Never Think

fic by Eve

Capitolul 31 – Try again

Am răspuns la mobil în timp ce ieşeam pe uşa blocului.

– Hai să te pun la curent cu noutăţile, m-a abordat Paul fără altă introducere. Eşti ocupată?

Mi-am încheiat geaca cu mâna liberă, luată pe nepregătite de frigul de afară.

– Nu…, am zis vag. Ieşeam să mă întâlnesc cu… cineva.

După experienţa de dimineaţă, nu mai eram deloc dornică să mă laud în gura mare cu întâlnirea mea cu Rob, de teamă să nu mai aud iar vreun comentariu care să mă indispună.

– Aha, a zis Paul neinteresat. Fii atentă. Ca să mai diminuez efectele dezastrului de azi, încerc să vă fac rost de o invitaţie la altă emisiune mâine. Deci nu-ţi face alt program şi ţine-ţi telefonul deschis.

Mă miram că Paul lua în sfârşit în considerare ideea că aş putea avea o viaţă personală înafara trupei. Nu că aş fi avut aşa ceva, în adevăratul sens al cuvântului, dar oricum…

– Ok, am zis dârdâind.

M-am uitat după un taxi dar nu vedeam niciunul la orizont, aşa că am luat-o pe jos spre High Street, clătinându-mă pe tocuri.

– Sper că îţi dai seama că asta o să fie o a doua şansă şi ultima! Nu va mai permiteţi s-o daţi în bară, a încheiat Paul pe un ton nesuferit.

– Ştiu, am zis prefăcându-mă că-l aprob.

Apoi am scos limba, strâmbându-mă la mobil, ca şi cum ar fi fost o personificare a lui Paul pe care să mă descarc. Imediat după asta m-am grăbit să-mi bag mâna în buzunar, pentru că îmi îngheţase în cele câteva secunde cât ţinusem mobilul la ureche.

Nu mă deranjase în mod deosebit ameninţarea managerului, dar expresia „a doua şansă” m-a făcut să cad pe gânduri.

Mi se părea că acelaşi concept se aplica şi în situaţia mea cu Rob. Exact asta făceam acum: mai încercam o dată. Ii ofeream a doua şansă şi speram că n-o s-o mai dea în bară.

Era foarte reconfortant să mă gândesc că totul depindea acum de el, şi nu de mine.

Mi-am continuat optimistă drumul, ignorând intemperiile care păreau a fi o prezenţă permanentă în toate întâlnirile mele cu Rob.

Am păşit încrezătoare la intrarea în cafenea şi mi-am verificat în treacăt reflexia din uşa de sticlă. M-am speriat de ceea ce am văzut.

Arătam ca un pinguin zgribulit, aveam nasul roşu, ochii înlăcrimaţi de frig şi machiajul întins.

Recunosc, poate n-a fost o idee prea bună să merg pe jos, bătută de vânt şi de burniţă, pe o vreme atât de neprietenoasă.

M-am liniştit crezând că o să am timp să-mi refac machiajul înainte să mă vadă Rob în halul în care arătam, aşa că am intrat şi am aşteptat un moment să mi se dezgheţe pleoapele. Înăuntru nu era cu mult mai cald decât afară, dar tot era o oarecare îmbunătăţire. Mi-am frecat ochii ca să văd pe unde merg şi să pot să găsesc o masă liberă.

Dar de fapt, toate mesele erau libere şi doar una singură ocupată.

– Aici!

Rob m-a strigat şi mi-a făcut semne largi cu mâna, de parcă ar fi existat vreun risc, cât de mic, să nu-l observ, în condiţiile în care el era singurul client al cafenelei. Stătea la o masă de lângă fereastră şi nu-şi comandase încă nimic.

– Ce bine că ai găsit locuri libere, am glumit îndreptându-mă spre el. Mă aştepţi de mult?

– Am ajuns prea devreme din exces de zel, mi-a zâmbit el.

M-a aşteptat să mă aşez, trăgându-mi scaunul. Dar imediat ce m-a văzut de aproape,  i-a dispărut instantaneu zâmbetul de pe faţă.

Deşi la început n-am înţeles de ce reacţiona aşa, mi-am adus aminte de felul în care arătam. Nu-i de mirare că îl înfricoşasem pe Rob cu aspectul meu de sperietoare.

– Scuze, revin imediat, am zis repede.

Sper că nu l-am şocat într-atât de tare încât să nu-l mai găsesc aici când mă întorc de la baie.

Am vrut să mă ridic, dar Rob şi-a pus o mână peste a mea, oprindu-mă. Mă privea cu un profund regret, fără să spună nimic.

Neavând de ales, am rămas pe loc, confuză din nou.  Oricât încercam, nu deduceam niciun indiciu din felul ciudat în care mă privea Rob.

În momentul următor s-a aplecat spre mine şi mi-a şters obrazul rece cu un deget.

Chiar ţinea neapărat să se murdărească pe mâini de rimel de proastă calitate? De ce nu mă lăsa să mă duc să-mi refac machiajul?

– Eşti bine? m-a întrebat cu blândeţe, mângâindu-mi în continuare faţa.

Se uita fix în ochii mei şi părea serios, aşa că n-am vrut să stric momentul întrebându-l ce naiba l-a apucat. Am ales o variantă mai cizelata.

– Da…, am zis nesigură. De ce?

N-a fost nevoie să-mi răspundă, pentru că mi-am dat seama pe loc ca Rob probabil credea că nasul meu roşu era rezultatul unei crize îndelungate de plâns. Ochii înlăcrimaţi de frig completau imaginea. Era destul de logic, având în vedere că mă auzise plângând la telefon cu o oră în urmă. Dar starea aia nu mă ţinuse aşa de mult, ci îmi trecuse aproape imediat. Acum eram mai mult decât bine.

Totuşi am decis să-l las să creadă ce vrea. Nici măcar n-am încercat să clarific situaţia. M-am bazat pe ideea răzbunătoare că poate îi va prinde bine o doză de mustrări de conştiinţă.

– Revin imediat, am spus pentru a doua oară şi m-am ridicat.

În faţa oglinzii am putut să-mi repar cât de cât înfăţişarea răvăşită. Totuşi nasul mi se încăpăţâna să nu-şi recapete culoarea lui normală. În timp ce îl analizam pe toate părţile, îl acopeream cu fond de ten în speranţa că o să pară mai puţin îngheţat-roşu-vineţiu. Fără succes, din păcate. L-am frecat ca să se încălzească, dar n-am reuşit decât să-l fac şi mai roşu decât era la început.

Până la urmă m-am resemnat. Eu şi nasul meu semi-degerat ne-am întors la masă.

I-am zâmbit lui Rob, ca să-l asigur că totul e bine şi să-l fac să renunţe la expresia aia îndurerată de pe faţă. Deja mă deprima.

Dar el nu s-a lăsat convins aşa uşor, ci şi-a tras scaunul lângă al meu ca să mă poată strânge într-o îmbrăţişare liniştitoare.

Am savurat momentul.

Adevărul era că îmi plăcea prea mult să fiu consolata, ca să mă îndur să-l anunţ pe Rob că de fapt nu am nevoie să fiu consolata.

Când mi-a dat drumul, mi-a privit ca şi cum aştepta să spun şi eu ceva.

– Nu luăm ceva de băut? l-am întrebat cu o voce chinuit de veselă.

Credeam că o să mă acuze că încerc să schimb subiectul, dar n-a făcut-o, ci s-a arătat mai degrabă mândru de tehnicile lui de consolare.

Dar atmosfera dintre noi nu se degajase pe deplin.

– Ba da, mi-a răspuns uitându-se împrejur, dar nu ştiu unde e chelnerul. Nici nu sunt sigur că există unul…

De fapt, de când venisem, nu văzusem pe nimeni, fie el chelner sau client .

Ce-i drept, asta n-a fost niciodată o cafenea prea populară. E foarte posibil ca eu să fiu unicul lor client fidel. Chiar mă mir că n-au dat faliment până acum. Amplasarea nu e deloc centrală, calitatea băuturilor e destul de îndoielnică şi în plus, cred că patronul face în mod continuu economie la căldură. Dar mie îmi place oricum.

– O să apară el.., am zis.

Rob a tăcut.

Din cauză că nu lămurisem confuzia de mai devreme, acum riscam să nu mai ieşim din starea politicos-distantă în care ne afundasem. Rob părea încă tulburat că mă făcuse să plâng şi nu dădea semne că o să facă vreo încercare de apropiere prea curând. Aşa că am hotărât să preiau controlul situaţiei.

– Ştiam că n-o să fim deranjaţi aici. Am ales locaţia strategic…, am spus încercând să par jucăuşă.

Rob abia dacă a reacţionat la tentativa mea de flirt. S-a uitat la mine uşor curios. Probabil că fusesem prea subtilă, aşa că am continuat mai îndrăzneaţă:

– Planul diabolic era să te prind singur într-o cafenea…

De data asta am reuşit să-l fac să-şi ridice sprâncenele intrigat.

– Şi apoi? Continuarea planului? a întrebat el intrând în joc.

Acum era momentul unei replici inteligente şi seducătoare.

– Nu ştiu, am răspuns sec.

Rob mi-a zâmbit cam dezamăgit. Nu-mi dădeam seama dacă lipsa mea de talent în arta flirtului i se părea amuzantă, jalnică sau doar debusolantă.

Într-un moment de inspiraţie întârziată am încercat să inventez ceva:

– De fapt am închiriat întreaga cafenea pentru noi. E doar a noastră pentru toată noaptea!

Asta a sunat aluziv, m-am felicitat singură.

– Stai. Pe bune? a întrebat Rob cu inocentă surprindere.

– Nu, am recunoscut eu oftând.

Mi se mai întâmplă. Fac glume atât de bune încât nu-şi dă nimeni seama că sunt glume.

Chiar există oameni care închiriază cafenele?

– Aa, credeam că vorbeşti serios, a râs el. Era o explicaţie bună pentru faptul că suntem singuri aici.

– Suntem singuri aici…, am repetat eu încercând să trezesc în Rob un fel de revelaţie legată de propria lui constatare.

L-am privit sugestiv, aşteptând să se prindă.

În ciuda încăpăţânării lui Rob de a nu înţelege aluziile mele, de data asta am ştiut că gândurile lui au luat-o pe calea cea bună când l-am văzut zâmbind în colţul gurii şi privindu-mi insistent buzele.

În sfârşit!

S-a aplecat cu o intenţia clară, dar s-a oprit la mijlocul drumului dându-şi seama că un colţ al mesei îi stătea în drum.

Aşa că s-a ridicat pur şi simplu şi a venit până în dreptul meu. M-a tras în sus de încheieturi şi, înainte să apuc să-mi dau seama ce se întâmpla, m-a lipit de el cu violenţă şi m-a sărutat cum n-o mai făcuse până atunci.

Momentul nostru de glorie s-a încheiat abrupt, când am observat amândoi că nu mai eram singuri. Mult aşteptata chelneriţă îşi făcuse apariţia lângă masa noastră, ţinând în mână nişte meniuri mototolite. Ne privea pe amândoi cu o combinaţie neplăcută de ostilitate şi dezgust.

– Mai vrei să rămânem aici? mi-a şoptit Rob în ureche.

Am clătinat din cap.

– Ne cerem scuze, a anunţat-o Rob pe chelneriţa. Nu luăm nimic, am intrat doar să ne adăpostim de ploaie.

Auzind asta, chelneriţa s-a uitat la noi şi mai urât decât înainte. M-a făcut să râd. Şi am tot râs, până am ajuns din nou afară în frig şi mi-a îngheţat zâmbetul pe buze la propriu.

Rob m-a strâns de talie şi m-a lipit din nou de el, de data asta cu scopul de a mă încălzi, deşi abia dacă îl simţeam prin geaca groasă.

– Unde mergem? m-a întrebat el.

– Am cafea acasă.

Am zis-o fără să mă gândesc de două ori, dar mă întrebam dacă nu cumva cafeaua devenise o metaforă în sine.

Rob s-a întors să se uite la mine uşor neîncrezător.

– Eşti…sigură?

Am încercat să-mi amintesc. De fapt nu eram chiar aşa de sigură că mai aveam cafea acasă. Şi nu puteam să risc să bem din nou gin cu lămâie fără gin.

– Nu chiar…, am zis eu sinceră. Dar putem să ne oprim să cumpărăm un pachet de undeva.

Rob a râs scurt, strângându-mă şi mai tare de mijloc.

– Emily, nu asta voiam să zic…Eşti sigură că mergem la tine?

– A, da, bineînţeles, am zis pe un ton voit lejer.

Am pornit pe jos, fără alte întrebări. Abia pe drum am început să procesez. Cum adică „eşti sigură că mergem la tine?”. De ce n-aş fi sigură?

Dar felul în care se purta Rob mă făcea să înţeleg despre ce anume trebuia să fiu sigură. Tot drumul m-a ţinut lipită de el, m-a sărutat din când în când din mers, mi-a luat mâna strângând-o sugestiv într-a lui, şi dacă toate gesturile astea nu erau de ajuns ca să prevăd ce urma, mi-a şoptit la un moment dat:

– Deja nu mai am răbdare…

Şi ne-am oprit în mijlocut străzii ca să mă sărute îndelung pe buze.

– Nici eu, i-am răspuns spre evidenta lui satisfacţie.

Îmi tot veneau în minte fragmente de amintiri şi aproape că nu-mi venea să cred că după atâtea ghinioane, obstacole şi întreruperi, seara asta va avea un final fericit.

Opririle cauzate de săruturi deveneau din ce în ce mai dese cu cât ne apropiam de blocul meu. A durat ceva până mi-am găsit cheia prin geantă şi am nimerit yala pe întunericul de pe hol. Rob mă aştepta fără niciun cuvânt, ceea ce nu făcea decât să crească sentimentul de anticipare dintre noi.

Până la urmă am reuşit să intrăm.

Nici n-am apucat să închid bine uşa în urma noastră, că Rob m-a şi acaparat.

A început să mă sărute cu nerăbdare, luându-mă complet pe nepregătite. S-a oprit doar o clipă ca să mă ajute să-mi dau geaca jos.

Nu pot să spun că mă deranja graba asta, dar într-un asemenea ritm, urma să se termine totul înainte să apuc măcar să-mi dau seama că s-a întâmplat ceva.

Rob a mai făcut o scurtă pauză ca să-şi scoată propria geaca şi să se descalţe, dintr-o singură mişcare. Am profitat de ocazie ca să încetinesc puţin viteza cu care se desfăşura întreaga acţiune.

– Mă duc să pun de o cafea, l-am anunţat că o veritabilă gazdă ospitalieră.

– Dă-o încolo de cafea, a murmurat el sărutându-mă ca să mă facă să tac.

Resemnată în faţă încercării mele nereuşite, am decis ca măcar să fac în aşa fel încăt să ajungem până în dormitor totuşi.

L-a împins uşor pe Rob sugerându-i direcţia, iar el, fără să-mi dea drumul, a început să meargă cu spatele, lovindu-se de mobilă pe parcurs.

Dacă aş fi privit situaţia dinafară, probabil că mi s-ar fi părut extrem de amuzantă. Dar eram prea preocupată de ce mi se întâmplă, ca să mai am chef să râd.

Am auzit o bufnitură când Rob a dat cu un cot în lemnul unui dulap din sufragerie.

A gemut de durere dar s-a consolat imediat plasându-şi manile sub tricoul meu. Erau reci şi am tresărit când au intrat în contact cu pielea, dar n-am protestat. O mână a urcat şi s-a oprit acolo unde voia să ajungă încă de la început.

Nu s-a mulţumit cu atât, ci mi-a ridicat de tot tricoul, ca să nu-l mai încurce. În momentul imediat următor m-am trezit deja dezbrăcată pe jumătate. Îmi dădeam seama că nu eram în avantaj din punctul ăsta de vedere, pentru că Rob avea încă toate hainele pe el. Aş fi vrut să echilibrez situaţia, dar totul se întâmpla mult prea repede.

Degetele nu şi-a pierdut prea mult timp explorând zona nou descoperită ci au trecut deja la nasturele blugilor mei.

Asta m-a făcut să intru în panică.

– Rob…, am încercat încet.

N-a dat semne că m-a auzit, aşa că l-am tras de păr. Asta a părut să-i placă, deci în loc să asculte ce aveam de spus, s-a ambalat şi mai mult.

Nu voiam să-l opresc, ci doar să-l fac s-o ia mai încet. Dar n-a înţeles, ci m-a sărutat din nou pe buze ca să-mi distragă atenţia de la misiunea mâinilor lui.

Tehnica lui a funcţionat, pentru că nici nu mi-am dat seama când a reuşit să-mi desfacă blugii şi să-şi continue drumul mai departe, până a descoperit ce căuta.

A întrerupt sărutul ca să-şi coboare privirea. Imaginea mâinii lui acolo, l-a făcut să geamă, dar de data asta nu de durere.

M-a sărutat grăbit pe gât şi tocmai când mă gândeam că începuse să ia o direcţie promiţătoare, Rob s-a hotărât să nu insiste prea mult nici cu asta. A trecut deja le etapa următoare, scoţându-şi tricoul pe cap.

Deja? Mă simţeam rămasă în urmă şi nu aveam timp să recuperez. Bineînţeles că voiam şi eu să mă las dusă de val. Dar încă nu reuşeam să conştientizez că toate astea chiar se întâmplau. Aveam nevoie de o pauză, dar după câte se părea, nu urma să am parte de aşa ceva.

Mi-am ferit privirea, de parcă era nevoie să-i ofer intimitate în timp ce îşi desfăcea blugii.

N-a părut să-mi observe politeţea, deşi probabil că l-ar fi amuzat, şi a continuat după câteva secunde să-mi sărute din nou gâtul, scurt şi sacadat, ca şi cum era la o cursă şi trebuia să termine primul.

M-a împins uşor, până când m-a lipit cu spatele de bibliotecă şi mi-a desfăcut picioarele cu genunchiul.

Eram din nou depăşită de viteza lui, dar incapabilă să-l încetinesc. Ne aflăm la câţiva metri distanţă de dormitor…Era chiar aşa de greu să ajungem până acolo?

Fără altă avertizare, l-am simţit încercând deja să mă pătrundă. Dar, spre vizibila lui frustrare, n-a reuşit decât să intre puţin cu vârful.

– Relaxează-te, m-a rugat cu răsuflarea tăiată.

Voiam să-i spun să mai aibă puţină răbdare. Dar probabil că n-aş fi fost prea coerentă dacă aş fi deschis gura, aşa că mi-am muşcat buzele şi m-am străduit să nu mă mai gândesc la nimic.

A mai încercat o dată, adâncindu-se încă un milimetru în mine.

– Eşti atât de strâmtă, a gemut el agonizant.

Şi-a încleştat o mână pe talia mea şi cu cealaltă mi-a ridicat un picior sprijinindu-l de mijlocul lui. Toate astea doar ca să se mai apropie cu încă puţin.

Dar noua poziţie nu s-a dovedit a fi cu mult mai eficientă decât prima.

– Încă puţin! mi-a şoptit implorator, trăgând aer printre dinţi în timp ce încerca să rămână în mine.

N-a mai aşteptat şi a mai împins încă o dată, fără să înregistreze vreun progres notabil.

– Nu mai fi aşa încordată, m-a rugat.

Rafturile din spate mă incomodau şi piciorul îmi amorţise. Nu mă simţeam deloc capabilă să mă conformez.

– Nu pot, am strigat enervată.

Perfect. Nu suntem deloc compatibili la capitolul ăsta. Suntem măcar compatibili la ceva?

S-a oprit şi a slăbit strânsoarea cu care mă ţinea lipită de el.

Mă simţeam penibil şi am evitat să-l privesc. În tăcerea tensionată care s-a lăsat între noi, m-am întrebat dacă n-ar fi mai bine să renunţăm. Eram dezamăgită că aşteptasem momentul ăsta atât de mult dar acum reuşisem să-l stric.

Într-un sfârşit, când tocmai mă gândeam că ar fi cazul să încep să mă îmbrac la loc, Rob mi-a luat bărbia în mâini şi m-a forţat să mă uit la el.

– Iartă-mă, a zis mângâindu-mi faţa. M-am grăbit. E vina mea, iartă-mă.

M-a sărutat blând pe buze.

– Te vreau prea mult, Emily.

Am înghiţit în sec. Mă uitam la el fără să ştiu ce să spun . Cum aş fi putut să contrazic un asemenea argument?

– E vina mea, a repetat convingător. Iartă-mă.

A părut să caute cu privirea uşa dormitorului, în sfârşit o locaţie normală faţă de cele de până acum, dar n-a îndrăznit încă să pună întrebarea care îi trecea cu siguranţă prin minte.

– Mai încercăm o dată? am întrebat eu în locul lui.

Anunțuri

30 răspunsuri to “Capitolul 31 – Try again”

  1. Ale. said

    Prima! Edit dupa:”>

  2. roxana said

    :)) doamne cat mia placut sfarsitul… desi nu mam simtit prea confortabil citind asta in timp ce mancam nu e fost prea rau:)… nu am mai citit o perioada decat paragrafe pentru k nu mia placut k nu mai sunt impreuna, dar sar putea sa ma apuc sa citesc din nou regulat… apropos, foarte practic avertismentul de la inceput

  3. Corina said

    Draga Eve, inainte sa-i bagi in alte belele, te rog, du-i in dormitor si ofera-le macar un pic de satisfactie reciproca…

  4. andreea pui said

    in sf…in sf….:)) vreau s continuarea :)) grabit mai e s rob asta:)) bv eve:)) ai imaginatie:)) sper k o sa o fol si in cap urm:*

  5. Funny si realistic. Esti printre foarte putinele care au curajul sa demoleze mitul amantului ideal in ficuri. Felicitari pentru asta. Cred ca asta e unul dintre motivele pentru care ador ficul asta: ai personaje foarte „umane”. 🙂

    Super haios inceputul: „Eu şi nasul meu semi-degerat ne-am întors la masă.” e doar una dintre favoritele mele. :)) Mi-a placut mult si finalul.

    Sunt curioasa acum cum va arata nextu’… cade vreo bomba atomica in domitor? Apare vreun fost iubit de-al ei? Se hotaraste prietena ei ca ii era dor de ea si are nevoie de consolare? Sau lucrurile vor decurge fara incidente? Desi, putin probabil cunoscandu-te pe tine. :))

  6. Simo said

    Criza de ras cauzata de Emily si expaerientele ei haioase in loc de tema la engleza:)) prefer schimbul asta cat mai des:)

    un nou capitol geniala( nu ca as fi asteptat altceva) si eu care credeam ca sunt singura care ajunge oriunde cu rimelul intins si cu nasul rosu ca Rudolph.

    abia astept next-ul

    sunt prea curioasa sa aflu ce o sa se intample, dar parca as vrea sa-i vad fericiti, macar odata, fara fosti iubiti/ iubite sau alte persoane care sa-i intrerupa

    Spor la scris!!!

  7. LavyCald said

    🙂 Te rog, Rob : Try again !!! 🙂
    Nu a auzit de ” Graba stricä treaba ! ”
    Corina are dreptate si eu vin cu „…du-i REPEDE in dormitor”.
    Eve, felicitäri, spor si Duminicä frumoasä. Pupici. Lavi.

  8. Annabella said

    E superb capitolul! Imi place mult insistenta lui Rob sa-l ierte, ador si ritmul acesta mai grabit!
    Si mi-a placut… totul
    😀
    pupici, si spor la scris!

  9. vercov said

    Oau ce mai pot adauga…imi pare rau pentru Rob dar asta e treaba…un capitol sexy si foarte bine sris. A meritat asteptarea.
    :*

  10. Andreea said

    Fara cuvinte!!!

  11. dulceatza amara:)) said

    ok…sincer knd am vazut avertizarea de la inceput, nu am prea bagat-o in seama pt k nu credeam k o sa fie atat de [hmm nu stiu cum sa zic…pornografic suna cam urat si nu e chiar potrivit]…hai sa zicem intim!!
    Desi nu-mi prea place sa abuzez de intimitatea cuiva, m-am bucurat enorm de momentul sexului…si nu datorita imaginilor incitante ce m-i se perindau prin minte :)) ci datorita faptului k ai reusit sa aduci situatia cat mai aproape de realitate…
    Ai evitat sa folosesti binecunoscutele clisee specifice telenovelelor in care ‘prima data'[prin ‘prima data’ma refer la prima data cu cnv nu ‘prima sfanta data’] e un moment cu totul si cu totul sublim si fiecare primeste satisfactia dorita si totul e numai lapte si miere [bla bla].Se stie k in 90% din cazuri prima data e un moment cam stanjenitor si etc dar apoi vine recompensa.:))
    In speranta ca a doua oara o sa fie cu noroc ,astept nerabdatoare urmatorul capitol.
    T pup si iti doresc multa inspiratie.

  12. Deny said

    Doamne, GRABA STRICA TREABA! Nu a auzit de asta?
    Eh, atatea incercari esuate l-au facut sa-si dea seama ca greseste. Miracol. :))
    Oare vor fi linistiti de aici in colo, sau vor mai aparea obstacole, pana in dormitor?
    Totusi Emily nu parea prea deranjata de incercarea lui sa o patrunda.. 😕

    Super. 😡

  13. miha said

    frumos capitol.mi se pare mie sau emily e virgina?abia ast nextul pe cand va aparea?

  14. Beky said

    Hmmmm….Lucrurile se incing pe aici 😀 . Foarte cuuuute…si imi place de Emily k ea vra totusi sa ia lucrurile mai incet..,Astept nextul :p….Spor la scris :*:*:*:*

  15. simina said

    cum au mai spus si fetele, am fost si eu placut surprinsa ca ne-ai revelat niste oameni normali si nu mituri:in cele mai mule cazuri graba si stresul/emotia strica treaba.dar de obicei in carti si filme nu se intampla.Asa ca felicitari pentru asta si bineintele ca abia astept sa vad cum continua>pupici

  16. lucy said

    wow am citit din intamplare un raspuns de-al tau la un com din primele cap.!! esti din ploiesti??eu am bunicii akolo…bn…nu chair ploiesti..dar pe acolo. plopeni!!!

    dar…revenind..incredibil capitolul…!!felicitari!chiar imi place si ma intreb ce se va intampla in urmatorul!abea astept sa il citesc!

    spor la scris!1kiss!

  17. nicoleta said

    super bine scris si foarte detaliat felicitarile mele
    ai impresia ca te transpune in scenariu asta patesc eu cand citesc ceva scris de tine pt ca e detaliata cum trebuie bravo felicitarii si spor la scris
    deabea astept sa vad ce se intampla
    frumos capitol.mi se pare mie sau emily e virgina ,abia astept nextul pe cand va aparea?
    popicii multiiiiiiiiiii

  18. Lori said

    A fost superb. Adica, nu cred ca cineva de aici a gandit una si a scris alta. Cred ca toate (toti)am fost de acord ca ei se potrivesc, ca le sta bine impreuna si ca urmatorul pas, dupa cate au suportat, ar fi fost acesta. Rob e barbat, el e controlat de hormoni, reactia lui a fost una normala. Ea-femeie, dornica de preludiu, incantata de cuvinte apreciative. Asa ca…le trebuie doar un pic de rabdare, ca sa se puna pe aceasi lungime de unda. Asteptam desfasurarea actiunii in dormitor acum. Si crede-ma, cand spun asteptam, cred ca ma refer la toate (toti)! Hai, odata! Te rugaaam! Da-le ceea ce isi doresc si da-ne si noua ceea ce ne dorim 🙂 Ii vrem in dormitor si cu un final exploziv! Daca nu sunteti de acord cu mine, imi retrag spusele. 😦
    Iti doresc spor la scris, multa inspiratie si sa ne „vedem” curand.

  19. Ioana said

    Wow Eve vrei sa ne omori?:))) Stai sa-mi revin…
    Deci e genial, cred ca stii…
    Ma inscriu pe lista de asteptare a continuarii! Spor la scris!

  20. byalunelu said

    superb :X …

    abea astept sa vad continuarea , si daca e in dormitor e si mai bine .

    ciush :*:*:*

  21. twi said

    nu pot
    chiar nu pot sa ma abtin
    cred ca iti dai seama ca (macar acum) asteptam continuarea mai repede
    sper ca nu va fi de craciun (cadou)

  22. Felicitari! Am citit ficul asta si inainte,dar nu stiam ca te-ai re-apucat de el! Super pana acum.La majoritatea capitolelor am ras de aproape am cazut de pe scaun. Mama deja a inceput sa ma creada putin dusa:D:)) Abia astept capitolul 32!

  23. miha said

    ne poti face cadou cap 32 asa k de mos nicolae?pupicci si mult spor la scris

  24. mulishhh said

    genial,genial…nu-ti inchipui cat astept capitolul 32

  25. Cathy said

    „Acum era momentul unei replici inteligente şi seducătoare.
    – Nu ştiu, am răspuns sec.” ador partea asta:))
    si deci in dfarsit au trecut la partea cu sexul…recunosc nu ma asteptam la atata graba si nerabdare:))
    asa cum a spus si Emily, privind din afara e mult mai amuzant sa vezi cum se straduieste Rob sa faca…tot ceea ce face:))
    sper ca urmatoarea lor incercare sa fie una plina de mai mult succes

    bineinteles ca abia astept continuarea:x
    multa inspiratie in continuare si succes la facultate:*

  26. twi said

    deci?

  27. categoric amuzant… îmi pare rău că nu am comentat la capitolul precedent, care primeşte 10*, dar fiind la sat netul cade constant -dacă îmi „cade” cât timp scriu comentariul mă urc pe acoperiş-
    revenind la capitol… picant… am observat că fiecare capitol de-al tău îmi aminteşte de ceva anume… acesta mi-ar aminti de… hmm… -NU RÂDE- dar de o tocanăî -sau ce-ar trebui să fie- a soţului unei prietene de-a mamei -era PREA picantă- ….
    mda… o dau în aberat… -.-‘ frumosc capitol… îl aştept pe următorul… 🙂

  28. twi said

    bineinteles…

  29. Cathy said

    si blogul e din nou in viata….uraaa!!:)))
    ma bucur ca a revenit la normal:)

  30. nicoleta said

    Asteptam desfasurarea actiunii in dormitor acum. Si crede-ma, cand spun asteptam, cred ca ma refer la toate (toti)! Hai, odata! Te rugaaam! Da-le ceea ce isi doresc si da-ne si noua ceea ce ne dorim Ii vrem in dormitor si cu un final exploziv! Daca nu sunteti de acord cu mine, imi retrag spusele.
    Iti doresc spor la scris, multa inspiratie si sa ne “vedem” curand.
    Si Lori chiar are dreptate noi asteptam ce zici pe cand nextul
    Popicei multiiiiiiiiiiiiii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: