bucură commenturile tale 🙂

  3. krisz said

    E asa linistitor modul calm si natural in care decurg lucrurile, parca totul vine de la sine. Apreciez foarte mult modul calm si calculat al lui Rob, alegerea de a ramane un domn si a nu raspunde provocarilor celor din jur. Desi usor umilit de ceilalti datorita faptului ca a fost respins, nu s-a razbunat in vreun fel pe Emily, nu i-a reprosat nimic, prin nicio privire sau gest, nu a permis orgoliului sa decida pentru el si sa lase brusc , sa renunte la acea improvizatie.
    Partea cu flashback-ul ei m-a facut sa visez, am reusit sa ma transpun in pielea personajului si sa retraiesc alaturi de ea acele momente speciale si senzatii unice pe care le-a simtit odata cu Rob. Ma bucur ca nu au revenit si amintirile dureroase si ca pe final tonul lui Emily referitor la el e mai optimist. Totul merge inspre mai bine.

    • Eve said

      Foarte bine gandita perspectiva ta. Rob pare un adevarat gentleman 😀
      Multumesc pentru comentariul tau interesant (ca de fiecare data)!

  4. Simo said

    superb asa cum ne-ai oisnuit! un capitol foarte frumos! sincer nu ma asteptam ca ea sa cedeze chiar si pentru filmare…prea l-a respins la faza cu canapeua, dar oricum ma bucur mult si astept cu nerabdare continoarea, filmarea cu anonimul si sper la o impacare intre Emily si Rob foarte curand.

  5. Ana-Maria said

    Gosh! Ma supar daca tot se mai lungesc atat filmarile astea asa cu pauze :)). Vreau actiune ca la finalul capitolului astuia:>
    He.he Kiss Kiss Bang Bang[e un film ;))] mi-a placut si cu siguranta nu e jalnic ca celelate…
    Hey acum sa vedem, sa vedem ce-o sa iasa:>
    Suna periculoasa ultima propozitie:>
    Vreau sa vad continuareea dublei :))
    Hai cu nextuuu:>

  6. cristina said

    nu stiu daca e only in my mind sau ai pus cumva laolalta esentialul din continuarile noastre:-?
    poate doar mi se pare.
    oricum mi-a placut:)

    • annabellalove said

      Continuarile noastre sunt separat de restul capitolurilor. Nu e pentru a continua asa povestea. Eve isi continua scrisul, original.
      era doar o provocare 😀

    • gabriela said

      Ti se pare doar 🙂

  7. catalina said

    superb

  8. Deedee said

    mai trebuie sa specific ca am ras pe burta?:]]
    sunt foaaaaaaaaarte curioasa daca ceea ce cred eu despre regizorul ala dragut e doar o simpla parere sau adevarul…

    cam pe cand continuarea?:D

    • Eve said

      Nu te intreb ce crezi tu despre regizor, pentru ca daca se dovedeste ca ai avut dreptate, o sa fiu acuzata ca ti-am furat ideea:))

  9. ada said

    deci tu chiar te pricepi la scris! 🙂

  10. Iolanda said

    Ce dulcee! Foarte foarte sweet. „fermierul vesel cu gazon in cap:)):)):)):))” LOL. Felicitari. Succes in continuare. :*:*:*:*

    • Eve said

      :)) Ma bucur ca-mi intelege cineva umorul. Thanks!

  11. Alexandra said

    Imi place foarte mult ficul tau.Spor la scris in continuare.Kisses

  12. dulceatza amara :)) said

    super tare si capitolul asta…
    am auzit k azi e ziua ta…so LA MULTI ANI!!sa ai parte de tot ceea ce iti doresti,sa fi fericita si sa ai multa inspiratie ca sa scrii cat mai multe capitole NT!!!:D:*

    • Eve said

      Multumesc:)

  13. BibbyEllen said

    ” Dar în timp ce îl analizam, admirându-i nesimţirea (vreau să zic capacitatea incredibilă de detaşare), am fost martora unei reacţii necontrolate, în totală opoziţie cu dezinteresul pe care îl afişa : Rob a înghiţit în sec şi m-a privit cu un fel de nelinişte sinceră.

    M-a lăsat să văd pentru o clipă că îi păsa. Iar asta a schimbat totul.

    – Ok…da…, am spus fără să mă gândesc de două ori. ” Uneori mă gândesc…Rob adoptă diferite măşti, nu? Cu scopul de a o determina pe Em să ia anumite decizii:)). Damn! Am uitat că e actor…
    Mi se pare mie sau regizorul ăsta are o mică pasiune pentru Emily? Comportamentul lui îmi dă de bănuit:)). Deci mi-a plăcut la nebunie! În sfârşit sărutul. Ştii? M-a atins un sentiment de nostalgie la fragmentul în care ea îşi amintea vorbele lui…Ah, deoarece am savurat enorm şi acele capitole geniale de la început! Faci cum faci, şi tot te menţii stabilă pe linia de „genial”. E o plăcere să citesc rânduri ce nu par a fi scrise forţat. Totul decurge de la sine, e natural. Mulţumim pentru capitolele minunate! Kiss kiss şi spor în continuare!:*

    • Eve said

      Si eu multumesc pentru comentariile tale mereu dragute >:D<

  14. Dede said

    😡
    Se vede ca Rob e actor si am o vaga impresie ca s-a cam prins ca regizorul a facut o pasiune pentru Emily:)
    Bvo=D>

  15. Ioana said

    Superb capitol :X Am fost uimita ca Emily chiar a acceptat sa se lase sarutata de Robert. Si sunt de acord cu Deedee e ceva cu regizorul asta… prea se poarta urat cu Rob si as frumos cu Emily… hmm… poate e gelos? :> altfel nu inteleg de ce nu a vrut sa faca o dubla cu sarutul 😀 Astept capitolul urmator. <333

    • Ioana said

      ups… se pare ca nu doar Deedee crede asta :))

  16. purple love said

    Ficul asta e cel mai tareeee fic pe care l-am citi cu Robert . Il adoooor . Sa nu cumva sa intarzi cu postarea ca te mananc cu iarba cu tot . Sau mai bine zis gazon :))…Spor la scris …

    • Eve said

      Scuze, a durat ceva…

  17. Ana-Maria said

    Cand pui urmatorul capitol?:D

  18. Andrei said

    Asa! In afara de felicitarile de rigoare pentru acest capitol…Mmmm, nu stiu ,ce sa mai spun? Sper ca regizorului sa nu ii placa de Em.Ar fi un soc pentru mine.Oricum faci ce vrei dar,am un sentiment ciudat cand ma gandescl la ei doi…
    Oricum,stiu ca e o intrebare dusa cu pluta dar ma macina prea mult.
    Ok…vine… De ce scri titlurile cap in engleza?
    Gata,ca sa nu spui ca nu te-am avertizat.
    Mai repede cu urmatorul capitol!

    • Eve said

      Hm. Nu stiu de ce scriu titlurile in engleza:)) Am inceput asa cu primele capitole si inainte sa-mi dau seama, a devenit deja un fel de obisnuinta. Ti se pare aiurea?
      Multumesc pentru comment!

  19. Simo said

    Ah…mor de nerabdare. astept ultimul capitol din ziua in care l-ai postat pe asta. nu mai am unghii, mi le-am ros:))
    Felicitari si astept noul capitol

    • Simo said

      am vrut sa scriu urmatorul capitol…nu ultimul:D

  20. Catalina@ said

    Frumos! In mintea mea capitolul exprima puritatea . Pentru sarutul inocent si raspunsurile indraznete . Dar aici este vorba de mintea ta si de cat de frumos si original scrii . Mult talent , originalitare , inocenta , curaj si putina ironie uneori . Cred ca asta este reteta pentru un fanfic bun , iar tu ai reusit sa faci asta . O poveste buna , realista . Ma bucur pentru tot ce scrii si sper sa o faci in continuare . Ma pierd mereu printre literele , postarile , capitolele scrise de tine . Astept urmatorul capitol . :* >:D< .

    • Eve said

      Foarte frumos spus. Nu stiu daca merit atatea laude…
      Multumesc.
      Spor la scris si tie!

  21. krisz said

    Hey Eve ! :* Ai primit doua joculete de la mine, detalii pe blogul meu ! kisses!

  22. Deny said

    He hee, eu sunt de acord cu Bibby. In totalitate.
    E absolut genial. 😡
    Meriti numai laude. 😡
    Eh, si o critica. Scuuuuurt. 😛 Dar trecem peste. :*
    Mai… masca aia s – a evaporat in surprindere la Robert. He he, poate ca nu credea nici el ca e asa un bun actor. :))
    Damn! Si eu cred la fel ca celelalte. Sa fi facut o pasiune regizorul pentru Emily? Sau.. doar vrea sa se simta in largul ei.. poate ca o posibila viitoare actrita? 😀
    Superr. 😡
    God job, Eve! ^^

  23. miky said

    hai cu 26 ca nu mai pot de nerabdare!!! cred ca aproape zilnic verific de vreo 3 ori pagina sa vad daca s-a postat ceva!

  24. Ana-Maria said

    Sa inteleg ca n-o sa primim curand urmatorul capitol? 😦

  25. val said

    si eu inteleg la fel… probabil iar urmeaza o pauza luuungaaa rau….

  26. sti ca imi place, nu am comentarii cu privire la cea ce scri tu… te descurci la fel de bine ca la primul capitol… poate chiar mai bine -nu imi amintesc cu precizie fiecare cuvant de pe acolo :D-. desi ai plecat -si ma bucur ca te-ai intors- nu se observa nici o fisura in stilul tau
    capitolul nu da in nici o extrema -la fel ca celelalte-… are portia lui de umor, romantism, ratiune… e linistitor sa citesc ceea ce scri… nu stiu exact de ce, dar e placut:D
    chiar astept cu nerabdare capitolul urmator 🙂

  27. Diana said

    Super! 🙂 Ador stilul tau! In general nu prea citesc ficuri, dar mi-a placut foarte mult traducerea ta pentru Midnight Sun si cand am vazut un link am zis ca trebuie sa-l incerc… si l-am citit pe tot in vreo doua zile. 😀 Pe atunci erai la capitolul 18 si trebuie sa recunosc ca am fost dezamagita de idea ca vrei sa il inchei acolo. Dar cand am vazut ieri ca ai revenit, am fost super fericita!

    Acum, abia astept nextu’! XD XD XD Nu te condamn pentru intarziere pentru ca stiu cum e… Am si eu un fic pe FanFiction care isi asteapta capitolul 13 de mai bine de o luna. 😎 De fapt cred ca acusi sunt doua… 😦

    In fine, chiar imi place ce scrii si abia astept ceva nou. 🙂 Asa ca, spor!

    xxx

    • Eve said

      Mersi pentru intelegere >:D< Si tie spor la scris!

  28. just mee said

    mia placut momentul sarutului cum emily isi aduse aminte de acele clipe cu robert… si finalul a sunat ceva de genul „de ce tie frica de aia nu scapi” :))

  29. Cathy said

    am citit capitolul asta de cand l-ai postat dar cum nu am comentat la el m-am gandit ca ar fi nepoliticos din partea mea sa nu o fac:D
    mi-a placut intoarcerea de situatie dintre cei doi, mai ales faptul ca Em a fost atat de deschisa la o idee ca sarutul.
    credeam ca nu vor mai ajunge la partea astea:x
    am ceva de recuperat asa ca ma duc la urmatorul:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: